Criza democraţiei turceşti

Bătălia dintre mişcarea islamistă, aflată la guvernare la Ankara prin intermediul Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării, al premierului Erdogan şi opoziţia laică, în frunte cu militarii şi cu Partidul Republican al Poporului s-a soldat cu o profundă criză politică şi instituţională. De o parte se situează guvernul islamist. De cealaltă parte a baricadei se găsesc vechiul establishment naţionalist, vîrfurile armatei, elita kemalistă, secularistă, care şi-a pierdut în ultimii ani mare parte din privilegii, precum şi reprezentanţii ei politici, coagulaţi într-o restrînsă opoziţie parlamentară. De partea acestei tabere se află şi Curtea Constituţională.

Ciocnirea acestor forţe şi instituţii, aflate oarecum în răspăr faţă de o mare parte a opiniei publice, nutrind, în proporţie de cel puţin 40 la sută, simpatii faţă de partidul guvernamental islamist, a iscat o instabilitate de proporţii. Aspectul ei cel mai grav rezidă în faptul că nu se întrevede, pe termen scurt, nici o şansă de remediere a situaţiei, în ciuda deciziei parlamentului, dominat de islamişti, de a schimba prevederile constituţionale şi de a remite poporului dreptul d e a-l alege pe preşedinte.

Militarii, care au executat în trecut un lung şir de lovituri de stat şi se bucură de mare influenţă în Turcia, ameninţaseră anterior cu un puci, pentru cazul, în care parlamentarii i-ar fi oferit fotoliul prezidenţial islamistului Abdulah Guel, votîndu-l, aşa cum stipulează constituţia, cu două treimi din voturile deputaţilor.

Ameninţarea islamizării

Atît eşecul acestui scrutin prezidenţial, torpilat de Partidul Republican, cît şi insistenţa islamiştilor de a polariza societatea civilă, ignorînd temerile acute şi ample faţă de o islamizare treptată a statului turc indică limpede cît de grav slăbită e democraţia turcă. Fragil dintotdeauna, sistemul democratic al statului riscă să se destrame cu atît mai uşor şi mai rapid, cu cît occidentalizata clasă de mijloc s-a schimbat, s-a fărîmiţat, s-a risipit şi a sărăcit în mare parte. Reformele introduse sub presiunea aderării la UE şi modificările economice iscate de globalizare şi liberalizare au afectat în ultimele decenii mare parte din segmentele, care alegeau prin tradiţie partide laice de centru, dreapta ori stînga.

Simultan a luat proporţii asaltul forţelor extremiste de sorginte pseudoreligioasă ori naţionalistă asupra societăţii şi a pîrghiilor puterii. Conform analistului politic turc Erhan Goksel, explicaţia faptului că s-a topit grupul celor care, acum două decenii, votau în proporţie de 80 la sută în favoarea unor formaţiuni de centru laice, se datorează colapsului suferit de clasa de mijloc din Turcia.

Sistem electoral, combaterea terorismului şi societatea turcă

Criza e amplificată şi de un sistem electoral turcesc care barează calea spre parlament tuturor partidelor ce nu izbutesc să depăşească draconicul barem de 10 la sută din voturi.

In fine, un rol considerabil în sporirea detabilizării îl joacă războiul global antiterorist, întărirea mişcărilor extremiste şi faza prelungită de anemie prin care trece principala democraţie a lumii, cea americană. Or, de o Turcie democratică e nevoie astăzi, poate, mai mult decît oricînd. Lumea liberă nu se poate lipsi de un stat la Bosfor, capabil să ţină piept tentaţiilor totalitare şi extremisto-teroriste de orice natură.

În ce priveşte societatea turcă, esenţială este, pentru ea, mobilizarea amplă, reunificarea şi reorganizarea tututor forţelor ei de centru, laice. Orice alternativă echivalează cu asasinarea treptată ori bruscă a democraţiei turceşti.