1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum se vede decizia lui Trump la Ierusalim

7 decembrie 2017

Recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către Trump e controversată la nivel internațional. Tania Krämer a stat de vorbă cu israelieni și palestinieni din orașul sfânt despre posibilele consecințe.

https://p.dw.com/p/2ouzn
Jerusalem Davidszitadelle  Stadtansicht
Imagine: picture-alliance/dpa/O. Balilty

"Sunt foarte fericită că în sfârșit un politician important a luat această decizie", spune Tzana Riznk, care se plimbă pe strada Jaffa din vestul orașului sfânt. "Ierusalimul e capitala statului evreu și a statului Israel. Așa a trebuit să fie, ar fi trebuit să se întâmple mult mai devreme." 

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va muta ambasada americană la Ierusalim, recunoscând astfel orașul sfânt drept capitală a Israelului. Decizia a fost criticată la nivel internațional: până acum, consensul era ca statutul Ierusalimului să fie stabilit doar în cadrul unor negocieri de pace israeliano-palestiniene.

În Israel, Ierusalimul e calificat oficial drept capitală eternă și indivizibilă, în timp ce palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să devină pe viitor capitala unui stat palestinian.

"Trăiesc la Ierusalim de 45 de ani, de când m-am născut", spune Sarah Partouche, care salută decizia lui Trump. "Era timpul ca lumea să recunoască faptul că Iersualimul e capitala noastră."

Israel - Jerusalem - Altstadt
Ierusalim: o stradă din orașul vechi Imagine: Reuters/A. Awad

Alții sunt ceva mai sceptici când e vorba de posibilele consecințe ale deciziei. "În ceea ce privește conviețuirea (dintre israelieni și palestinieni), nu merge deloc, totul va fi și mai greu", crede o altă doamnă. Și alții se întreabă dacă mutarea ambasadei SUA nu va duce la probleme noi: "Pentru mine, Ierusalimul e capitala, indiferent ce zic alții", spune Ravit Ben Naim. "Dar am sentimente ambivalente față de mutarea ambasadei - așa ceva duce la și mai mult haos."

Încă nu e clar ce va spune Trump exact în declarația sa oficială. Diverși observatori cred că s-ar putea să folosească pentru prima dată chiar formula "Soluției celor două state", ceea ce ar putea deschide o ușă pentru noi eforturi de pace, pregătite de luni de zile de echipa ginerelui președintelui, Jared Kushner, emisar SUA pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu.   

Între timp, în Ierusalimul de Est domnește dezamăgirea în rândul palestinienilor. "Nimic nu se va schimba, de fapt lumea a recunoscut de mult Ierusalimul drept capitală", spune Abu Mohammed, care citește ziarul într-o cafenea din apropierea Porții Damascului. "Din 1967 suntem sub ocupație israeliană și nimic nu va schimba acest lucru, indiferent dacă se mută ambasada SUA sau nu."

"Trump n-are habar cum trăiesc oamenii aici", crede Shihnaz Salem, o palestiniană care locuiește în SUA  și a venit în vizită în Ierusalimul de Est. "Aici suntem acasă, locul nu se poate da, pur și simplu, părții celeilalte." O tânără pe nume Hanan Abu Geith e convinsă că "Ierusalimul nu poate să fie doar capitala Israelului. E capitala Palestinei. Ne aparține nouă."

Jerusalem Shinaz Salem
Shinaz Salem în dialog cu DW Imagine: DW/T. Krämer

În regiune, mulți se tem că decizia lui Trump va duce la noi valuri de violență. Diverse partide palestiniene și-au îndemnat susținătorii la trei zile de proteste, la Ierusalim, în teritoriile palestiniene și în fața ambasadelor SUA din străinătate. "Trump e președintele SUA, în mod normal nu mă interesează ce face. Dar aici toată lumea se așteaptă la o nouă escaladare a tensiunilor, indiferent sub ce formă", spune Sahar Hammoudeh.

Multe state au criticat decizia lui Trump, inclusiv aliații apropiați ai SUA. După o convorbire telefonică cu șeful Casei Albe, președintele palestinian, Mahmud Abbas, a declarat marți că tabăra sa nu va renunța la solicitarea ca Ierusalimul de Est să devină capitala unui viitor stat palestinian. Regele Iordaniei Abdullah, căruia îi revine un rol important ca protector al lăcașelor de cult musulmane din Ierusalimul de Est, a avertizat că decizia lui Trump ar putea avea un efect de destabilizare pentru întreaga regiune a Orientului Apropiat. Salman, regele Arabiei Saudite, i-a spus lui Trump la telefon că musulmanii din întreaga lume s-ar putea simți provocați. Între timp, gruparea islamistă Hamas a amenințat cu o nouă Intifadă. 

Uniunea Europeană, Germania și Franța au sugerat că ar fi mai bine ca SUA să nu pună în practică decizia lui Trump de a muta ambasada la Ierusalim. Din punct de vedere practic, nu se schimbă prea multe pe moment, mutarea ambasadei ar putea să dureze câțiva ani. Potrivit Casei Albe, declarația președintelui e doar începutul unui proces mai lung. Dar într-un loc ca Ierusalimul contează foarte mult simbolurile. "Unii își primesc capitala", spune o femeie palestiniană. "Și noi? Habar n-am. Nu se știe deloc ce va urma acum." 

Autoare: Tania Krämer (das)