De ce sunt priviţi verzii cu suspiciune

Ecologia e un domeniu vast cu surse numeroase, dar partidele ”verzi”, aşa cum au apărut ele în succesiunea leniniştilor sau maoiştilor, debusolaţi după ce adevărul despre lagărele de muncă din URSS fusese dezvăluit, au continuat să cultive o agendă revoluţionară ”anti-autoritară” . Cu decenii în urmă verzii militau deschis pentru dezincriminarea pedofiliei, ceea ce astăzi pare greu de conceput. Campania electorală din Germania a scos deunăzi la iveală că Jürgen Trittin, candidatul verzilor pentru funcţia de cancelar a iniţiat la Göttingen în 1981 un apel pentru legalizarea relaţiilor sexuale consimţite între adulţi şi minori. Trittin nu a negat, spunând că regretă profund că s-a implicat într-o campanie de o asemenea natură.

Dar Trittin nu e singurul ecolgist care milita cândva în favoarea pedofiliei. Recent Fundaţia Theodor-Heuss a decis să acorde premiul său pe 2013 deputatului european franco-german Daniel Cohn-Bendit. Dar preşedintele Tribunalului Constituţional din Germania, Andreas Vosskuhle, a declinat invitaţia de a rosti discursul omagial, argumentând că nu ar dori să se creadă că Tribunalul Constituţional ar aproba dezvăluirile acestuia legate de pedofilie.

Cazul lui Cohn-Bendit este mult mai cunoscut decât acela alui Jürgen Trittin, deoarece a scris el însuşi despre asta într-o carte autobiografică intitulată ”Marele bazar”(1975, Belfond) în care evocă activitatea sa de educator într-o grădiniţă ”alternativă” din Frankfurt, după ce fusese nevoit să părăsească Franţa. Anumite pasaje au fost reproduse de multe ori şi dacă autorul, din obscure pricini, nu se auto-incriminează, ele sunt lipsite de orice echivoc.

Polemica a izbucnit târziu în Germania prin 2001 şi s-a amplificat apoi în Franţa, deşi la apariţia cărţii, cu decenii în urmă, nimeni nu exprimase nicio critică. La fel ca Jürgen Trittin, deputatul european Daniel Cohn-Bendit a exprimat regrete pentru afirmaţiile sale, dar a negat, în schimb, orice implicare vinovată: ”Ceea ce am scris în ”Marele bazar” nu este o realitate, ci un distilat al faptelor observate. Am povestit acest fapt ca pe o pură provocare, pentru a epata spiritul burghez”.

Este posibil să fie aşa, dar câtă vreme ambiguitatea se păstrează în ciuda tuturor dezminiţilor, câtă vreme cartea sa poate autoriza conduite reprobabile, autorul are motive să-şi ceară scuze. Iar ambiguitatea este cu atât mai persistentă cu cât există destule trimiteri prestigioase la antichitatea greco-latină care ar constitui sursa dintâi, dezinhibantă, a experienţelor şi ”mărturisilor” sale.

Toate acestea sunt lucruri vechi, dar care nu sunt uitate uşor, ca dovadă că ele sunt mereu invocate în lupta politică. Ecologia politică pierde teren în Europa şi din cauza acestor înclinaţii ”antiautoritare” menite în esenţă să atace eşafodajul moral pe care l-a construit civilizaţia creştină.

În România, deputatul ecologist Remus Cernea, un politician cu discurs decent şi de bună calitate intelectuală, îşi atrage însă inevitabil adversitatea unui public foarte numeros, căci, deşi nu i se poate reproşa nimic personal, este identificat automat cu cele mai contestabile manifestări ale verzilor. În plus el însuşi a iniţiat o campanie care depăşeşte cu mult protecţia mediului. În 2009 pleda pentru interzicerea icoanelor în şcoli, iar zilele trecute a reluat campania împotriva învăţământului religios, cerând Ministerului Educaţiei să introducă la cursuri ”istoria religiilor”. Este adevărat că revendicarea sa se întâlneşte cu multe opinii liberale din societatea românească actuală, dar verzii au creat împresia că lucrează cu două agende simultan: una moderată, pe măsura acceptabilităţii publicului şi o alta maximală încă insuficient dezvăluită. Ceea ce nelinişteşte pe bună dreptate este orizontul acesta al schimbării radicale (revoluţionare) în care se justifică în cele din urmă toate propunerile verzilor.