De ce şi pentru ce să votăm

Deputata PNL, Alina Gorghiu readuce în prim plan o idee care revine periodic în dezbaterea publică: scăderea vârstei de vot la 16 ani. Primul care a lansat ideea în spaţiul politic românesc a fost deputatul european Cristian Preda care a participat cu ani în urmă şi la câteva dezbateri pe această temă, dar ulterior au mai fost vreo câteva reluări în aceeaşi notă de politică renovatoare.

Ideea nu a prins prea mult în România din multe motive: apatia foarte răspândită a tinerilor faţă de politica partizană şi conservatorismul general al societăţii româneşti. Dar paradoxal tocmai apatia aceasta a tinerilor ar fi argumentul cel mai bun pentru a coborâ limita de vârstă! Dacă tinerii sunt apatici atunci ar trebui chemaţi din vreme la urne şi stimulaţi să participe. Dar din moment ce sunt apatici, apelul care li se adresează pare inutil. Şi tot aşa!

Entuziaştii reformelor nu se lasă însă descurajaţi uşor de acest cerc vicios şi caută o ieşire abilă. Deputata PNL, Alina Gorghiu, a argumentat citând nişte studii americane că participarea tinerilor la politică e de natură să crească şi entuziasmul părinţilor. Aşadar încurajează-i pe tineri ca să înţeleagă adulţii. Până la urma scopul e ca tot mai multă lume să vină la vot.

Sunt mai multe lucruri de discutat. În primul rând e vorba de absenteismul care creşte constant dacă îl privim la scara ultimilor 50 de ani de când prosperă democraţia de tip occidental. Deceniile de după război par epoca de aur, care nu dă semne că ar reveni. Există, aşa cum remarcă mulţi comentatori, o oboseală de democraţie, care explică de altfel şi apariţia unor mişcări politice de tip nou, aşa cum este Movimento 5 Stelle din Italia.

Lumea pare să vrea altceva care să ia locul acestui partidism îmbâcsit şi nereformabil. Or, tinerii ar vota altfel (şi electronic, desigur), producând de la sine multe alte schimbări dorite şi încă neexplicitate sau neclarificate nici pentru militanţii renovatori. Vedem aşadar că scăderea vârstei de vot e legată şi de democraţia participativă şi de schimbarea regulilor însele prin care se iau decizii în administraţie.

Să spui însă că vrei aşa, pur şi simplu, scăderea vârstei de vot pare cumva insuficient. Dacă tinerii ar simţi nevoia, ar face ei înşişi cunoscut acest lucru, aşa cum făcuseră la vremea lor sufragetele. Totuşi non-participarea tinerilor este un lucru cu adevărat îngrijorător şi nu este vorba nepărat despre elevii liceelor, ci de tineri aflaţi între 18 şi 30 de ani care au dreptul de a vota şi de a fi aleşi (mai puţin preşedinte de republică) şi care se complac într-o indiferenţă greu definibilă. Manifestaţiile anti-RMGC din ultima vreme au părut să învioreze puţin atmosfera şi să dea o motivaţie unor oameni consolaţi până acum cu un vechi fatalism. E neplăcut să vezi cum vârstnici cu poziţii de prestigiu în societate tratează manifestaţiile acestea cu ironie condescendentă, fără să remarce că moartea politică a tinerei generaţii ar avea consecinţe cu totul nefaste. E un egoism aici al celor care nu mai văd dincolo de propriul lor orizont inevitabil îngustat.

În România subiectul participării tinerilor are particularităţile sale, peste care nu se poate trece cu prea mare uşurinţă. Mai înainte de a-i stimula pe “copiii” de 16 ani să dezbată chestiuni partizane şi de a-i deprinde cu violenţa publică, ar trebui ca noua generaţie, în sens mai larg, să găsească o nouă motivaţie politică. În 1990 - şi mulţi ani după aceea - aveam de dus la îndeplinire Marea schimbare; dar astăzi?