1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De la recesiune la represiune

28 mai 2009

În ultima perioadă, termenul de recesiune este la ordinea zilei. Există însă observatori atenţi care se referă tot mai mult la represiunea rezultată din recesiune.

https://p.dw.com/p/HyOJ
Amnesty International veghează
Amnesty International vegheazăImagine: picture alliance/dpa

Mai mult chiar, criza economică actuală s-a transformat într-o criză a drepturilor omului, susţine Amnesty International în raportul internaţional pe 2009.

Cele mai multe execuţii au avut loc în ţările cele mai dezvoltate, tot acolo tortura rămâne un instrument de anchetă la ordinea zilei. Liderii statelor din grupul G-20 se pretind a fi exemple pentru restul mapamondului, dar uită adesea să respecte tocmai drepturile omului, după cum susţin reprezentanţii organizaţiei Amnesty International în cele 400 de pagini ale celui mai recent raport. Datele monitorizate provin din nu mai puţin de 150 de ţări. Concluziile nu sunt deloc liniştitoare.

Irene Khan, Amnesty International
Irene KhanImagine: AP

Irene Khan, secretarul general al organizaţiei nu a ezitat să analizeze efectele catastrofale ale crizei economice asupra celor mai săraci, dar şi asupra drepturilor omului. "Din nefericire, guvernele puternice se concentrează asupra urmărilor limitate ale crizei economice şi financiare şi ignoră complet criza mondială mult mai amplă. Sau, dacă totuşi acţionează la nivel internaţional, se limitează numai la aspectele financiare şi economice, revenind practic la greşelile din trecut", susţine Khan, de altfel prima femeie de origine asiatică şi de credinţă musulmană, care conduce Amnesty International din anul 2001.

În ciuda unor uşoare progrese economice, milioane de oameni din Africa trăiesc în continuare sub limita sărăciei. În America Latină se menţin diferenţele uriaşe dintre bogaţi şi săraci, în timp ce, în Asia, India devine un gigant economic, dar uită de proprii năpăstuiţi ai sorţii.

Note mici pentru Europa

Nici în Europa, leagănul civilizaţiei, cum le place unora să afirme, drepturile omului nu primesc note de trecere la multe capitole. Discriminarea pe motive rasiale sau religioase atinge cote alarmante chiar şi în ţări ale Uniunii Europene. Amnesty International insistă asupra Cehiei şi Ungariei, unde, după cum a constat raportorul special al organizaţiei pe probleme de rasism "există aspecte grave şi adânc înrădăcinate, reprezentanţii comunităţii roma fiind foarte des ţinte ale discriminării". Discriminaţi sunt şi evrei, musulmani şi emigranţi, după cum au constatat experţii organizaţiei.

Chişinăul criticat

Autorităţile de la Chişinău sunt criticate pentru "folosirea excesivă a forţei în reprimarea demonstraţiilor din aprilie" ca şi pentru "tortura şi rele tratamente aplicate în centrele de detenţie" în aceiaşi perioadă.

Intoleranţa faţă de lesbiene, homosexuali, bisexuali şi trans-sexuali atinge manifestări extreme în Belarus, Lituania, Moldova, Bosnia şi Herţegovina.

La acest capitol nici România nu se prezintă bine. Raportul Amnesty International citează un document elaborat de Consiliul ONU pentru drepturile omului potrivit căruia reprezentanţii acestor minorităţi sexuale continuă să fie discriminaţi. Mai mult chiar, Senatul de la Bucureşti a adoptat un amendament pe baza căruia "căsătoria se oficializează între un bărbat şi o femeie", înlăturând formula "între soţi", care ar fi permis poate interpretarea în favoarea unor persoane de acelaşi sex. România rămâne pe lista neagră şi în privinţa discriminărilor la care sunt supuşi cei de etnie romă, dar şi din cauza violenţelor aplicate în centrele de detenţie. Nici capitolul anchetelor CIA, care s-ar fi desfăşurat pe teritoriul României, nu a fost uitat de Amnesty International. Explicaţiile nu au fost, se pare, convingătoare, pentru experţii în drepturile omului.

Germania este şi ea criticată în raportul Amnesty International. Nerespectarea drepturilor imigranţilor sau expulzarea celor care cer azil rămân probleme care necesită rezolvări urgente.

Autor: Alina Kühnel

Redactor: Robert Schwartz