1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE trece la cârmă în procesul Brexit

11 aprilie 2019

Pentru a favoriza un Brexit "moale", UE a dat acum timp mai amplu Marii Britanii. Mai mult timp, mai puțin haos? Bernd Riegert comentează.

https://p.dw.com/p/3GaVt
Symbolbild Brexit
Imagine: picture-alliance/R. Pinney

Teatrul Brexit devine tot mai absurd. Țara membră care vrea să iasă din UE, dar care este incapabilă să organizeze o retragere ordonată, va fi acum probabil obligată să participe la alegerile europene din mai. Un scrutin pentru un for din care acest stat nu mai vrea de fapt să facă parte. Nu e de mirare că adepții radicali ai Brexit au văzut în această situație șansa unui sabotaj după alegeri, de a arunca nisip în angrenajul și așa greoi al Uniunii Europene. 

UE încearcă acum să reducă absurditatea situației acordând britanicilor o prelungire flexibilă a termenului până la care pot părăsi blocul comunitar. Dacă deputații britanici vor aproba acordul de Brexit negociat cu UE, atunci Regatul Unit va putea părăsi Uniunea la începutul lunii următoare, dar nu mai târziu de 31 octombrie. Sună ca un contract de închiriere a unei locuințe în Germania. Nimeni nu s-a mai întrebat de ce a mai fost oricum nevoie de stabilirea unei limite temporale.

Se poate oricând prelungi mai departe

În timpul acestor luni complicate pe plan intern până în octombrie, cu un Parlament total divizat și o premieră fără putere și susținere, Marea Britanie trebuie să se comporte frumos și la masa UE, nu are voie prin acțiunile sale să pună bețe în roate Uniunii. "Take back control!" Această expresie magică a sunat parcă altfel în campania dinaintea votului de Brexit.

Riegert Bernd
Bernd Riegert este corespondentul DW la Bruxelles

În noaptea lungă de summit la Bruxelles, UE a dictat premierei britanice condițiile și a decis dacă Londra va părăsi UE fără acord vineri sau va primi o prelungire de câteva luni. Nu este nicidecum sigur că, la sfârșitul acestei noi perioade de grație, va exista un tratat ratificat de ambele părți. Ne putem imagina prelungirea acestui teatru al absurdului. Se știe deja de acum că o nouă amânare este posibilă și în octombrie, deoarece UE nu vrea să fie făcută responsabilă pentru un Brexit dur.

Singura soluție curată și fără toate absurditățile inerente ar fi fost retragerea cererii de părăsire a Uniunii de către Marea Britanie. Țara ar fi avut apoi tot timpul din lume pentru a se lămuri ce dorește de fapt să facă și în ce fel. Inclusiv varianta negocierii unui nou tratat de Brexit cu UE. Dar acest pas ar fi provocat indignarea adepților radicali ai Brexit. Theresa May ar fi fost nevoită se demisioneze după revocarea articolului 50, lucru pe care ea oricum l-a propus, pentru a convinge Parlamentul să aprobe actualul acord de Brexit.

Coșmarul continuă

​​​​​​Rămâne deci nesiguranța pentru cetățeni și firme. Totul se clatină. Lucru deloc bun pentru deciziile de investiții. Până acum, celelalte 27 de state membre au fost unitare în privința Brexit. Dar această unitate începe să scârțâie. Franța s-a opus unei prelungiri lungi a termenului, în ciuda unei majorități covârșitoare în acest sens în rândul celorlalte țări membre. Franța ar fi dorit ca termenul-limită să fie 30 iunie, pentru a evita participarea Marii Britanii la alegerile europene. Lucru dorit de altfel și de Theresa May. Germania a optat pentru decembrie sau martie anul viitor, pentru a scoate odată subiectul Brexit de pe prima pagină a ziarelor.

​La final a rezultat un compromis tipic, greu de justificat dintr-o perspectivă neutră. S-au întâlnit cu toții la jumătatea drumului: sfârșitul lui octombrie.

Noul termen are deja o poreclă: Halloween-Brexit. 31 octombrie este noaptea în care fantomele și spiritele bântuie pe străzi. Să fie acesta un semn bun?

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.