Dăncilă, UE şi devastarea minţii românilor

Am aflat zilele trecute că, potrivit premierului Dăncilă, România a "devastat" state puternice precum Franţa, Germania şi Italia.

Înmărmuriţi de acest panseu, aţi putea fi ispitiţi, la ieşirea dvs. din şoc, să zâmbiţi cu oarecare jenă. Aţi zâmbi degeaba, fiindcă n-aţi fi priceput nimic. Aflaţi că ”oaia are doar dorinţa”, vorba ministrului agriculturii, Daea, ”de a fi înţeleasă”. S-avem deci înţelegere pentru miori şi trebuinţele acestor patrupede, care, orişicât, cum spune acelaşi ministru Petre Daea, au ”unit generaţii”.

Nu-i clar dacă doar de ovine, sau şi de bovine şi bipezi. Dar, dacă oaia (nu doar femeia) trebuie înţeleasă, de ce nu şi Dăncilă, şefa gânditorului de la MADR?

În timp ce liderii ţărilor "devastate" se străduiesc, mai nou, s-o înţeleagă pe doamna Dăncilă şi plâng pesemne, acum, în pumni, aţi putea fi ispitiţi să izbucniţi în râs homeric. Dar n-ar fi hohotele dvs. S-ar potrivi mai bine să bufniţi în râsu' plânsu' lui Nichita Stănescu. Fiindcă Dăncilă nu e fitecine. Nu-i doar marioneta şefului Telejormaniei. E, totuşi, vorba lui Radu Paraschivescu, premierul României.

Şi chiar dacă n-a împlinit încă anul de când stăpânul mantiei de pavian a plasat-o şi validat-o la putere, în Parlamentul penalilor, spre a-i cârma ţara teleormanizată, pesedizată şi cleptocratizată, premiera chiar a reuşit să repete performanţa miorii. A unit şi ea generaţii de protestatari şi rezistenţi.

Care, sorcoviţi recent, s-au confruntat la pescuit cu minunea unei discuţii cu peştişorul de aur. Ieşind din tipica muţenie a preşedintelui, preştişorul le-a cerut să-i dăruiască viaţa, rearuncându-l în apă, pentru ca el, peştişorul, să-i poată răsplăti împlinindu-le trei dorinţe.

Protestatarii şi rezistenţii l-au rugat pe filosoful naţiunii să-i ajute să le formuleze vrerile. Mihai Şora n-a întârziat să şi le rostească pe ale sale: ”În anul de grație douăzeci nouăsprezece, am trei dorințe: 1. să scăpăm de ei 2. să scăpăm de ei, 3. să scăpăm de ei".

Pentru ca nici oaia să nu pretindă că nu pricepe cine-s ei, pentru ca trollii să nu-l poată mistifica, iar postacii reinterpreta, cărturarul român a precizat, că, ”odinioară, pronumele ei avea - pentru orice om întreg și cinstit - un conţinut limpede: trimitea spontan la clica de securişti, nomenclaturişti, comunişti, parveniţi și neciopliţi care ne urmăreau, ne parazitau viețile, ne batjocoreau mintea și sufletul. Care ne zdrobeau speranța și destinul, ne nenoroceau copiii. Ei însemna răul absolut, răul concret, răul care nu cunoaște jumătățile de măsură, nu se intersectează niciodată cu Binele, nici nu-și pune problema Binelui, nu are știință de vreun bine oarecare. Este, cred, pentru întâia oară după Revoluție când pronumele ei a căpătat, din nou, un conținut limpede. Și nu există, din punctul meu de vedere, om întreg și cinstit care să sprijine clica aflată azi la putere și să o facă senin, din convingere. Înțeleg: dintr-o convingere pură. Căci, sprijinind această clică, după ce ea a dat atâtea dovezi de netrebnicie, de jaf și prostie, de necunoaștere ori disprețuire a categoriilor morale, omul acela nu poate fi altcumva decât legat ombilical de clica jefuitoare, corupt el însuși, cu găuri în fibra morală, cu largi crăpături în însăși umanitatea lui".

În timp ce Telejormania Dăncilei ”devastează” occidentul, la exporturi, cotropindu-l cu români emigraţi de prea marele bine de acasă, România lui Mihai Şora reconstituie cu asemenea gânduri de bun simţ ţesătura etică a naţiunii. Cuvintele sale i-ar putea calma, ajuta şi reorienta pe rătăciţii, dezabuzaţii şi descumpăniţii care, manipulaţi, şi-au pierdut nordul.

Mai toţi ar începe să se facă bine dacă n-ar mai crede în falsul potrivit căruia guvernul, ori infractorul şef al PSD, care-l trage de sfori, s-ar confunda, chipurile, cu România.

Dar chiar şi aşa, prezenţa lor în executivul care a preluat conducerea UE rămâne absolut intolerabilă. Fiindcă prea puţini străini au înţelegerea lui Daea pentru oi, a lui Carmen-decât-Dan pentru jandarminerii care au maltratat şi gazat la 10 august 2018 români protestând contra lui Liviu Dragnea, ori a parlamentarilor din PSD, ALDE şi UDMR pentru devastatoarea Dăncilă. Prea puţini pricep diferenţa dintre România şi Telejormania.

Ca atare, perpetuarea lor la butoane, când locul lor e fie la alfabetizare, fie la psihatrie, fie după gratii, va continua să fie una pustiitoare şi pentru prestigiul României, şi pentru imaginea şi binele Comunităţii pe care ţara ar trebui de-acum încolo s-o conducă. Şi să-i aplaneze criza acută.

E adevărat că Europa nu mai e ce-a fost. Iar după alegerile europarlamentare, pe care le vor câştiga, probabil, euroscepticii, nu va mai fi nici atât. Cum să explici inexplicabilul menţinerii PSD în PSE altfel decât prin bezna minţilor şi pofta de putere şi de-o relevanţă pierdută care i-au cotropit pe social-democraţii germani şi europeni?  Dar oricât ar fi să cadă eurocraţii, oricât de neaveniţi şi ipocriţi ar fi, atât de jos ca hoţii şi ca extremiştii le va fi greu să ajungă.

Ajuns aici, râsu', stimulat de exporturile Dăncilei, m-a părăsit, ruşinat de ilustra adunare europeană din 10 ianuarie, de la Ateneu. Mi-a rămas plânsu' după românii plecaţi.

Şi după constructive minţi de filosofi ca Sorin Vieru şi de poeţi ca Emil Brumaru, care şi-au evacuat, tăcuţi, devastatoarea patrie, uitaţi de zgomotoasele televiziuni pesedizate şi s-au ascuns, spre a renaşte, în liniştea memoriei celor ce-i citesc.

Iar când lacrimile mi s-au uscat, mă mai locuia doar amărăciunea de a nu avea dorinţe mai fierbinţi decât, cum spune filosoful: "să scăpăm de ei; doi, să scăpăm de ei; şi trei, să scăpăm”, totuşi, "de ei".