1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Se strânge lațul pentru Niersbach

Stefan Nestler/os4 noiembrie 2015

Lucrurile sunt tot mai complicate pentru șeful federației germane de fotbal Wolfgang Niersbach, după ce Fiscul german a făcut o razie la DFB.

https://p.dw.com/p/1GzGe
Președintele DFB, Wolfgang Niersbach
Președintele DFB, Wolfgang NiersbachImagine: Reuters/R. Orlowski

Un astfel de raid nu a mai existat la DFB. A mai fost o razie a Fiscului în 2011, dar atunci au fost vizați doar câțiva arbitrii, care nu ar fi declarat corect veniturile obținute din niște meciuri amicale. Acum însă sunt bănuiți de evaziune fiscală Wolfgang Niersbach, Theo Zwanziger și Horst R. Schmidt - adică actualul și fostul președinte al DFB, respectiv un vechi secretar general al organizației. Iar autoritățile germane ar fi verificat nu doar casele celor trei, ci și pe cea a Kaiserului Franz Beckenbauer, dacă acesta ar fi avut domiciliul în Germania și nu în Austria. Iar procurorul a lăsat să se înțeleagă că din dosar nu ar face parte și acuzații de înșelăciune și mituire a unor agenți FIFA doar pentru că acestea s-ar fi prescris între timp.

Scaunul lui Niersbach se clatină

Sigur că pentru toți cei vizați de anchetă este valabilă deocamdată prezumția de nevinovăție. De aceea, solicitările de demisie a lui Niersbach sunt premature. Dar scaunul președintelui DFB se clatină tot mai tare. Niersbach este singurul personaj major din comitetul de organizare a CM 2006 în Germania care deține încă o funcție publică notabilă. Felul în care el a administrat acest scandal în jurul organizării CM 2006 este criticat și de către apropiații săi. Conferința de presă din urmă cu două săptămâni, în care a încercat să explice o plată de 6,7 milioane de euro către FIFA, a dat impresia că Niersbach este un căpitan care și-a scăpat nava de sub control Șeful DFB nu mai are prea mulți prieteni în politica de nivel înalt, mai ales că Niersbach refuză să se supună interogațiilor comitetului pentru sport din Bundestag, din cauza actualei anchete interne de la DFB.

Cavaler cu mantie albă?

Păcat că nu-l mai putem da jos și pe Theo Zwanziger din vreo funcție. Fostul șef de la federația germană de fotbal este tot mai enervant în rolul autoasumat de cavaler al dreptății în mantie albă, care ar fi singurul curajos destul pentru a spune adevărul. Trebuie totuși amintit că Zwanziger a fost din 2001 trezorier al DFB și ca vicepreședinte a fost responsabil cu finanțele în comitetul de organizare a Cupei Mondiale din 2006. Cele 6,7 milioane de euro au trecut deci și pe la biroul său. Și de ce nu a spus nimic până acum? Poate pentru că știe, în calitate de jurist, că faptele urmau să se prescrie? Zwanziger nu are nicio treabă să se comporte ca o autoritate morală, la fel cum nici Franz Beckenbauer nu are. De la Kaiserul de regulă atât de vorbăreț nu s-a auzit mai nimic deocamdată în acest caz. Poate că s-a săturat și el de afacerile din jurul șefilor DFB. Nu ar fi singurul, chiar dacă Beckenbauer nu are cum să se sustragă de la asumarea responsabilității pentru acest dosar extrem de încurcat.