Următoarea generație, vă rog!

Divizarea Germaniei a afectat în mod direct multe familii - existau frați despărțiți sau copii cu mătuși și unchi în partea cealaltă a frontierei. Ridicarea Zidului Berlinului în 1961 a dus la nenumărate drame individuale. Majoritatea celor care au suferit de pe urma lor ca adulți au murit între timp, iar cei care mai trăiesc sunt foarte bătrâni. Astfel, dispar cei pentru care unitatea Germaniei a fost mereu o aspirație personală. Pentru ei, divizarea țării era o greșeală care a cauzat multă suferință și care trebuia să fie rectificată, motiv pentru care germanii din Vest erau dispuși să-și ajute rudele din Estul mult mai sărac. Au fost trimise mii și mii de pachete cu cafea, fructe exotice, haine și ciocolată de calitate din RFG în RDG.    

Pentru copiii celor din această generație, divizarea Germaniei în anii 70 și 80 a devenit un fel de normalitate, din moment ce au crescut ori în RFG, ori în RDG - în lumi cu totul diferite.

În Germania de Vest, generația 1968 a început dintr-o dată să-și ia la întrebări părinții în legătură cu rolul lor în perioada nazistă. Concepte precum națiune și patrie au fost percepute ca depășite și retrograde, tinerii cochetau cu internaționalismul. Uniunea Europeană le-a oferit o soluție binevenită pentru a se distanța de dilemele refulate ale culpabilității naționale. Viața verilor lor din RDG, într-o dictatură gri și apăsătoare, părea foarte departe de cea a tinerilor din RFG. 

În 1989 a urmat revoluția pașnică și căderea Zidului Berlinului, iar Germania s-a reunificat în 1990. După ce a trecut entuziasmul marii petreceri, Estul și-a pierdut, din nou, din semnificație. Chiar și în ziua de azi, 20 la sută dintre germanii din vest nu au vizitat niciodată landurile din fosta RDG!

După marea schimbare politică din 1989, au curs sute de miliarde din Vest pentru reconstrucția Estului, dar în prima fază a tranziției, aproximativ jumătate dintre angajații est-germani și-au pierdut locul de muncă. Cu toate că pachetele din RFG miroseau frumos, promițând un fel de paradis terestru, în perioada de tranziție Vestul a venit peste Est în forma unei societăți extrem de dure, dominate de concurență. Visele din trecut și-au pierdut farmecul. Cine nu putea - sau nu vroia - să facă față, se retrăgea și începea să idealizeze Estul socialist.  

La rândul lor, partidele politice și-au pierdut interesul pentru o apropiere reală a germanilor din Est și Vest. Au fost prezentate cu mândrie date economice care indicau un trend pozitiv real, dar nimeni nu a avut curajul să abordeze sincer o dezbatere despre erorile comise în perioada de tranziție și despre perdanții acestui moment istoric. În Vest, mulți nu erau dispuși să-i asculte pe compatrioții din Est, reproșându-le că nu fac altceva decât să se plângă și îndemnându-i să înceteze, în sfârșit, cu poveștile lor negative. De fapt, esticii nu au vrut decât să vorbească deschis despre cum s-au simțit când s-au trezit peste noapte în alt stat cu reguli și legi proprii, pe care ei nu le cunoșteau înainte. RDG a aderat la Republica Federală Germană pe 3 octombrie 1990, dizolvându-se, practic, ca stat individual.

Ambele generații - cea care a trăit ridicarea Zidului Berlinului și cea care a asistat la căderea lui - au trecut prin multe și au suferit de-a lungul anilor. O parte din această suferință nu a fost încă procesată la nivelul psihologiei colective, iar istoria ne învață că ceea ce se refulează nu dispare, ci se transmite mai departe ca moștenire.  

Partidul populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a recunoscut acest principiu și îl folosește în scopurile proprii. În campania electorală dinaintea alegerilor regionale din mai multe landuri est-germane în acest an, AfD a îndemnat electoratul estic să "ducă la capăt" schimbarea. Se pare că aluzia la evenimentele din 1989 a fost o idee bună, din moment ce partidul a obținut rezultate record, în special în rândurile electoratului tânăr.  

Dar schimbarea nu a fost dusă, încă, până la capăt. Acum ține de copii și de nepoți să discute ceea ce părinții și bunicii nu mai pot sau nu mai vor să discute. Dacă și în ce fel vor prelua această moștenire contează pentru viitorul conviețuirii dintre germanii din est și cei din vest. Revoluția pașnică și reunificarea au fost și rămân momente fericite, iar povestea lor trebuie spusă în continuare - pe de-o parte.

Pe de altă parte, e nevoie de curaj și voință politică pentru a vorbi despre problemele perioadei de tranziție. Ar fi păcat dacă acest capitol ar istoriei ar rămâne doar pe mâna celor care vor să-l instrumentalizeze politic în lupta de putere. Estul și Vestul nu trebuie să se mai lase divizate niciodată!