UE și refugiații din Balcani

Obiectivul este ca situația din țările generatoare de refugiați să fie îmbunătățită în asemenea grad încât oamenii să nu mai aibă motiv să părăsească aceste țări: astfel sună argumentul plauzibil de altfel, formula pe care o invocă aproape toate partidele din Germania și din alte țări europene atunci când vine vorba de politica privind azilul. Politicienii europeni invocă această strategie pe termen lung în principal când vine vorba de refugiații din Africa.

Toți vor în UE

Și cine ar putea să contrazică un astfel de raționament? Totuși, o singură privire asupra situației din vestul Balcanilor este de ajuns pentru a pune la îndoială aplicabilitatea rapidă a acestui deziderat. Vorbim de următoarele țări: Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia. Toate aceste state vor să adere la UE iar Bruxelles-ul le-a și dat perspective concrete de integrare.

Albania, Macedonia, Muntenegro și Serbia sunt deja țări candidate la aderare, deci cu un pas mai aproape de Uniune. Bosnia-Herțegovina este un caz special. Acest stat, marcat de animozitățile majore dintre etniile care îl compun, în urma războiului din fosta Iugoslavie, este practic un protectorat al ONU și UE.

Influența vestică este una semnificativă, în direcția stabilizării, reconcilierii, refacerii structurilor statale, revitalizării economiei. Până și în Kosovo, stat cu un statut încă neclar în dreptul internațional, UE a demarat misiunea EULEX, de creare a bazelor administrației, poliției și justiției.

20 de ani de reconstrucție

Cam de 20 de ani încearcă UE în această regiune - cu bani și specialiști la fața locului - să stimuleze dezvoltarea acestor țări, pentru ca oamenii de acolo să aibă din nou perspective în propriile țări.

Azi trebuie să constatăm însă, după 20 de ani de politică de stabilizare, sub supravegherea UE, în centrul Europei, că acest obiectiv a eșuat.

Altfel de ce și-ar încerca norocul în Germania în fiecare lună mii de persoane din aceste țări? Iar dacă această strategie a eșuat în Balcanii de Vest, în condiții de aplicabilitate mult mai prietenoase, cum să ne așteptăm că ea ar putea funcționa în vestul sau nordul Africii?

Bruxelles-ul renunță de bunăvoie la propriile atuuri

Totuși, obiectivul este unul bun iar o explicație a eșecului ar fi că UE nu urmărește reușita cu destulă îndârjire. Un exemplu în acest sens ar fi Serbia și politica acestui stat privind minoritățile.

Aproape toți solicitanții de azil sârbi din Germania aparțin etniei roma. Până și cancelara Angela Merkel recunoaște că etnia roma este discriminată în Serbia. Cu toate acestea, Serbia este considerată oficial de Berlin drept "țară sigură".

Protecția minorităților este una din precondițiile esențiale pentru ca un stat să adere la Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă că UE are în cazul Serbiei toate instrumentele de presiune necesare, trebuie doar să le folosească.

Premierul sârb Aleksander Vucic a declarat cu ocazia vizitei la Belgrad în iulie a cancelarei federale că refugiații ar fi o "problemă comună", pentru care ar fi nevoie de ajutor european - o poziție ipocrită, având în vedere discriminarea etniei roma.

Mesajul clar pentru Belgrad ar trebuie prin urmare să fie acesta: câtă vreme vă neglijați propriile minorități, nu mai faceți niciun pas în direcția integrării europene. Trebuie doar ca aceste semnale să fie transmise cu destulă fermitate, tocmai pentru a nu-și pierde efectul.