De la râsul tonic la băşcălie

Din lipsă de imaginaţie, adică din incapacitatea de a ne pune în locul celuilalt, tot mai mulţi dintre noi am uitat să râdem împreună cu semenii noştri. Am înlocuit râsul cu băşcălia, voia bună cu grimasa, zâmbetul deschis cu rictusul împietrit.

Râsul sănătos ne arată că suntem sociabili, prietenoşi, deschişi oricând către ceilalţi. Băşcălia ne arată dimpotrivă că suntem de fapt oameni singuri, deşi vorbele noastre pot să provoace râsul complice al celor de-o teapă cu noi. Băşcălioşii de serviciu, băşcălioşii din spaţiul public, se simt tot timpul pe un podium şi de bună seamă că aud mereu ropotele de aplauze ale unui auditoriu pe care ei îl cunosc foarte bine.

Umorul de calitate nu mai face de mult audienţă la televiziunile din România. Şi atunci televiziunile vând ce se cere, adică băşcălie, luatul în derîdere şi glumele de prost gust. Dar asta nu se întîmplă doar la emisiunile de umor, ci şi la cele cu pretenţii de dezbateri politice, economice şi sociale. Politicienii şi alţi demnitari invitaţi la aceste emisiuni „serioase” se întrec în a fi cât mai „spirituali”, altfel spus, cât mai băşcălioşi cu partenerii de discuţie.

Cine nu e capabil să ia în derîdere orice şi pe oricine, acela nu există, publicul nu îşi pierde vremea în faţa televizorului. Publicul vrea circ, şi atunci i se dă circ în viaţa publică concretă, iar mai apoi pe canalele de televiziune. Poate cel mai condamnabil la aceste emisiuni este faptul că tonul băşcăliei este dat de moderatori. La aceştia, băşcălia alternează cu tonul justiţiar. Nimeni nu îi pune la punct, pentru că invitaţii au nevoie de vizibilitate şi în felul acesta acceptă să fie luaţi peste picior de tot felul de jurnalişti guralivi şi cu mari deficienţe de limbaj.

De unde a început oare această degradare a comunicării între oameni, în general, şi a comunicării mesajului public, în special? Eu cred că în primul rând de la felul nostru de a nu lua în serios lucrurile cu adevărat grave, dar care în aparenţă nu ne afectează şi pe noi. Uşurătatea oamenilor politici pe care i-am ales cu inconştienţă de-a lungul a douăzeci de ani nu ne-a revoltat şi nu ne revoltă nici acum. Singura formă de sancţiune este băşcălia. Le punem porecle, sau le preluăm pe cele din presă.

Presa din Romînia are un talent deosebit de a pune porecle politicienilor. Le găsim nu doar în articole şi comentarii, ci chiar şi în ştiri. Iar o ştire de presă este socotită cu atât mai importantă cu cât ea surprinde mai mult din limbajul colorat al unui politician.

Tabloidizarea tot mai accentuată a presei din România ne arată limpede că ne preocupă mai mult bârfa şi senzaţionalul decât lucrurile serioase, începând cu criza economică şi criza morală în care ne afundăm.

Iar campania pentru alegerile prezidenţiale va fi una în care băşcălia şi luatul în derîdere vor avea un cuvânt greu de spus.

Autor: George Arun
Redactor: Vlad Mixich