Erdogan cel puternic şi firav

Dacă nu admirație, cel puțin uimire suscită la nivel internaţional munca poliţiei din Turcia. În câteva ore, în conformitate cu spusele instituţiei, a putut fi prins autorul atacului mortal de la Ankara, în care 28 de persoane au fost ucise: un tânăr sirian kurd Salih N., care a venit în Turcia primăvara trecută. Acesta ar fi avut legături cu YPG (Unitățile de protecție a poporului kurd), braţul înarmat al PYD, partid kurd din Siria, care are legături cu PKK.

Faptul că uimirea nu s-a transformat în admirație se explică prin faptul că o dovadă clară a implicării tânărului sirian în atentat încă întârzie să apară. Deși președintele Recep Tayyip Erdogan a vorbit de "informații și documente", dar s-a abținut să detalieze. Liderul principalei formațiuni kurde din Siria, Partidul Unității Democratice (PYD), a dezmințit joi orice implicare în atentat.

Erdogan a decis

Guvernul turc nu este însă foarte impresionat. La scurt timp după atac, Turcia a lansat atacuri de o violenţă fără precedent la Alep, în teritoriile PYD.

Astfel, Erdogan a ales: lupta lui nu mai este de acum înainte împotriva grupării teroriste "Statul Islamic". De asemenea, lupta îl vizează mai puţin pe președintele sirian Bashar al-Assad. Atacurile turceşti au o ţintă: kurzii sirieni. Faptul că aceştia au un plan de înfiinţare a unui stat propriu la granița de sud cu Turcia enervează peste măsură Ankara. "Noi nu vom permite un nou Kandil la frontiera noastră de sud", a declarat Erdogan miercuri. La Kandil este sediul central al PKK.

Consecinţe în planul politicii externe

Turcia împotriva kurzilor. Decizia pe care Erdogan a luat-o acum nu va rămâne fără consecințe politice externe și interne. În politica externă, este foarte probabil ca alegerea lui să afecteze atât relația cu SUA, cât şi pe cea cu Rusia. Ambele mari puteri ţin o mână deasupra YPG, aripa armată a PYD. De asemenea, YPG este un partener valoros în lupta împotriva SI - atât pentru americani, cât şi pentru ruşi.

În ce fel vrea Turcia să urmeze această nouă strategie, având în vedere abordarea celor două puteri protectoare, rămâne o taină a generalilor turci.

Dacă ar invada Siria sau ar trimite avioane, Turcia ar da imediat de armata rusă. Deși Turcia a dovedit în noiembrie că poate doborî avioane rusești, este de așteptat ca acest triumf să rămână singurul.

De altfel, doborârea avionului rusesc nu a cauzat decât probleme turcilor. În plus, kurzii sirieni au acum un birou de legătură la Moscova - o lovitură pentru Turcia şi un motiv de bucurie pentru Vladimir Putin.

Cinicul Erdogan, care până în urmă cu ceva timp nu găsea nimic deplasat în a-i lăsa pe jihadiști să călătorească prin Turcia în Siria, şi-a găsit aşadar naşul.

Bombele aruncate din avioanele lui Putin eliberează terenul pentru luptătorii YPG, o zonă pe care aceştia doresc să o încorporeze într-un stat kurd. Erdogan vrea să evite acest lucru, dar va fi în zadar.

Riscuri interne

Nici pe plan intern nu va rămâne fără consecințe abordarea anti-kurdă a lui Erdogan. Kurzii care trăiesc în Turcia monitorizează îndeaproape modul în care președintele îi tratează pe compatrioții lor de peste graniță. PKK a negat responsabilitatea pentru atacul de la Ankara. Cu toate acestea, precizarea că atacul a fost, probabil, o "răzbunare pentru masacrele din Kurdistan" este un indiciu delicat privind starea de neîncredere faţă de Erdogan în sânul PKK. Cu alte cuvinte, este un avertisment clar.

Toate acestea nu fac deloc bine Turciei. Mai puțini turiști, o economie care se clatină, o inflație în creștere - iată doar câteva urmări ale politicii lui Erdogan.

La toate acestea se adaugă şi venirea refugiaților sirieni, a căror acceptare în societatea turcă este în scădere. Acest cumul de probleme poate crește presiunea internă, iar preşedintele turc ar putea avea probleme serioase pe termen lung.

Pentru omul puternic care vrea să fie, Erdogan este foarte, foarte slab. El are nevoie de un partener pe scena politică externă. Or, acest partener nu poate fi decât UE, care, strâsă cu uşa de chestiunea refugiaţilor, are la rândul ei nevoie de susţinerea Turciei.

Acest lucru îmbunătățește posibilitățile de negociere de ambele părţi. Prin urmare, atât pentru Turcia, cât și pentru UE, situaţia actuală poate reprezenta începutul unei solide cooperări.