Consolidarea credinţei şi întrebările rămase fără răspuns

Pe mările credinţei, religiei, eticii şi politicii, biserica de la Vatican pluteşte după cum ordonă bătrânul căpitan. În portul de acasă, Papa Benedict al XVI-lea a dat o probă a forţei sale: de ani de zile nu s-a mai discutat în Germania atât de mult despre credinţă ca în aceste patru zile de vizită pontificală.

S-a adresat, cu un aer academic, politicienilor, oferind de la tribuna Bundestagului un discurs încărcat de substanţă filosofică - gânduri despre conştiinţă şi etos exprimate în idei străine vocabularului multora dintre parlamentari.

Şi, apoi, întâlnirile cu omologii săi căpitani ai vieţii politice şi civile, ca şi cele cu "navele" iudaice sau musulmane, au lăsat în urmă gesturi şi vorbe prietenoase. E multă diplomaţie în porturile comunicării.

Valabil şi pentru mult aşteptata întâlnire ecumenică la vârf cu liderii bisericii evanghelice. Cu atât mai mult cu cât evenimentul a avut loc în mânăstirea augustină din Erfurt, acolo unde, în secolul 16, Martin Luther a protestat, reformând relaţia dintre prelaţi şi enoriaşi.

Cu toate acestea, căpitanul Benedict rămâne dator ecumenismului. Nu a rostit nici un cuvânt despre vreo perspectivă de înfrăţire a confesiunilor. Îmbrăţişării cu mai marele Bisericii Evanghelice, Nikolaus Schneider, i-a urmat, a doua zi, "palma peste obraz", prin declaraţia de dragoste adresată ortodocşilor.

De pe crucişătorul lui, Papa Benedict ordonă "păstraţi cursul", cere fidelitate Vaticanului şi îi priveşte pe reformaţi ca pe - cel mult - un cargobot. De aşteptat reacţia celor 700 de milioane de protestanţi. Dar şi cea a propriilor pasageri.

Imaginile cu enoriaşi jubilând sau rugându-se pios nu pot ascunde rumoarea de sub punte, din cabinele multor catolici germani dispuşi să admită reforme. Inclusiv în rândul înalţilor prelaţi se acceptă dezbaterea unor teme precum celibatul sau diaconatul femeilor. Şi nici subiectul abuzurilor săvârşite de oameni ai bisericii nu a fost atins aşa cum poate aşteptau unii.

Mesajul, impulsul aşteptat de la Papă întârzie. Şi, atunci, nu e de mirare că alţi 182.000 de creştini catolici şi-au urmat conştiinţa, renunţând la biserică, în 2010.

Crucişătorul îşi continuă cursul. Ce nu se vede, încă, este portul în care ar trebui să ancoreze - anume, cel al credinţei sau, cel puţin, cel al eticii creştine.

Autor: Klaus Krämer / Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu