Criza corona: credinte, cauze, consecinte

Pandemia, care "a atins dimensiuni inimaginabile", potrivit sefului Institutului Robert Koch, a surprins lumea democratiilor cu pantalonii pe vine. Aceasta vadita nepregatire a lumii libere pentru un cataclism care ar fi trebuit sa fie previzibil si macar partial prevenit (cum a si fost, de catre sud-coreeni) e posibil sa se fi repercutat psihologic asupra unora din manifestarile actuale de panica, precum stocatul de hartie igienica, semn al terorii generale si al perceptiei ca ne terorizeaza o spaima si o frica de ne apuca burta. 

De ce anume ne putem lipsi

Or, de nimica nu e buna panica. Ce ar trebui, in schimb, facut? De ce anume ar fi nevoie spre a se atenua politic si economic predictibilele consecinte ale pandemiei si ale unei recesiuni de o gravitate poate fara precedent de la cea din 1929-33 incoace? 

Nu e nevoie de obisnuitul actionism, precum febrilele revendicari de restrictii de circulatie draconice in zone in care nu exista mai niciun infectat. Nici de dezinformari si teorii ale conspiratiei putiniste, islamiste, fasciste, comuniste. Nici de recriminari virulente, dar imbecile, precum cele articulate de agentii de influenta ai Rusiei si Chinei, vituperand guverne occidentale pentru ca n-ar solicita suficient asistenta si sprijinul Chinei, de unde s-a importat nenorocirea. Nici de chinezarii, fiindca birocratia, in asemenea situatii, poate fi mortala. Si nici de egoisme nationaliste, dar nici de solutii socialiste, ori globaliste cum le propun de pilda promotorii ideii utopice, neosalvationiste, neototalitare a "guvernului mondial". 

Ce trebuie in schimb urgent

E nevoie, mai intai, de autodisciplina unei reale si riguroase distantari sociale, ca si de statul stramb si judecatul drept prilejuite de fortata si indelungata sechestrare la domiciliu. E nevoie de o analiza sagace si la obiect a cauzelor agravarii unei epidemii ce parea, vai, cand era afectata doar China, atat de banala, incat Europa si America si-au permis luxul asasin de a neglija adoptarea de masuri de precautie elementare, ramanand fara suficiente masti, teste si echipamente de protectie, fara destula aparatura de ventilatie, paturi la sectiile de terapie intensiva si planuri de organizare scolara, in situatii de urgenta precum cele in care s-a ajuns.

In fapt, nenorocirea pare sa fi inceput mult inainte. Potrivit unui eseu publicat in Tablet de Michael Lind, "crize precum pandemia de coronavirus scot la iveala slabiciunile structurale ale societatii". Care, spre a putea fi inlaturate, trebuie identificate corect, dupa cum noteaza el in articolul intitulat "The Coronavirus Didn´t Cause This Crisis By Itself. McKinsey helped". 

Potrivit lui Lind, la proportiile iesite din comun ale dezastrului american ar fi contribuit involutii sociale si economice, precum disolutia familiilor traditionale si pierderea capacitatilor de manufacturare, relocate, in cautare de profit, in China si alte tari cu mana de lucru ieftina. Aceasta relocare "forteaza SUA sa importe din China si alte tari produse esentiale, medicamente, masti, echipamente de protectie, si asa mai departe". Si nu doar SUA si-au relocat industria. 

Esentiala ar fi, deci, pentru democratiile occidentale, refacerea grabnica a acestor capacitati industriale pierdute pe altarul profiturilor rapide si al unei globalizari care si-a aratat, dupa criza migratiei cel de-al doilea mare neajuns. 

Or, acest deziderat risca sa devina utopic inca inainte de a fi fost formulat, sufocandu-se in pustiul unei recesiuni grave, daca guvernele si factorii de raspundere, de pilda ai Uniunii Europene, precum si ai Bancilor Centrale, ca si cele sistemic relevante nu pompeaza rapid, si fara chinezaria tipica a birocratiilor europene, fonduri nu doar si nu atat in banci, asa cum face Banca Centrala Europeana, dupa cum reliefa prestigiosul economist german Hans-Werner Sinn, prin achizitia masiva de obligatiuni, cat in economia reala.

Cea din urma are nevoie, din partea autoritatilor statelor afectate si a comunitatii europene nu doar de credite si inlesniri fiscale, ori demersuri si aranjamente de evitat somajul, ci si, nu in ultimul rand, de subventii si nebirocratice ajutoare directe, pentru a supravietui fara datorii si ipoteci oneroase unui soc care e previzibil sa fie extrem de dur. 

Ce trebuie acum, dar si pe termen mediu si lung

Michael Lind nu explica succint si persuasiv, in eseul citat, si impactul disolutiei familiilor traditionale asupra dimensiunilor unei crize pe cale de a scapa complet de sub control. In fapt, pare clar ca erodarea valorilor familiale si religioase, substituirea celor din urma cu ideologii, superstitii, conspirationisme si fanatisme, proprii unor societati atomizate, debusolate si tentate ca atare de extremism, au contribuit masiv la pulverizarea coloanei vertebrale a societatilor occidentale, la neurastenizarea lor si, pe cale de consecinta, la amplificarea pericolului caderilor in alarmism, haos, isterie, panica generalizata si psihoze colective.

Remediul la toate acestea nu sunt nici nihilismul, nici utopiile salvationiste, ori regimurile de mana forte nationale, colective sau globale, ci revenirea la valori, cuplata cu educatia si cu democratia liberala reala.