1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criza economică se extinde şi asupra producătorilor de subansamble

Anke Petermann/ Maria Pascu5 ianuarie 2009

Branşa producătoare de subansamble pentru automobile din Germania cuprinde 1.100 de firme de care depind 330.000 de locuri de muncă. Experţii estimează că fiecare a zecea întreprindere nu va supravieţui în anul 2009

https://p.dw.com/p/GSE0
Marile concerne producătoare de maşini anulează din ce în ce mai multe comenzi pentru subansamble
Marile concerne producătoare de maşini anulează din ce în ce mai multe comenzi pentru subansambleImagine: AP

Wolfgang Wiese, managerul firmei producătoare de subansamble Erich Jäger din landul german Hessa, îşi aminteşte că vara anului 2008 a fost ultima perioadă profitabilă a întreprinderii, comenzile primite de firma germană în lunile de toamnă şi iarnă fiind în descreştere.

„Critice au fost lunile septembrie, octombrie şi noiembrie când am înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de până la 30%. Nici în decembrie nu a fost mult mai bine. Iar tendinţa este în continuare negativă. Din ce în ce mai multe comenzi sunt anulate, chiar şi din partea marilor producători. Cred că în primele luni ale anului 2009, cifra de afaceri va fi cu 15-20% mai mică decât anul trecut”, a declarat Wiese.

Angajaţii firmei Erich Jäger sunt pregătiţi să lucreze mai puţin – din lipsă de comenzi, ei fiind deja obligaţi să accepte o prelungire forţată până la 12 ianuarie a concediului de Crăciun.

„Din luna aprilie intrăm pe program scurt de muncă: ceea ce înseamnă pentru mine că lucrez doar trei din cele cinci ore în care munceam de obicei. Asta atrage după sine scurtări ale salariului iar banii care lipsesc vor trebui înlocuiţi altfel. Cumpărături mai mari vor trebui amânate. În următoarele luni ne vom limita doar la strictul necesar. De exemplu nu voi cumpăra o maşină nouă, atâta timp cât cea veche mai merge. În orice caz, atmosfera este apăsătoare. Angajaţii sunt nesiguri şi nimeni nu ştie ce va urma după programul scurt de muncă”, spune Heribert Fischer, angajat de 18 ani al firmei Erich Jäger.

Managerul întreprinderii producătoare de subansamble consideră însă că investiţiile şi inovaţiile sunt cel mai bun răspuns la criza cu care se confruntă.

„În ultimii ani am investit puternic în tehnica de captare a energiei solare, în tehnică agrară sau feroviară, iar aceste proiecte vor avea în 2009 o mai mare pondere în cifra de afaceri, deoarece branşele nu au fost încă afectate de recesiune. Iar noi vom continua să investim în domeniu pentru a nu mai fi atât de dependenţi de producătorii de automobile. Din nefericire, noile sectoare în care încercăm să ne profilăm, au încă o pondere mică în producţia noastră şi nu pot compensa pierderile provocate de anularea comenzilor pentru subansamble”, a declarat Wolfgang Wiese.

În concluzie: la întreprinderea producătoare de subansamble pentru automobile Erich Jäger din Hessa, situaţia este gravă, dar nu disperată.