1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Demolatorii Europei

Petre M. Iancu
5 iulie 2018

Dragnea e un demolator nu doar al codului penal şi al statului de drept românesc. Ci şi al UE. Dar nu e singur. Dimpotrivă, Liderul PSD n-ar fi avut succes în absenţa complicilor săi voluntari sau nu, din est şi vest.

https://p.dw.com/p/30t7Y
"Cine distruge cultura, va distruge oameni" au afirmat, în ianuarie, demonstranţi protestând împotriva demolării unei biserici din Immerath. ŞI democraţiile pot fi demolate.
"Cine distruge cultura, va distruge oameni" au afirmat, în ianuarie, demonstranţi protestând împotriva demolării unei biserici din Immerath. ŞI democraţiile pot fi demolate. Imagine: picture-alliance/dpa/H.Kaiser

În barca deconstrucţiei democraţiilor n-au luat loc, exclusiv, populiştii mult vituperaţi ai Poloniei, Ungariei, Cehiei sau, mai nou, ai Italiei, Austriei şi Bavariei, cum crede ceea ce a mai rămas, în vest, din establishmentul politic corect. Ci şi criticii de stânga, globalişti, ai galopantei renaţionalizări a politicilor europene. La rândul ei, cea din urmă nu e un mieluşel nevinovat. Căci scoate la iveală noi-vechi conflicte mult timp ascunse, între Viena, Roma, Budapesta şi München. 

Încât nu doar Dragnea, secretarele, şoferii, Toaderii şi Nicolicii lui pun vesel umărul la demolarea unei Uniuni Europene şi a unei alianţe nordatlantice care nu pot renunţa la a fi comunităţi de valori. Fiindcă, dacă aceste organizaţii occidentale refuză, în numele naţionalismului, democraţia, recunoaşterea unor drepturi fundamentale ale omului şi independenţa justiţiei ori presei, vor ajunge să-şi arunce în aer nu doar ţările proprii. Ci şi coeziunea internă, apuseană. Câtă mai e. Puţină.

Cele două alianţe s-ar preface astfel în organizaţii ostile lumii libere, devenind altceva decât prevede raţiunea de a fi a NATO şi a UE. Pe scurt, faptul că puterea PSDistă a reuşit, cu complicitatea ALDE, şi cea, nu mai puţin regretabilă şi condamnabilă, a UDMR şi a unei mari părţi din minorităţi, să adopte modificări legislative ce transformă România în stat cleptocrat ar fi trebuit să intereseze Europa.

Ba chiar, ar fi trebuit s-o interseze în cel mai înalt grad. Dar UE tace, vinovat. Sau se mulţumeşte să mârâie, anemic. Căci Germania, UE şi Parlamentul European se arată obsedate de Polonia, reacţionând vlăguit când o fac, de regulă tardiv, la dezmembrarea alertă a democraţiei româneşti. 

La ce să se mai aştepte, prin urmare, oamenii din Republica Moldova? Că, drept sancţiune pentru scandaloasa invalidare a voinţei poporului în scrutinul pentru primăria capitalei, europenii au hotărât să-i taie executivului de la Chişinău ajutoare în valoare de câteva zeci de milioane de euro, care ar ajunge oricum în buzunarele oligarhiei, nu în burţile basarabenilor, e salutar.

Dar astfel de măsuri punitive, oricât de binevenite ar fi, nu ţin loc de politici coerente de încurajare a democratizării şi descurajare a restauraţiei totalitare în ţările cândva comuniste, martirizate de sovietici.

Or, infamiile care, spre folosul Kremlinului şi al destructurării Comunităţii, se petrec în ritm tot mai susţinut la Bucureşti şi Chişinău, scenele unor rapide restauraţii totalitare nu s-ar fi produs, în tot mai înspăimântătoarele lor proporţii, dacă UE n-ar derapa voios ea însăşi. Dacă, de o bună bucată de timp, n-ar fi fost la cheremul unei elite de stânga, ale cărei erori şi exagerări ar putea umple manuale groase despre cum nu trebuie să se facă politică.

Şi dacă n-ar fi plină de experţi incompetenţi său răuvoitori. Sau care, impulsionaţi de caracterul convenţional şi fictiv al unei părţi a construcţiei europene, delirează. Încercând să dezavueze recentul compromis guvernamental german, încheiat pe tema migraţiei de Angela Merkel şi Horst Seehofer, un profesor de drept  public la Universitatea Osnabrück se hazarda recent, la postul naţional Deutschlandfunk, să susţină o teză aiuritoare.

Potrivit ei "Germania şi-ar fi pierdut" de mult "suveranitatea asupra graniţelor ei”, atribuindu-i UE, prin Schengen, controlul asupra frontierelor proprii. Hait, mi-am zis, auzindu-l. Ce bine că România n-a intrat în Schengen. În fapt, o privire atentă dezvăluie rapid aberaţia.

Respinsă de altfel, într-o primă instanţă, chiar de către reprezentanţii UE. E adevărat, desigur, că, în urma acordurilor de la Schengen şi Dublin, nu e totuna dacă migrantul traversează frontiera externă a UE, sau graniţe interne, aparţinând unor state ale Uniunii. Dar, altfel decât pare să creadă expertul din Osnabrück, şi Comunitatea permite, în anumite situaţii şi pentru anumite perioade de timp, reintroducerea controalelor la aceste frontiere. I-a permis-o, bunăoară, Danemarcei asaltate de refugiaţi şi migranţi musulmani, în 2015. La fel şi altor state membre ale UE.

Prin urmare, controlul asupra frontierelor interne n-a fost complet delegat Comunităţii nici măcar din unghiul UE. Darmite din al democraţiilor. Care sunt, înainte de orice, sisteme de ordine politică presupunând suveranitatea poporului. Or, despre ce suveranitate să mai fie vorba, dacă Uniunea e interpretată ca anulând complet controlul popoarelor, prin reprezentanţii lor aleşi, asupra graniţelor naţionale, astfel încât să nu fie posibilă edificarea la frontiere a unor centre de tranzit, precum cele din aeroporturi? Care, în conformitate cu acordul cancelarei încheiat cu ministrul ei de interne, ar urma să refuleze solicitanţi de azil înregistraţi anterior în alte state europene?

Tocmai astfel de excese şi exagerări antidemocratice, venind în siajul desconsiderării majorităţilor, naţiunilor şi votului cetăţenilor, dau apă la moară extremismului şi sapă la temelia statelor de drept, discreditând, plenar, ideea europeană. Nu mai puţin pernicioasă e miopia stângii apusene faţă de extremismul unor partide nominal de stânga ca PSD. Or, nu doar liberalul Guy Verhofstadt, ci şi colegii săi din Partidul Socialiştilor europeni, dacă facem abstracţie de eurodeputata portugheză Ana Gomes, ar fi putut descoperi şi condamna răspicat antidemocraţia cleptocraţiei dragniote.

În fine, catastrofale sunt semnalele de împăciuitorism, duplicitate, laşitate, umilire şi adecvare la împilarea tiraniilor totalitare lansate de înalţi oficiali ai UE. de pildă Federica Mogherini. Culme a ipocriziei, ea s-a prezentat la Teheran cu batic islamic pe cap, în loc să-şi afişeze, ca odinioară Oriana Fallaci în faţa ayatolahului Kamenei, solidaritatea cu femeile musulmane victimizate de  un regim islamist, pentru că-şi asumă drepturile omului, refuzând umilinţa la care le supune teocraţia persană.  

Sub impactul terorismului şi putinismului, ca şi al exagerărilor corectitudinii politice şi al reacţiiilor extremist-populiste pe care le iscă acestea, democraţiile europene continuă s-o ia la vale şi să deşire alianţele lumii libere. Ca demolator nu doar al codului penal şi al statului de drept românesc ci, implicit, şi al UE, Dragnea n-a fost şi nu e singur. Dimpotrivă, Liderul PSD şi camarila sa n-ar fi avut vreun succes în absenţa complicilor săi voluntari sau involuntari, din est şi vest.