1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum se va integra ţăranul român în UE?

George Arun30 iunie 2004

România a încheiat de curînd negocierile cu Comisia Europeană pentru cel mai dificil capitol din dosarul aderării privitor la agricultura românească. Între timp, parlamentul de la Bucureşti a dezbătut o lege a cooperativelor agricole prin care se urmăreşte formarea exploataţiilor mari prin asocierea micilor proprietari de pămînt de la sate.

https://p.dw.com/p/B38E

La prima vedere legea cooperativelor agricole e un pas înainte în ceea ce priveşte reforma în agricultură, avînd în vedere situaţia actuală în care proprietatea privată este divizată în terenuri mici, de la unu la cîteva hectare, ceea ce necesită costuri mari şi profituri de cele mai multe ori simbolice. Spus altfel, agricultura privată este una de familie, de subzistenţă. “Ce iau pe mere dau pe pere”, spune ţăranul român cînd îl întrebi cum îi merg treburile în gospodărie. Şi realitatea cam asta este.

România a fost ultima ţară candidată la Uniunea Europeană care a început negocierile pentru dosarul agricol, abia la sfîrşitul anului 2002. Dar cu toate acestea închiderea de curînd a acestui dosar mi se pare a fi grăbită, precipitată chiar, din partea guvernului de la Bucureşti. Ţinta politică a vizat alegerile locale, şi în continuare pe cele generale din noiembrie, iar nu interesul real de a negocia "la sînge" cu experţii europeni cel mai important dar şi cel mai dificil capitol de aderare pentru România . Este adevărat însă că pentru a-şi putea permite o poziţie de partener redutabil la masa negocierilor guvernul român ar fi trebuit să inventeze o altă stare de fapt a agriculturii decît cea reală.

De ce stau lucrurile în felul acesta? Pentru că agricultura românească a ultimilor 14 ani a falimentat bănci şi a îmbogăţit manşetele albe de la sate, pe de o parte, iar pe de alta a sărăcit milioanele de ţărani care nu au putut intra într-o competiţie justă cu ciocoii noi ai tranziţiei. Aceasta fie şi de am lua în seamă numai destinaţiile fondurilor europene SAPARD pentru dezvoltare rurală. Sau adresele la care au ajuns subvenţiile guvernamentale-şi aici nu mă refer la cupoanele agricole.

România este pe locul doi în Europa în ceea ce priveşte populaţia rurală, cu 51,4% din populaţia ocupată, şi tot pe locul al doilea în ceea ce priveşte populaţia activă din agricultură, cu peste 40%. Asta ar însemna de şase ori mai mult decît media europeană.

Pe de altă parte, forţa de muncă ocupată în agricultură- adică peste 40 de procente- contribuie cu doar 17% la Produsul Intern Brut. Cu ceva timp în urmă, funcţionarii din Ministerul Agriculturii declarau că România va trebui să “scape” rapid de vreo două milioane de lucrători agricoli. Asta se petrecea, evident, cu mult înaintea alegerilor locale din iunie. Cum se va realiza această restructurare a forţei de muncă din agricultură nu ştie nimeni. În schimb mai vedem şi azi- şi nu sînt cazuri izolate- cum ogoarele sînt arate cu plugul tras de cîte un măgăruş numai piele şi os, îndemnat cu vorbe domoale de ţăranul cocîrjat proptit în coarnele plugului să iuţească pasul, în drumul lor solitar către Comunitatea europeană.

Revenind la legea cooperativelor agricole, am mari îndoieli că aceşti ţărani vor accepta de bună voie şi nesiliţi de nimeni să se asocieze, pentru ca în felul acesta să îşi odihnească pentru totdeauna palmele de coarnele plugului. Pentru că rămîne întrebarea, pentru el fundamentală: "Şi atunci, cu măgăruşul cum rămîne, cu el ce să fac? Dacă eu mă asociez cu unul şi cu altul ca să mă integrez în Europa, nu trebuie să-l integrez şi pe el?"

Evident că este o parabolă a mentalităţii celor de la sate. Dar eu cred că această parabolă, asociată cu votul masiv al celor din mediul rural pentru primarii partidului de guvernămînt desenează destul de expresiv imaginea de azi a ţăranului român.