1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Culisele aprobării noii Comisii Europene

9 februarie 2010

Confirmarea noii Comisii Europene de către Parlamentul European îl va costa pe preşedintele Barroso anumite concesii. Eurodeputaţii revendică mai multă putere decizională şi o vor primi în baza unui tratat special.

https://p.dw.com/p/LwlH
Parlamentul European, StrasbourgImagine: Photo European Parliament/Architects : Architecture Studio

Comisia Europeană îşi începe, în sfârşit, activitatea astăzi (09.02.2010), cu trei luni mai târziu decât se preconizase. De ce a durat atât de mult? Mai întâi din pricina Cehiei, care nu ratificase Tratatul de la Lisabona, apoi deoarece candidata bulgară, Rumiana Jeleva, a fost respinsă în urma audierilor în faţa Parlamentului şi preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, a trebuit să-i găsească un înlocuitor. Astăzi vor vota, în sfârşit, europarlamentarii conservatori, social-democraţi şi liberali în favoarea noului executiv comunitar. Ecologiştii sunt împotriva preşedintelui Barrosso, dar votul celorlalte grupuri parlamentare va fi suficient. Deputata ecologistă germană Rebecca Harms explică argumentele verzilor:

Rebecca Harms
Rebecca Harms, eurodeputata din partea partidului ecologist Bündnis 90/Die GrünenImagine: picture-alliance/ dpa

În opinia mea, domnul Barrosso este persoana nepotrivită pentru reprofilarea politicii comunitare în baza Tratatului de la Lisabona. El a fost mereu omul Consiliului (adică aliatul şefilor de state şi guverne) şi nu partenerul Parlamentului. De aceea nu cred că tocmai el va reuşi să consolideze cu adevărat democraţia şi transparenţa la Bruxelles".

Barroso trece drept lipsit de viziune, stilul său de conducere este considerat autoritar, şi chiar şi foşti membri ai Parlamentului îl critică pe motiv că ar încerca să concentreze toată puterea în jurul său. Comisarii europeni ar decide prea puţine chestiuni împreună, sub egida sa. Eurodeputatul german creştin-democrat Werner Langen:

Realitatea era că de îndată ce Consiliul European lua o decizie, Comisia se mobiliza încă de a doua zi pentru a pune în aplicare respectiva hotărâre. În vreme ce deciziile Parlamentului European rareori erau luate în seamă".

Frankreich EU Parlament in Straßburg Jose Manuel Barroso
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel BarrosoImagine: AP

„Pentru a combate această situaţie, deputaţii tuturor grupurilor parlamentare au ajuns la o înţelegere cu Barroso: confirmarea noii Comisii europene în schimbul mai multor prerogative ale Parlamentului. Acordul încheiat cu preşedintele executivului comunitar, aşa numitul "acord interinstituţional", le conferă deputaţilor o mai mare influenţă şi mai multe drepturi de control. Prin urmare, legislativul european va putea solicita Comisiei Europene elaborarea unor proiecte de lege. Acest drept de iniţiativă exista, ce-i drept, şi până acum, cu diferenţa însă că executivul comunitar nu era obligat să răspundă. Acum, Comisia va trebui să comunice în interval de trei luni, dacă va elabora propunerea Parlamentului sau nu. Eurodeputaţii au cerut, de asemenea, accesul la toate documentele aflate la dispoziţia şefilor de stat şi de guvern. Tratatul de reformă nu prevede o responsabilitate atât de mare a Parlamentului European. Legislativul comunitar şi-a cucerit drepturile cu forţa, a declarat eurodeputata germană din partea partidului ecologist, Rebecca Harms:

Este datoria noastră faţă de cetăţeni să ne creăm condiţii optime de lucru. Nu e vorba de negocieri inutile, ci de reprezentarea optimă a drepturilor cetăţenilor în Parlamentul European".

Autor: Christoph Prössl/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu