1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CSM se opune Guvernului

Horaţiu Pepine18 octombrie 2007

CSM a respins cererea ministrului de Justiţie de revocare a procurorului Doru Ţuluş din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Tudor Chiuariu, ceruse revocarea motivînd cu anchete declanşate la comandă politică.

https://p.dw.com/p/BsF7
Imagine: DW

Solicitarea a fost privită cu îngrijorare nu doar în ţară, dar şi la Bruxelles acolo unde mecanismul de monitorizare încă mai funcţionează.

CSM a dispus totuşi o inspecţie în întregul Departament Anticorupţie, care a condus la un raport detaliat, adoptat în 8 octombrie şi în care se pun în evidenţă multe defecţiuni în funcţionarea Secţiei conduse de Doru Ţuluş. Ministrul Justiţiei a insistat astăzi susţinînd în continuare că “că Secţia a II-a a DNA este dominată de abuz şi arbitrariu, practica fiind de a muşamaliza şi a întîrzia anumite dosare, de a se formula petiţii anonime pentru a se deschide anchete folosite în şantaje politice şi economice”.

În ciuda acestei argumentaţii şi a tonului categoric, astăzi Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ, cu majoritate de voturi, la cererea de revocare a lui Doru Ţuluş. Cei care s-au exprimat în cadrul dezbaterilor au fost de părere că ministrul exagerează şi că defecţiunile constatate nu pot fi imputate lui Doru Ţuluş.

Am asistat în orice caz la o premieră în viaţa aparatului judiciar pentru că este pentru prima dată cînd un organism al Justiţiei se opune într-un cadru instituţional unor presiuni formulate de mediul politic. Anterior dezbaterilor din CSM, procurorii făcuseră corp comun împotriva intenţiilor ministului de Justiţie, dar în mod neoficial şi în afara unor mecanisme legale.