1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criza economică a fost un obstacol

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti8 iulie 2015

Până acum criza economică a fost un obstacol, dar acum, într-un moment de relativă acalmie, exponenții statului se ocupă și de propriile beneficii. Este corect sau nu?

https://p.dw.com/p/1Fv6r
Gabriel Oprea
Gabriel OpreaImagine: Government of Romania

Premierul interimar a anunțat creșterea salariilor miniștrilor și tuturor demnitarilor statului: ”Nu ne putem preface că este normal ca un președinte de țară europeană să primească la final de lună aproximativ 1.500 de euro. (...) Această anomalie trebuie să ia sfârșit”, a susținut Gabriel Oprea.

Președintele Iohannis a aprobat prompt această acțiune: ”Mi se pare o intenție înțeleaptă și cu bătaie lungă.(…) Cred că din rațiuni pur populiste nu s-a rezolvat până acum această situație”. Nu am aflat cu cât vor crește salariile, dar dacă elementul de comparație este Europa, atunci ne putem aștepta ca ele să crească destul de mult. Am văzut că și pensiile speciale ale parlamentarilor au fost comparate cu cele ale deputaților din parlamentele occidentale și cu cele din Parlamentul European.

PNL se opusese inițial, făcuse puțin spectacol retoric, dar ulterior a dat înapoi poate pentru că urma această a doua etapă a creșterii salariilor pentru toate demnitățile publice. A fost amuzant să o vedem pe președinta opoziției, Alina Gorghiu, cum denunță cu fervoare pensiile nesimțite, pentru ca a doua zi să ne explice că nu a găsit argumente juridice împotriva acestora. Prin urmare, Alina Gorghiu nu a avut ce face, căci a fost învinsă de logica obiectivă a dreptului! Nu oamenii decid, ci zeii!

În cele din urmă atitudinea francă a președintelui Iohannis a fost mai bună, căci acesta a spus de mai multă vreme că nu se împacă cu situația în care niște subordonați sunt plătiți mai bine decât superiorii lor ierarhici. A spus-o pe la începutul anului și a repetat-o acum: ”Până la urmă este un lucru destul de evident că remunerația unui demnitar trebuie să reflecte într-o măsură rezonabilă poziția în stat”.

Totuși pensiile de serviciu sunt un capitol distinct și nu pot fi argumentate la fel. Dar realitatea este că asistăm la un fenomen mai larg prin care demnitarii statului caută să redobândească drepturile pierdute sau să obțină altele suplimentare, în virtutea unui vechi principiu ierarhic. Până acum criza economică a fost un obstacol, dar acum într-un moment de relativă acalmie, agenții statului, în sens larg se ocupă și ei de drepturile lor.

Și mai are dreptate președintele și într-un alt sens. Până acum demnitarii, care erau plătiți prost în comparație cu tot felul de directori de agenții sau departamente, au căutat căi ocolite de a-și completa veniturile. De exemplu un consilier prezidențial (asimilat unui ministru) publica un articol într-un ziar și primea pentru el mii de euro. Nu puteai protetsta, căci, nu-i așa, valoarea e valoare și ”piața” e singura care decide. Dar căile sunt nenumărate și multe plăți au fost realizate prin ricoșeu, în contul soției sau fiicei prin căi juridic greu de contestat. Într-adevăr, corupția și-a făcut loc prin aceste ochiuri destrămate și lumea a ajuns să le considere firești. Când în altă țară unui ministru i se intentează proces pentru că a plătit din contul oficial un baton de ciocolată (deși a restituit suma imediat), la noi un șef de guvern poate cheltui exorbitant pe mărfuri exotice și, cu excepția unui scandal de presă, nu se mai întâmplă nimic.

Să mai arătăm că nu e deloc adevărat că un ministru câștigă 1000 de euro, așa cum susțin oficialii. În realitate la această sumă ar trebui adăugate toate fondurile de protocol care sunt încărcate la refuz și care conțin o mulțime de lucruri care depășesc cu mult suma de mai sus. Orice alt salariat peste medie primește însă o sumă fixă și nimic în plus, eventual un telefon de serviciu sau o anumită cantitate de benzină bine măsurată. Iar angajații de rând din domeniul public nu primesc decât cel mult un bonus la finele anului sau bonuri de masă. Așadar, ierarhia care ni se prezintă este trucată.

Admitem însă că, în principiu, și premierul interimar și președintele au dreptate. E nevoie de o retribuție care să exprime, cel puțin simbolic, importanța funcției. Atragem doar atenția că argumentația e incorectă și că tinde să ascundă ceva ce ar putea părea indecent. Un demnitar care are 1000 de euro, dar care are mașină cu șofer la scară nu poate spune că este plătit doar cu 1000 de euro. Dacă e vorba să instituim o ordine justă pe măsura importanței publice și fără gelozii sociale, atunci să fim totuși onești până la capăt.