Curajul lui Băsescu

Fireşte, orice vizită oficială sau de stat efectuată în Israel implică bifarea unor puncte şi etape obligatorii. Băsescu nu le-a ocolit. Agenda lui a inclus din capul locului întrevederi cu preşedintele statului evreu, Shimon Peres, cu primul ministru Beniamin Netanjahu, cu ministrul de externe Avigdor Lieberman, cu preşedintele Knessetului, Reuven Rivlin, precum şi cu şefa opoziţiei, Tzipi Livni. In plus, ca orice lider politic ori spiritual primit la Ierusalim, Băsescu şi-a fixat ca obiective nu doar pelerinajul, în cursul zilei de marţi, la Biserica Sfântului Mormânt, ci şi reculegerea la Zidul Plângerii, cel mai sfânt lăcaş evreiesc, precum şi la memorialul Holocaustului Yad Vashem, cea mai cuprinzătoare instituţie memorială de acest fel din lume.

Însoţit de ministrul de externe, Cristian Diaconescu, de alţi oficiali precum şi de deputatul Aurel Vainer, reprezentantul Federaţiei ComunităţilorEvreieşti din România, Băsescu a transmis înainte şi după sosirea sa în Israel semnale clare că înţelege miza majoră a vizitei sale.

Ea se derulează într-o fază dificilă atât pentru România cât şi pentru statul evreu şi într-un moment de cumpănă pentru viitorul Orientului Mijlociu.

În plan bilateral, România şi Israelul sunt cât se poate de interesate în a-şi dezvolta relaţiile comerciale şi economice, spre a face faţă cât mai bine recesiunii.

Totodată, ambele state au multiple interese politice şi de securitate comune, nu doar pentru că, aşa cum a subliniat liderul de la Bucureşti, cele două ţări sunt geografic apropiate, sau pentru că în Israel trăiesc sute de mii de români şi de persoane de origine română. La urma urmei, ambele ţări sunt democraţii de tip occidental, situate în spaţii în mare măsură ostile oricărei orientări spre Apus. Ambele sunt ori se simt ameninţate din exterior, chiar dacă riscurile sunt de factură diferită. Ambele se află în vizorul unor varii state şi mişcări extremiste, autoritare, dictatoriale sau totalitare. În fine, şi nu în ultimul rând, pentru apărarea intereselor şi teritoriilor lor amândouă depind în bună măsură de susţinerea Statelor Unite. Or, dacă vrăjmaşii celor două ţări nu sunt absolut identici, natura antidemocratică, anti-pluralistă şi antioccidentală a acestor inamici e foarte similară.

În pofida tuturor acestor interese comune, apropieri şi similitudini, vizita liderului român nu e câtuşi de puţin banală. Călătoria sa are loc în contextul unei crescânde izolări internaţionale a Israelului. Ea survine pe fondul unor grave disonanţe diplomatice izvorâte din clivajul dintre noul executiv de dreapta israelian şi partenerii occidentali de stânga ai statului evreu.

Noua administraţie americană s-a plasat la antipodul celei precedente, conduse de George Bush. Obama pare hotărât să se poarte cu mănuşi cu diverse tiranii şi grupări extremiste din lumea arabă şi islamică şi cu atât mai dur faţă de statul de drept israelian. La rândul lor, demnitarii vest-europeni, prin tradiţie plin de solicitudine faţă de varii dictatori din Orientul Apropiat şi Mijlociu, se feresc cu tot mai multă grijă să „se afişeze” cu omologii lor israelieni.

În paralel, au luat amploare în ultimii ani eforturile unor state, precum Iranul, de a nega Holocaustul şi de a încerca să delegitimeze statul evreu, de a-i contesta dreptul la existenţă şi de a-şi condiţiona „buna purtare” economică, politică şi militară de condamnarea şi boicotarea Israelului.

În aceste condiţii, călătoria lui Traian Băsescu depăşeşte simpla prelungire a tradiţiilor diplomaţiei româneşti. Ea înseamnă mai mult decât o seacă reafirmare a voinţei Bucureştilor de a întreţine bune relaţii cu toţi actorii de prim rang din Orientul Mijlociu, inclusiv cu statele arabe din regiune. Ea se constituie implicit şi într-o abordare coerentă, situată la distanţă clară de orice revizionism istoric a trecutului antonescian al României şi a raporturilor dintre români şi evrei, marcate nu în ultimul rând de Holocaust, de masacrul de la Iaşi, de genocidul din Basarabia, Bucovina şi Transnistria.

Văzută astfel, vizita preşedintelui român îl plasează pe Traian Băsescu nu doar într-o triplă tradiţie românească, occidentală şi creştin-democrată, ci îi conferă şi o notă aparte. O notă de curaj şi de înţelepciune diplomatică, de ale cărei roade România nu va întârzia să profite, chiar dacă beneficiile ei nu se vor evidenţia instantaneu.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu