1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Concernul Siemens, flexibil faţă de angajaţii ce urmează să fie disponibilizaţi

Vlad Drăghicescu23 iulie 2008

Potrivit Süddeutsche Zeitung, Siemens a dat dovadă de flexibilitate în discuţiile cu reprezentanţii angajaţilor. Sindicaliştii şi conducerea companiei au căzut de acord asupra modului în care restructurarea va avea loc.

https://p.dw.com/p/EiKx
Şeful Siemens, Peter LoescherImagine: AP

Reprezentanţii sindicatului IG Metall şi-au impus punctul de vedere în două puncte esenţiale. Primul este legat de renunţarea, din partea Siemens, la concedierile din raţiuni de reorganizare economică. Măsurile de disponibilizare anunţate de Siemens cu câteva săptămâni în urmă vizau şi divizia de montaj a concernului, SIMS. Aceasta urma să fi vândută, o bună parte din locurile de muncă ale celor 1200 de angajaţi de la SIMS urmând să dispară. În urma negocierilor dintre IG Metall şi şefii Siemens, a fost luată decizia păstrării diviziei de montaj în interiorul concernului.

Consiliul angajaţilor de la Siemens a anunţat că în zilele următoare vor fi clarificate ultimele detalii legate de masiva restructurare a companiei, care prevede disponibilizarea a nu mai puţin de 17 000 de angajaţi, dintre care 5000 numai în Germania. În reacţie la recentul compromis la care au ajuns reprezentanţii IG Metall şi managerii Siemens, acţiunile de protest împotriva concedierilor, ce urmau să aibă loc la Erlangen şi Krefeld Uerdingen au fost anulate.

Liderii sindicali şi angajaţii afectaţi de restructurare pot fi mulţumiţi de rezultatul discuţiilor cu conducerea concernului. Într-o declaraţie comună de presă, consiliul general al angajaţilor şi sindicaliştii au catalogat runda de negocieri cu Siemens ca fiind „realistă”. Şeful IG Metall, Berthold Huber, a menţionat că prin renunţarea la concedierile din raţiuni economice, şefii Siemens au răspuns pozitiv celei mai importante doleanţe a angajaţilor. De asemenea, compania se obligă să nu închidă nici una din filialele sale din Germania până la data de 30 septembrie 2010.