1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce nu vin sirienii în România?

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti11 septembrie 2015

Ne-am întrebat prea puțin de ce sutele de mii de refugiați orientali sosiți în Europa ocolesc cu totul țările din estul Europei.

https://p.dw.com/p/1GV7S
Imagine: Reuters/L. Balogh

Președintele Klaus Iohannis a întărit printr-o declarație expresă refuzul său de a accepta așa numitele cote obligatorii de refugiați. Președintele se bucură de susținerea fără rezerve a guvernului, ministrul Gabriel Oprea primind de altfel mandatul de a prezenta acest punct de vedere la reuniunea JAI de la începutul săptămânii viitoare. Excepție a făcut doar premierul din umbră al Opoziției (Cătălin Predoiu) care a exprimat un punct de vedere diferit, nu opus în mod explicit președintelui Iohannis, dar manifestând aprobare totală față de recentele propuneri ale Comisiei.

S-a conturat deja o fractură între Est și Vest și cu deosebire una dintre Berlin și țările foste comuniste care au adoptat de data aceasta într-o manieră aproape spontană o poziție reticentă. Nimeni nu refuză în mod riguros să preia refugiați, dar nu se împacă cu obligația unor cote procentuale care înseamnă de fapt un cec în alb pentru o deschidere fără limite. Finlanda nici ea nu achiesează la îndemnurile Berlinului, acceptând totuși numărul de refugiați propuși de Comisia Europeană cu condiția să nu devină o regulă. Germania este îngrijorată pe bună dreptate că va rămâne singură în calea valului de refugiați și ar dori să se asigure că efortul va fi împărțit cu ceilalți membri. Problema Berlinului este că majoritatea zdrobitoare a refugiaților sosiți din Orientul Apropiat vor să ajungă în Germania și oricât de mare ar fi devotamentul germanilor față de ideea ospitalității europene, la un moment dat ar putea fi copleșiți.

Dar mai e o problemă care nu a rămas nici ea neobservată: Refugiații/imigranții nu par deloc interesați să ajungă într-o țară estică ca România. Dacă pentru un occidental, această circumstanță e nerelevantă, pentru un estic este cât se poate de grăitoare. Este oare România o țară recunoscută pentru brutalitatea ei și intoleranța față de străini? Lăsând deocamdată deoparte crimele antebelice comise împotriva evreilor sau xenofobia unor cercuri de presă post-revoluționare, putem observa că, dimpotrivă, România i-a primit bine pe studenții palestinieni sau sirieni dintre care unii au ales să se naturalizeze și au făcut frumoase cariere. Era, desigur, pentru sistemul universitar românesc și o afacere, dar pe de altă parte a fost pusă la încercare capacitatea de a interfera cu străinul, era un test de coabitare cu celălalt. Am aflat mai târziu că Securitatea îi urmărea pe studenții străini, dar Securitatea îi urmărea pe toți. Care e explicaţia că atâția arabi veneau pe atunci în România, iar astăzi, în plină criză, România este o rută completamente ocolită? A devenit între timp o țară cu izbucniri islamofobe? În România nu există PEGIDA și cu toate acestea sirienii, irakienii, afghanii, aspiră la unison să ajungă în Germania. Desigur la München, Dortmund sau Frankfurt primii refugiați sosiți cu trenul după aventura budapestană au fost întâmpinați cu urări de bun venit, cu jucării pentru copii și bucate pentru un banchet frugal, dar aceste manifestări nu fuseseră prevăzute și au uimit de altfel pe toată lumea

Nu poate exista altă explicație decât aceea că refugiații nu cred că o țară ca România le poate garanta un viitor relativ prosper. Și de aici se iscă o întrebare. Ar mai fi plecat ei în masă din Turcia (principala zonă de unde a pornit marea migrație către Europa prin Grecia) dacă ar fi avut ca orizont tangibil doar Europa de Est? S-ar putea ca discursul acesta sentimental despre viețile puse în pericol să fie pe alocuri exagerat. Căci dacă viața îți este pusă în pericol, o țară ca România ar fi la fel de bună ca oricare alta. Nu vrem să spunem că exodul sirienilor ar fi astfel mai puțin îndreptățit, ci doar că Viktor Orban, inamicul public al europeanului bien –pensant, cum zice francezul, are puțină dreptate. Exodul acesta este în primul rând o problemă a țărilor bogate, dar nu în sensul că le-ar reveni în exclusivitate sarcina primirii refugiaților, ci în acela că au devenit destinații tocmai în virtutea prosperității lor. Întrebarea firească pe care ar trebui să ne-o punem este de ce ar pleca oamenii din Turcia (prima țară care i-a primit) într-una ca România? Turcia le-ar oferi un prim avantaj de ordin cultural, iar în al doilea rând este o țară mult mai liberală și mai puțin reglementată decât România, ceea ce le-ar deschide mai multe oportunități. Germania sau Suedia și Marea Britanie sunt, în schimb, țările cu cele mai ample și generoase sisteme sociale.

Prin urmare, atunci când vorbim despre disperare ar trebui să nuanțăm. Disperarea nu are o măsură obiectivă, cu siguranță, dar tocmai de aceea poate însemna multe lucruri în același timp. Migranții pe care îi vedem în noua lor aventură europeană au, după toate aparențele, ”standarde” pe care refugiații din secolul XX nu le aveau și poate tocmai de aceea comparațiile acestea istorice bine-intenționate nu sunt cele mai potrivite.

În fine, dacă imigranții orientali nici nu s-au gândit să treacă Dunărea ar accepta ei să fie mutați de la Dortmund direct la Galați? Este interesant că artizanii așa-numitelor politici europene croiesc planuri despre refugiați fără să-i întrebe nimic, ceea ce vine puțin în contradicție cu intențiile generoase afișate.