1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Separatiştii oricum au câştigat!

Max Hofmann / VD22 septembrie 2014

După ce a scăpat ca prin urechile acului de ameninţarea separatistă, Marea Britanie (dar şi Bruxelles-ul) nu ar trebui să se culce pe-o ureche. Scoţienii au arătat cum se pot obţine multe lucruri, afirmă Max Hofmann.

https://p.dw.com/p/1DGzZ
Imagine: LEON NEAL/AFP/Getty Images

Un uşor iz de independenţă a existat chiar şi la Bruxelles, capitala unităţii europene. Aici, naţionalişti flamanzi s-au gândit să îşi exprime solidaritatea cu Scoţia, fluturând şi luminând drapelul acestei ţări. Câteva zile mai târziu, aceste imagini aveau să reamintească europenilor că, pentru prima oară de la crearea ei, Uniunea Europeană era foarte aproape de a se micşora.

Dezolarea colectivă a susţinătorilor independenţei nu este însă defel justificată. Să ne punem pentru o clipă în pielea unui separatist, fie el din Scoţia, Catalonia sau din Flandra. Oare n-a văzut acesta că, deşi apartenenţa la Marea Britanie rămâne neschimbată, secesioniştii au obţinut foarte multe lucruri?

Premierul Cameron a promis că, de acum înainte, vor fi extinse drepturile de colectare a taxelor, precum şi atribuţiile care ţin de cheltuirea banilor publici. Pe scurt, mai multă putere în Uniune. Nici măcar separatiştii nu percep un atare rezultat drept unul nesatisfăcător. Prin urmare, de ce ar slăbi tocmai acum eforturile, în contextul în care toate taberele - guvernele naţionale, care se fac scut în jurul regiunilor, şi separatiştii - au luat o mică pauză pentru a pregăti următorii paşi?

De pildă, Catalonia. Dacă Madridul vrea să păstreze prospera regiune, guvernul va trebui să facă o serie de concesii, similare celor făcute de guvernul de la Londra în faţa autorităţilor de la Edinburgh. Altfel privită chestiunea, un "da" scoţian nu ar fi însemnat că UE se transforma peste noapte. De fapt, pentru regiunile independente, abia după referendum ar începe greutăţile; punerea pe picioare a noilor instituţii, introducerea unei noi monede de schimb, etc. Sunt amănunte care ar fi putut avea potenţial de intimidare pentru toţi ceilalţi separatişti din Europa.

Pe de altă parte, o "Mică" Britanie ar fi modificat structurile de putere din UE şi ar fi generat dezbaterea intensă a subiectelor privind Scoţia: staţionarea flotei nucleare britanice, aderarea Scoţiei la UE şi NATO, etc. Situaţia ar fi reprezentat o bună muniţie pentru maşina de propagandă a lui Putin îndreptată împotriva Europei.

Pe scurt, mai ales acum, după plebiscitul scoţian, Bruxellesul trebuie să ia în serios tendinţele separatiste din Europa. Şansele de reuşită ale catalanilor, bascilor sau flamanzilor sunt şi rămân la fel de mari. Mesajul pe care scoţienii l-au transmis acestora este simplu: eforturile de obţinere a independenţei merită făcute!

Aşasadar, nu doar guvernele naţionale, ci şi Bruxellesul trebuie să aibă grijă ca imensul său aparat birocratic să nu ignore nevoile acestor regiuni. În caz contrar, dezmembrarea UE chiar ar putea deveni realitate.