Contra lui Erdogan

Nu puţini editorialişti semnalează şi prima recunoaştere a vinovăţiei de către un inculpat în procesul intentat la München grupului NSU, pentru prezumtive crime teroriste de extrema dreaptă.

În plus, ziarele germane se ocupă de efectele electorale ale inundaţiilor germane, care, altfel decât în 2002, când l-au avantajat incontestabil pe cancelarul social-democrat Gerhard Schröder, promit de această dată să le dea câştig de cauză conservatorilor, în frunte cu Angela Merkel. Mai toate marile ziare germane, de stânga şi de dreapta au deschis azi cu imagini ale cancelarei în postura de cărător de saci de nisip şi anunţă că Merkel le-a promis sinistraţilor un ajutor instantaneu, preliminar, de 100 de milioane de euro, spre a aface faţă viiturii.

În context, unii observatori, de pildă de la Südkurier, îşi bat joc de „previzibilitatea” unor excursii politice electoral avantajoase în zone inundate. Hannoversche Allgemeine Zeitung exprimă părerea diametral opusă. Ziarul din Hanovra manifestă prea puţină înţelegere pentru suficienţa unor astfel de ironizări, în condiţiile în care nu există alternativă la vizitele efectuate de şefii de guvern în zone sinistrate, spre a le semnaliza oamenilor necăjiţi că li se va acorda ajutor după un cataclism.   

Nu puţini analişti se opresc asupra ultimelor isprăvi represive din ţări guvernate de islamişti. Ziarele germane se arată indignate de un verdict al justiţiei egiptene, care îi condamnă la închisoare pe colaboratorii unor organizaţii non-guvernamentale (între care două americance), printre care şi ai fundaţiei creştin-democrate germane Konrad Adenauer. 

Alţi comentatori continuă să abordeze semnificaţiile majore ale protestelor îndreptate împotriva premierului islamist al Turciei, Recep Tayyp Erdogan. „Demonstraţiile sunt mărturia maturităţii politice a turcilor”, estimează un editorial al ziarului Tagesspiegel din Berlin.

Titlul său - „Ei sunt poporul” - sugerează că Turcia s-ar putea afla în acest moment într-o fază comparabilă cu situaţia revoluţionară a ţărilor comuniste europene, în 1989. Autoarea texului consideră că revolta împotriva executivului islamist de la Ankara reprezintă „un uriaş progres” pentru o naţiune care a evitat până acum să se opună celor ce au tiranizat-o, preferând, în crizele din trecut, să ceară ajutorul unor pucişti militari. Ea admite însă că, altfel decât populaţiile arabe revoltate acum doi ani, turcii ştiu că, la nevoie, îşi pot schimba guvernul prin alegeri.   

Alt comentator al aceluiaşi ziar berlinez vede însă o problemă majoră în caracterul extrem de eterogen al protestatarilor. Pe care, ca în ostilitatea faţă de cuplul prezidenţial în decembrie 89, în România, nu-i uneşte decât ura împotriva premierului Erdogan. Totuşi, între răsculaţi sunt funcţionari de bancă, artişti, chelneri, dascăli şi întreprinzători. Nu e vorba de extremişti ori de „o minoritate radicală”, relevă, pe bună dreptate, săptămânalul german Der Spiegel. 

Die Presse din Austria  scoate în evidenţă reprimarea presei şi militanţilor pentru libertate din reţelele de socializare, în speţă arestarea a zeci de persoane pentru prezumtivă „răspândire de informaţii false” prin Twitter. Iar alţi analişti reliefează tăcerea suspectă a unei prese turceşti în mare măsură nivelate şi intimidate de regim.