1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce rezista Liviu Dragnea?

9 noiembrie 2018

Se spune ca exista pe undeva in arhive o fotografie aranjata de Stalin si care i-a folosit acestuia sa se instituie drept urmasul lui Lenin, punand la cale o intreaga naratiune a filiatiei de putere.

https://p.dw.com/p/37wdz
Rumänien, Korruption, Dragnea
Imagine: picture-alliance/V.Ghirda

Una in care Vladimir Ilici, bolnav, dupa un alt atac cerebral care il lasase afazic, e asezat pe pat, neputinicos, iar langa el, in picioare, mustind de sanatate si forta, sta tanarul Iosif Visarionovici.

Chiar si in Uniunea Sovietica, insa, care tocmai inventase CEKA si Gulagul, tranzitia a durat cativa ani, pentru ca partidul trebuia sa supravietuiasca oricarui lider. Asa cum PSD le-a supravietuit lui Iliescu, Nastase, Geoana si Ponta.

Sigur, comparatia nu este una echitabila si registrele sunt cu totul altele, dar ramane aceasta repetitie pentru supravietuire a partidului-mamut, Partidul Social Democrat, creat de Ion Iliescu in 1990 sub numele de FSN si care a preluat, de fapt, cea mai puternica arma a PCR, cea pe care nu o mai are nimeni: administratia locala.

Aceasta necesitate ca partidul sa se salveze este miracolul care pare ca l-a eternizat pe Liviu Dragnea la putere, in pofida tuturor momentelor de cotitura - condamnarea definitiva, a doua condamnare, in prima instanta, avertismentele institutiilor europene, documente compromitatoare si chiar tentative de puci.

In prima parte a testamentului politic, si Lenin pare a ezita. Stie ca Stalin este un monstru, chiar si pentru aderenta lui la rau e prea mult, dar, pe de alta parte, ii este teama ca partidul va fi impartit intre Stalin si Trotki. Spre finalul acestui document insa - care a fost citit in sedinta de partid, dar pe care insusi Trotki a ajuns mai apoi sa-l renege - Lenin intelege ca nici macar poporul rus nu va putea suporta un experiment stalinist.

Doar ca nimeni nu poate intui dinainte limitele pana la care un om si o societate pot indura dictatura cea mai atroce si poporul rus a fost silit sa indure stalinismul, laolalta cu celelalte tari care au cazut sub cruntul control comunist.

Dragnea inca iese bine in fotografii

In Partidul Social Democrat lucrurile sunt putin mai complicate, pentru ca, oricat ar fi incercat unii sau altii, Liviu Dragnea inca iese bine in fotografii.

Mai mult, mai-marii partidului, cei care preseaza pentru amnistie si gratiere - in Anul Centenarului, nu oricum - nu au in cine sa se increada. Si asta nu pentru ca docilitatea ar fi o virtute rara, ci pentru ca acest partid este, astazi, pe masura Guvernului, adica populat cu mediocri.

Aici a fost maiestria lui Liviu Dragnea, care trebuie sa fi inteles una dintre lectiile colhozice post-leniniste: oamenii din camarila nu trebuie sa exceleze in nimic, trebuie sa fie oameni mijlocii, calduti, asa cum spun ganditorii crestini ca nici pe placul lui Dumnezeu nu ar fi.

Cititi articolul integral pe ziare.com accesand linkul de mai jos.