Comunismul cel de toate zilele

„De ce-l iubim, pe Alexander Soljeniţîn?” se întreabă, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, Viktor Ierofeiev. Potrivit lui, în primul rînd, „pentru Arhipelagul Gulag”, în speţă pentru mărturiile victimelor represiunii adunate de Soljeniţîn – mărturii care ilustrează mizantropia (şi răul funciar) al comunismului, „urmărite de-a lungul întregii istorii a Uniunii Sovietice”.

Cartea sa, notează autorul în continuare, „a distrus eurocomunismul din vestul bătrânului continent, devenind în Rusia temeiul spiritual al demolării imperiului sovietic”.

Acelaşi articol scoate în evidenţă însă şi adversitatea virulentă a lui Soljeniţîn faţă de valorile democraţiilor occidentale, absenţa raportării sale critice faţă de restauraţia înfăptuită de Putin şi însingurarea unui scriitor, „al cărui imens succes n-a fost egalat decât de tragedia destinului său”.

Tot în Frankfurter Allgemeine Zeitung Juerg Altweg reliefează că „Arhipelagul Gulag a provocat şocul”, care a determinat grupul noilor filosofi francezi, pe un Andre Glucksman ori un Bernard Henri Levy, „cel ce l-a numit pe Soljeniţîn un Dante contemporan”, să-şi depăşească faza marxistă, „într-o epocă, în care în Franţa Partidul Comunist continua să fie cea mai puternică grupare politică”.

Şi cum stau lucrurile cu regimurile comuniste actuale? Situaţia nu pare să se fi schimbat de fel, din epoca în care politicieni şi gânditori occidentali cauţionau cu nesimţire teroarea, fie ea stalinistă, brejnevistă ori ceauşistă.

Obrăznicia, cu care cel chinez cenzurează presa în ajunul deschiderii jocurilor olimpice, continuă să prilejuiască inundarea primelor pagini ale ziarelor cu învolburate fluvii de comentarii critice. Revoltă provoacă însă îndeosebi îngenuncherea şi căciulirea în faţa potentaţilor chinezi a unor responsabili occidentali precum şeful misiunii olimpice germane la Beijing, Michael Vesper. In mod cu totul scandalos, „Vesper face ochi dulci regimului chinez, relativizând cenzura” practicată de aparatul de stat comunist, pe care a comparat-o „cu cenzurarea de către Germania a paginilor Internet ale extremiştilor de dreapta”, scrie ziarul Schweriner Volkszeitung. Cotidianul german nu-şi poate explica enormitatea acestei paralele. Comparaţia cu pricina, relevă ziarul, „şifonează nu doar imaginea funcţionarilor germani, ci îi loveşte şi pe sportivii care, în pofida tuturor încercărilor de intimidare, sunt gata să critice neajunsurile din China. Concomitent, paralela reprezintă un ultraj pentru victimele represiunii chineze, cărora li se încalcă drepturile elementare, precum cel la libertate”.

Indignarea marchează şi comentariilor altor editorialişti. Frankfurter Neue Presse se întreabă dacă paralela fostului demnitar ecologist este cinică, sau naivă, şi dacă odată cu vechea funcţie, Vesper „nu şi-a aruncat cumva peste bord şi convingerile de apărător al drepturilor omului”.

La rândul său, General-Anzeiger din Bonn condamnă nu doar absurditatea comparaţiei făcute de Vesper, ci şi pe ministrul de interne german Schaeuble, care ceruse abordarea cu respect a Chinei, când de fapt „ar fi trebuit să revendice tratarea cu respect, de către regimul chinez, a disidenţilor”.

In fine, Koelnische Rundschau atrage atenţia asupra persecuţiilor la care sunt supuse în China minorităţile naţionale, în măsura în care „Beijingul mizează în raporturile faţă de diversele popoare nu pe dialog, ci pe represiune”.