Cui îi e milă de Christian Wulff?

Se întîmplă ca uneori viaţa să se conformeze scenariului unei telenovele, dar a uneia lipsită de happy-end, deşi toate ingredientele sunt conţinute şi dozate conform unei reţete cu final fericit. Este impresia pe care o lasă ascensiunea şi prăbuşirea lui Christian Wulff.

O idilă cu pete de umbră

Născut în 1959 într-o familie de jurişti, viitorul preşedinte al Germaniei avea să sufere mai tîrziu de pe urma divorţului părinţilor, pe cînd avea doar doi ani. Mama se recăsătoreşte, se îmbolnăveşte de scleroză în plăci, este părăsită de noul ei soţ. Christian avea vîrsta de 16 ani. Se îngrijeşte de mama bolnavă şi de surioara vitregă, îşi dă bacalaureatul, studiază dreptul, trece toate examenele, începe o carieră de avocat şi se angajează politic în UCD.

Se căsătoreşte în 1988. Devine tatăl unei fetiţe. În 2006 se desparte de prima sa soţie, divorţează de ea doi ani mai tîrziu spre a se căsători imediat cu Bettina Körner, mult mai tînără decît el. Blondă, înaltă, arătoasă, noua sa soţie are un trecut. Aduce în căsătorie un băieţel, în vîrstă de 5 ani, dintr-o altă legătură amoroasă. Cuplul are împreună un băiat şi face impresia unei familii moderne fericite, croită după între timp foarte răspînditul tipar patchwork.

La reuşita vieţii personale se adaugă şi ascensiunea în cariera politică. Wulff ajunsese deja în 2003 prim-ministru al guvernului de land din Saxonia Inferioară, deţinînd şi diverse alte funcţii şi demnităţi mai mult sau mai puţin onorifice. În 2010, porţile Palatului Belvedere i se deschid, după ce preşedintele Horst Köhler şi-a dat demisia.

Dar mandatul pare a sta dintru început sub o zodie nefastă, deşi aparenţele probează contrariul. Abia după al treilea vot este Wulff ales preşedinte de Adunarea Federală.

În sfîrşit, preşedinţia Germaniei este încredinţată, aşa cum Angela Merkel şi-a dorit explicit, unui spirit tînăr, nobila reşedinţă din Berlin s-a umplut de viaţă, pe gazonul impecabil din grădina palatului zburdă copii frumoşi şi sănătoşi, cuplul prezidenţial este prezentabil, simpatic, elegant, Republica Federală are o „first Lady” care poate concura fără dificultăţi cu soţiile mai marilor lumii.

Bettina poartă pe umăr un tatuaj, pe care nu se sfieşte să-l şi exhibe şi care devine de notorietate publică. Nici Wulff nu ezită să declare că Bettina este femeia vieţii lui, cei doi efectuează într-un foarte scurt răstimp mai multe călătorii oficiale în vreo duzină de ţări.

În pofida unor stîngăcii în strategia de comunicare, idila pare perfectă, cuplul prezidenţial este pe placul şi pe gustul cetăţenilor …

Capcanele trecutului

Dar, deodată, nori negri se adună dinspre zările unui trecut nu foarte îndepărtat, cînd, după ce o cunoscuse pe Bettina, Wulff şi-a schimbat anturajul şi prietenii, ajungînd să frecventeze cercurile unor oameni de afaceri, de care se lasă invitat în reşedinţele lor de vacanţă, de la care obţine un împrumut spre a-şi construi o nouă casă.

Presa intră în acţiune, Wulff intervine spre a opri dezvăluirile, la lumină ies favoritisme şi abuzuri săvîrşite încă în anii pe cînd era prim ministrul guvernului de land, la Hanovra.

Preşedintele se încurcă în declaraţii, procuratura cere ridicarea imunităţii şi, la 16 februarie 2012, Christian Wulff demisionează. Ceremonia de rămas bun, cu onoruri militare, conform tradiţiei, are loc la 8 martie, dar în absenţa unor oficialităţi de rang şi nume. Detaliile perioadei de dinaintea scurtului episod de locatar al Palatului Belvedere sunt scoase una cîte una sau în vrac, la vedere, politicul se amestecă cu fragmente ale vieţii particulare, acestea din urmă furnizate generos şi de declaraţiile Bettinei Wulff, al cărei trecut este luat sub lupă.

Vectorii şi efectele indiscreţiei

First Lady intră în ofensivă, îşi scrie biografia sub titlul provocator ”Dincolo de protocol”, dă interviuri în stînga şi în dreapta, mărturiseşte că relaţia cu Christian Wulff a avut de suferit, că s-a simţit pusă sub presiune, că a fost nevoie să recurgă la serviciile unei terapii de cuplu. Christian Wulff este mult mai reţinut, pare dintr-o dată îmbătrînit, tabloidele colportează deja veştile în jurul unui posibil divorţ. La 7 ianuarie, Bettina şi Christian Wulff îşi comunică despărţirea, prin intermediul unui avocat. Divorţul urmează.

În istoria postbelică a Germaniei, cazul lui Christian Wulff rămîne deocamdată unic şi exemplar. Unic fiindcă mandatul de preşedinte al Republicii Federale implică prerogative reprezentative şi o foarte înaltă ţinută morală a deţinătorului, un angajament civic, umanitar şi filantropic şi din partea Primei doamne şi discreţie în ceea ce priveşte viaţa particulară, calităţi pe care cuplul Wulff le-a încălcat, aducînd astfel prejudicii funcţiei înseşi.

Exemplar, fiindcă melodrama la care fostul cuplu prezidenţial a avut drept spectatori naţiunea şi drept comentatori şi cronicari mass media, relevă şi dimensiunile primejdioase ale ştergerii, ignorării sau încălcării limitelor dintre caracterul public şi caracterul particular al vieţii actanţilor pe scena politică. Cine vrea cu orice preţ să stea în luminile rampei, nu mai scapă de urmărirea reflectoarelor nici în culise.

Optimiştii cred că, din cazul Wulff, opinia publică şi clasa politică vor trage unele învăţăminte, că viaţa particulară a oficialităţilor va fi retabuizată, că demarcaţia dintre caracterul oficial, public al unei funcţii şi relaţiile particulare ale persoanei în cauză va fi mult mai sever respectată.

Iar faptul că viaţa politicienilor nu este tocmai uşoară, că simpatia poate fi la fel de repede şi de uşor pierdută pe cît a fost ea cîştigată, este unul din argumentele celor care cred că nefericitul ex-preşedinte are dreptul de a scăpa de hărţuiala presei, de a-şi recîştiga liniştea spre a-şi putea vedea de treabă, după ce investigaţiile procuraturii se vor fi încheiat, iar sentinţa de divorţ va fi fost pronunţată.

A cui e vina?

A contribuit presa la eşecul relaţiei matrimoniale a fostului cuplu prezidenţial?

Cert este că acesta a furnizat din plin subiecte presei, s-a înscenat ca pereche ideală, a savurat apariţiile publice. În acelaşi timp, diferenţele de caracter, personalitate şi biografie dintre cei doi au stimulat interesul mass media şi, implicit, apetitul voyeurist.

Cînd criza a survenit şi s-a accentuat, detaliile divulgate presei, publicate în tabloide şi în revistele cu foi veline, au contribuit la dezagregarea relaţiei de încredere dintre Christian Wulff şi Bettina.

Cel dintîi a ieşit de sub fascicolul reflectoarelor publice, soţia sa s-a aruncat în lumina lor. Dar, procedînd astfel, ea nu s-a deosebit deloc de mai tînăra generaţie de politicieni, dintre care unii nu au ezitat să-şi mărturisească ziariştilor unele păcate, mai ales de natură sentimentală, devenind astfel vulnerabili tocmai din dorinţa de a-şi spori popularitatea.

Pe de altă parte, mass media întreţine puseele narcisiste, resimţite de nu puţini din cei car se avîntă în vîltoarea politicii. Iar narcisismul nu consolidează, ci erodează relaţiile de cuplu.

Ceea ce ar explica şi de ce, în lumea politicii, căsătoriile nu durează prea mult, fără a-i descuraja însă pe cei afectaţi de a relua de mai multe ori, de la capăt, experienţa matrimonială.