Conceptul de preşedinte va supravieţui preşedintelui

Comentariile recente ale preşedintelui Traian Băsescu despre posibilii candidaţi la prezidenţiale în 2014 spun de fapt un singur lucru: există o mare penurie de personal capabil să interpreteze un anumit rol. Dreapta pro-Băsescu nu are practic candidaţi şi acest lucru ar fi trebuit să dea gândit strategilor politici. Din păcate cei care fac politica se încăpăţânează să inventeze figuri plauzibile, autoiluzionându-se cu privire la şansele lor, în loc să tragă concluzii raţionale din starea de fapt.

Dreapta (sau stânga) pro-Băsescu nu are candidaţi pentru simplul motiv că modelul prezidenţial a fost epuizat. Nu există nimeni care să facă faţă nu sarcinii reale de a fi preşedinte (sunt destui în politica românească aşa decăzută cum este), ci care să urmeze modelul secătuit şi dus până la ultimile consecinţe de actualul preşedinte.

S-ar putea obiecta că următorul preşedinte nu ar trebui să urmeze modelul precedesorului, dar nu este deloc adevărat. El va putea fi un preşedinte total diferit de Băsescu, dar în cursul campaniei şi apoi al scrutinului va fi supus judecăţii publice după un concept de preşedinte la a cărui forjare Traian Băsescu a contribuit foarte mult. Aceste modele acţionează în subconştient şi rareori pot fi supuse cu adevărat judecăţii critice. Mulţi oameni vor tinde din nou să aleagă un preşedinte „puternic”, „autoritar”, iluzionându-se că, de data aceasta, va fi mai devotat poporului şi mai bun. În realitate vor urma mecanic singurul concept de preşedinte pe care l-au asimilat. Şi dacă nu vor găsi ceea ce caută vor alege totuşi acel candidat care să întrunească cât mai multe trăsături pe care le conţine modelul tradiţional.

Acesta este motivul pentru care era foarte bine ca preşedintele să fie ales de către Parlament. Se schimba complet fişa postului, se schimba inevitabil şi conceptul de preşedinte şi dintr-o dată ar fi apărut mai mulţi candidaţi plauzibili. Un preşedinte ales de Parlament aşa ca Joachim Gauck în Germania, pastorul care a militat pentru deschiderea dosarelor STASI, sau ca Giorgio Napolitano în Italia, ar fi cu totul altceva decât un stăpân autoritar, gelos pe fiecare rival şi gata de orice ca să-şi apere prioritatea în toate deciziile, fie ele şi neînsemnate. Un preşedinte ales de Parlament ar putea fi într-o mai mare măsură un om de reflecţie, cu orizont mai larg, un om cumpătat şi dispus să modereze şi să caute mereu nu rupturile, ci soluţiile de echilibru. Un preşedinte ales de Parlament nu ar mai fi nevoit să probeze că îşi poate umili şi îngenunchea interlocutorii şi nici să manifeste acea insolentă siguranţă de sine a candidaţilor „plauzibili”.

Se vede aşadar că politicienii din România nu sunt chiar atât de puţin talentaţi şi nepregătiţi ca să se impună în funcţia prezindenţială. Ar fi destul să se schimbe optica şi un politician despre care s-ar putea spune astăzi că e prea slab (pentru că refuză să fie trivial şi nedelicat) ar părea dintr-o dată cât se poate de potrivit şi de promiţător.