1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum e să tunzi gardul viu cu drujba?

18 august 2009

Telefonul, computerul, televizorul... Toate aceste invenţii au un lucru în comun: sunt patentate. Adică sunt, cel puţin teoretic, protejate de alţi producători dornici de succes, bani şi dispuşi să le copieze.

https://p.dw.com/p/JDIo
Imagine: dw-tv

E mult zgomot în curtea inventatorului Friedrich Limbeck. Tocmai îşi face de lucru în grădină cu o drujbă care, în acelaşi timp, poate fi folosită şi la tunsul gardului viu. Ideea e patentată pentru că, spune Limbeck, are potenţial de piaţă.

Câţiva metri mai încolo se odihneşte o maşină uriaşă. Arată ca un rezervor cu panouri solare. Bineînţeles că este o altă invenţie a lui Friedhelm Limbeck. Ea poartă numele "Aquadestil", are brevetul ei şi se bucură de toată mândria creatorului de fiecare dată când distilează apă de mare pentru a obţine apă potabilă.

"Aici se încălzeşte apa cu energie solară. Când fierbe, vaporii de apă se ridică şi circulă prin acest tub până la răcire, când condensează la loc în apă curată. Sarea rămâne în recipientul de jos şi aşa am obţinut apă potabilă", explică inventatorul care a obţinut deja mai multe premii internaţionale şi a reuşit să şi vândă patentul pentru distribuţie internaţională.

Limbeck este un inventator de succes, dar alţii nu au avut asemenea noroc. Doar puţine idei ajung să se vândă. E adevărat şi că puţine dintre ele au potenţial de producţie şi de comercializare la scară largă. Fiul lui Friedhelm Limbeck, Achim, a verticalizat afacerea tatălui său şi s-a specializat în legislaţia patentelor.

"Pasul întâi este construcţia unui prototip. Dacă acesta ajunge să funcţioneze, inventatorul aşterne pe hârtie o descriere a maşinăriei care ajunge de regulă la un avocat specializat ca mine. Iar acesta din urmă trebuie să alcătuiască toată documentaţia tehnică în aşa fel încât un inginer să poată construi invenţia doar după acele planuri".

Posesorul unui brevet în Germania îl poate transforma într-unul valabil internaţional în termen de un an. Din Republica Federală însă, numai unul din trei patente ajunge să fie recunoscut pe plan mondial pentru că majoritatea au fost deja brevetate în alte state. Aşadar: dacă nu eşti primul te poţi lăsa păgubaş.

Diferitele curiozităţi sau eşecuri sunt colecţionate de 30 de ani de Wolfgang Back din Koeln. În dosarele lui se găsesc, spre exemplu, planuri pentru o maşinărie care dezveleşte de una singură patul înainte de culcare. Una dintre ideile arhivate de Back îl întristează puţin, mai exact faptul că nu a ajuns să fie pusă în practică de peste 50 de ani.

"Ar fi fost o modalitate de a reduce numărul celor care fug de la locul unui accident rutier. Inventatorul imaginase un recipient cu biluţe de plumb montat pe orice maşină. În caz de accident, cutiuţa s-ar fi spart şi ar fi împrăştiat zeci sau sute de mici sfere gravate cu numărul de înmatriculare al autovehiculului".

Cine ştie câţi făptaşi ar fi fost capturaţi de ofiţerii care nu ar fi trebuit decât să "culeagă" nişte biluţe de pe stradă. Din păcate, nici această idee nu s-a impus pe piaţă, la fel ca milioane înaintea ei şi probabil tot atâtea milioane după...

Autor: Lisa Immensack / Laurentiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Vlad Mixich