Cuvinte răsunătoare în umbra marilor idoli

În prezent, preşedintele SUA este învestit în funcţie deja pe 20 ianuarie, deoarece nu mai sunt necesare săptămâni în şir pentru a parcurge cu poştalionul drumul până la Washington. Învestitura preşedintelui american are calitatea unui ritual politic, în cadrul căruia, proaspătul preşedinte îşi prezintă priorităţile politice încă înainte de a se instala în Casa Albă.

Fanfara militară şi jurământul, acestea sunt primele două elemente cheie ale ceremoniilor de învestire a preşedinţilor americani. Aceştia depun jurământul în faţa judecătorului suprem şi a congresului american, cu mâna pe biblie, aşa cum a procedat întâiul preşedinte american. Şi George W. Bush a jurat „I, George Walker Bush declare …“

Barack Obama va depunde jurământul pe o bilbie deosebită, cu legătură de aur şi coperţi de catifea bordeaux, anume pe cea pe care a jurat Abraham Lincoln.

În timp ce George Washington, fondatorul naţiunii americane, a depus jurământul la New York şi Philadelphia, majoritatea învestiturilor prezidenţiale au fost oficiate la Washington, D.C. Iar de la prima inaugurare a preşedinţiei lui Ronald Reagan, a devenit un obicei ca ceremonia să se desfăşoare pe treptele aripii vestice a Capitoliului, de unde pot fi cuprinse cu privirea toate marile monumente istorice ale întemeietorilor naţiunii americane.

Ronald Reagan declara la investirea sa: „La capătul aleii, aflate în faţa mea, se află monumentele giganţilor pe ai căror umeri se odihneşte naţiunea noastră".

Cuvântările inaugurale ale preşedinţilor Washington, Jefferson şi Lincoln, sunt lectură obligatoriepentru fiecare preşedinte american, şi fiecare se străduieşte să intre el însuşi în istorie prin propriile fraze retorice. Franklin Roosevelt, de pildă, este autorul celebrei fraze conform căreia America nu ar avea să se teamă de nimic în afara propriilor temeri. Iar redactorii cuvântării lui Kennedy au lansat o altă frază memorabilă : "Nu întreba, ce poate face ţara ta pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ea!"

Discursurile inaugurale ale preşedinţilor americani nu sunt însă doar un prilej de a străluci în plan retoric, ci şi de a prezenta priorităţile politice pe parcursul mandatului lor. Bill Clinton, bunăoară, a anunţat în 1997 redefinirea politicii sociale şi educaţionale:

„Să construim împreună o casă americană pentru secolul 21, unde fiecare să aibă un loc la masă şi niciun copil să nu fie lăsat deoparte".

Ronald Reagan, la rândul său, anunţase o politică instransigentă faţă de URSS: „Adversarii libertăţii, potenţialii noştri inamici, trebui să-şi amintească, că pacea este ţelul suprem al poporului american. Pentru a ne atinge acest ţel, vom negocia, ne vom sacrifica, dar niciodată nu vom capitula".

Reagan a fost, de altfel, primul preşedinte care a renunţat din cauza gerului la parada tradiţională pe celebra Pennsylvania Avenue. În timp ce Jimmy Carter a fost singurul care a participat la defilare pe jos. La inaugurarea celui de-al doilea mandat al lui George W. Bush, parada militară a fost umbrită de demonstraţii. Nici în privinţa obiectivelor sale, preşedintele Bush Junior nu a fost mai norocos. Reducerea deficitului bugetar la jumătate şi alcătuirea unui plan naţional de aprovizionare energetică au rămas neatinse.

Pentru numeroşi americani, participarea la ceremoniile de învestitură sunt evenimente deosebite, pentru care mulţi sunt dispuşi să cheltuiască sume considerabile. Toate hotelurile din Washington au fost rezervate cu luni înainte. Iar locuitorii capitalei îşi permit să ceară până la 2000 USD/noapte pentru un pat în propriul lor apartament. Mulţi bani pentru nopţi albe, deoarece festivităţile vor dura o săptămână întreagă, cu baluri în fiecare noapte.