Dependenţa energetică de Rusia

Europenii se tem să nu le fie rece la picioare. Vara, poate că nu. Însă la iarnă, cu siguranţă. Dacă gazul siberian n-ar mai veni, bucătăriile vor crăpa de frig. Europa a căpătat, însă, independenţă energetică, distanţându-se de importurile de gaz şi petrol din Rusia. În funcţie de sursă, o treime din necesarul de gaz şi petrol este asigurat cu ajutorul importurilor.

Dezbaterile privind independenţa energetică faţă de Rusia nu sunt noi. De-a lungul ultimilor ani, acest deziderat a fost mereu reafirmat, mai ales când ucrainenii şi ruşii s-au certat, iar Occidentul se trezea fără gaz.

Aşa s-a întâmplat în 2006, dar şi trei ani mai târziu. Din acest motiv UE se străduieşte să limiteze dependenţa energetică de Rusia. Acest scop nu este, însă, deloc uşor de atins, din cauza lipsei de opţiuni. De pildă, în Germania nu există niciun port în care să se poată descărca gaz lichefiat livrat de alţi distribuitori.

În al doilea rând, tranziţia energetică de la resurse fosile la cele regenerabile este, atât în Germania, cât şi la nivelul întregii Europe, prea lentă pentru a putea permite renunţarea la gazul şi petrolul din Rusia. Situaţia actuală reprezintă, însă, o bună şansă pentru Europa de a-i transmite Moscovei: se poate şi fără voi!

Pe bună dreptate, puterea energetică a Rusiei este unul din subiectele principale despre care se discută la Bruxelles, încă înainte de criza din Crimeea. Momentan, autorităţile europene verifică în ce măsură livările de gaz între ţările UE sunt împiedicate de gigantul energetic rusesc Gazprom, precum şi legalitatea cuplării preţului la gaz de preţul petrolului. În context, compania rusească este pasibilă de o amendă de 15 miliarde de dolari.

Apoi, cu siguranţă că nici ruşii nu se vor grăbi să închidă robinetele de gaz şi petrol. În definitiv, livrările lor către Europa reprezintă 70 la sută din volumul exporturilor ruseşti. Or, cel puţin deocamdată, China nu este o opţiune, aşa încât gazoductele către Europa rămân esenţiale.

Pe de altă parte, un eventual embargou impus gazelor ruseşti, n-ar prea clătina Rusia. După cum spune Roland Götz, bun cunoscător al Rusiei, doar 8 la sută din veniturile ruseşti provin din exporturile de mărfuri.

În schimb, alta este situaţia petrolului. Măsurat din punct de vedere al valorii, exportul "aurului negru" reprezintă aproximativ jumătate din exporturile ruseşti. În plus, producţia de petrol varsă în vistieria statului mai mulţi bani decât cea de gaz.

În acest moment este necesar ca statele europene să facă front comun pe piaţa de energie, astfel încât, în faţa Moscovei, Europa să se prezinte drept o "putere cumpărătoare".

Ideea, exprimată recent de premierul polonez Donald Tusk, este corectă, chiar dacă transpunerea ei în realitate este cel puţin la fel de dificilă ca realizarea uniunii bancare. Dar, în pofida piedicilor iniţiale, aceasta din urmă a fost, într-un final, înfăptuită.

Vremurile în care gazul şi petrolul pot fi folosite ca armă, ar trebui, uşor-uşor, să cam dispară.