1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un campionat al contrastelor

Joscha Weber/ia11 iunie 2016

Niciodată nu a fost o competiţie fotbalistică atât de marcată de teamă ca acest Campionat European din Franţa. Totuşi, în ciuda ameninţării teroriste, întrecerea are şanse să se termine cu bine.

https://p.dw.com/p/1J4p0
Imagine: Getty Images/S. Botterill

8600 de locuitori, 102 naşteri pe an, patru şcoli, trei cămine de bătrâni şi un funicular - viaţa în Évian-les-Bains este idilică. Cine vizitează staţiunea aflată pe malul sudic al Lacului Geneva rămâne uimit de frumuseţea locului. Apa lacului este cristalină şi împrejmuită de verdeaţă, iar în zare se ridică piscurile înzăpezite ale Alpilor. Splendoare în toată regula. Dar şi provincie. Parisul şi teama de atentate teroriste omniprezentă în aceste zile se află la peste 600 de kilometri distanţă. La marginea republicii lumea este în ordine. Cel puţin aşa pare.

O sărbătoare a fotbalului care mai trebuie să-şi merite titulatura

Exact acolo şi-a ales cantonamentul reprezentativa Germaniei. Chiar dacă managerul echipei, Oliver Bierhoff, a vrut iniţial s-o cazeze în strălucitoarea capitală a Franţei, antrenorul Joachim Löw s-a decis pentru liniştea patriarhală a provinciei. Probabil în amintirea cantonamentului din sătucul Santo André, care a găzduit reprezentativa Germaniei la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. Dar poate că Löw a făcut această alegere şi pentru a alunga din memorie groaznicele atacuri din 13 noiembrie 2015. Atentatele din Paris, care au avut drept ţintă şi reprezentativa Germaniei silită atunci să-şi petreacă o noapte întreagă pe stadion, marchează vrând-nevrând actualul Campionat European de Fotbal.

Această competiţie este altfel. Afirmaţia s-a tot repetat în aceste zile dar este adevărată. Campionatul este marcat de teamă. Serviciile secrete atrag atenţia asupra unor posibile atentate, poliţia şi armata patrulează pe străzi, iar echipele naţionale sunt păzite cu străşnicie. Mulţi dintre fani şi jucători nu mai vorbesc doar despre fotbal. Ei se întreabă unde sunt mai în siguranţă şi unde nu. Şi corespondenţii de presă au plecat la Paris cu sentimente amestecate. Inclusiv cei ai DW. Franţa îşi dă toată silinţa să preîntâmpine orice fel de incidente. Dar nimeni nu poate garanta nimic.

Weber Joscha Kommentarbild App
Joscha Weber

Fără emoţii fotbalul nu e nimic

Ameninţarea este difuză şi lipsită de concreteţe. Aceasta este cea mai perfidă armă a terorismului. Îşi face loc în mintea noastră, transformă gânduri şi emoţii. Dar tocmai emoţiile sunt cele care pot transforma un campionat într-un eveniment magic. Fără palpitaţii, fără speranţă, lacrimi, supărare, extaz şi triumf fotbalul nu e nimic. Unii suporteri îşi sprijină echipa favorită ca de obicei, alţii sunt mai rezervaţi şi evită aglomeraţia. Euforia merge mână în mână cu teama. Este un campionat al contrastelor.

Chiar şi din perspectivă sportivă. Niciodată nu s-au confruntat atâtea echipe "mici" cu cele "mari". Niciodată nu a fost falia mai adâncă între reprezentative cum ar fi cele ale Albaniei, Irlandei de Nord sau Ungariei şi favoritele Germania, Franţa sau Spania. Niciodată nu au existat la un campionat european mai multe vedete şi jucători aproape necunoscuţi. Dar tocmai asta dă prilejul de a se vorbi şi despre altceva, nu doar despre temeri. Se poate vorbi despre curajul jucătorilor defavorizaţi, despre uriaşi care se clatină, despre surprinzătorul joc al unor anonimi până mai ieri şi despre eroi şi triumf. Adică despre contraste. Poate că tocmai aici zace şi şansa insprăvirii cu bine a campionatului. Dacă există ceva care ne face măcar pentru moment să dăm uitării grijile noastre atunci se poate spune pe drept cuvânt că fotbalul este cel mai important lucru neimportant din lume.