Despre eroi şi despre viermi

Pe mine, unul, mă impresionează eroii. De pildă venezueleanul Juan Guaido care s-a proclamat, in extremis, preşedinte, fără ca diplomaţii europeni în frunte cu T. Meleşcanu să găsească de cuviinţă să se alăture SUA şi să-l ajute să-şi scoată ţara din năpasta foametei şi mizeriei naţional-comuniste, recunoscându-l ca şef de stat interimar.

Mă impresionează şi musulmanul egiptean ucis, ca poliţist, pe când încerca să dezamorseze o bombă plasată în faţa unei biserici copte. Sau musulmanii care, la ordinul preşedintelui egiptean, încearcă să salveze pelerini creştini vânaţi de terorişti islamici.

Îmi dau curaj judecătorii pakistanezi care şi-au pus viaţa şi familiile în mare pericol, achitând-o pe Asia Bibi, o creştină acuzată pe nedrept de blasfemie şi metamorfozată în ţinta urii ucigaşe a nenumăraţi fundamentalişti islamici, din pricina cărora nu şi-a putut părăsi ţara, deşi i s-a oferit în vest azil politic.

În fine, mă emoţionează puternic scriitorul algerian Boualem Sansal, care, pe bună dreptate, a deplâns recent "tăcerea încăpăţânată a liderilor europeni" faţă cu persecuţiile la care sunt supuşi creştinii în lumea islamică. Prozatorul musulman are, de asemenea, dreptate, să coteze această sinistră tăcere drept ”iresponsabilă, sinucigaşă, ba chiar criminală”.

Mă mai impresionează şi altele. Dar negativ. De pildă inexplicabila muţenie a Papei Francisc în faţa suferinţelor unei creştinătăţi în doliu din cauza martirizării, în 2018, a peste 4.300 de creştini, dacă acceptăm datele furnizate de organizaţia nonguvernamentală "Open Doors" în "World Watch List 2019" şi reluate de Gatestone Institute. Alţii, în schimb, mă lasă rece.

De pildă luptătorii de K1 care bat măr ageamii. În speţă peştele mare, dar bine dresat, ca nu cumva să-şi înfulece irevocabil nada, iar viermele să nu se mai scoale de pe podea şi să nu mai poată apărea pe sticla stăpânului său securist. Peşte care, în arenă, a dat râma gata în cinci secunde. Ei şi?

A comis râma o prostie? Nu neapărat. Şi-a amplificat ratingul în rândul celor destul de proşti să pună botul şi să-i facă virală înregistrarea. În plus, a deturnat atenţia de la ceea ce taberei viermilor le provoacă o frică veritabilă. Nu bine făcutul şi bine antrenatul luptător de K1 înspăimântă rău tabăra porcilor orwellieni, pe dulăii şi pe adulatorii lor din lumea nevertebratelor. Ci un bătrân de 102 ani.

Acest om îi umple de o indicibilă angoasă. Pentru că în lumea cleptocraţiei analfabete, care a trecut la cârma ţării ca patrupedele în Ferma Animalelor, omul e onest, destoinic şi articulat. În ciuda vârstei, gândeşte logic şi vorbeşte clar, corect şi la obiect. Şi, mai cu seamă, româneşte. Pe înţelesul oricui.

Le e groază de el deşi nu bate şi nu gazează. Se numeşte Mihai Şora. E autorul mai multor cărţi de filosofie pe care nătărăii de Videle, care se confundă de un timp cu România, n-au cum să le înţeleagă, chiar dacă ar face efortul să-ncerce să le citească. El, s-o spunem fără echivoc, e stăpânul unei biografii curate. Una, care îl onorează oriunde şi oricând, din Franţa, în a cărei rezistenţă anti-nazistă a luptat riscându-şi viaţa ca să curme barbaria, şi până în estul Europei. Unde a fost reţinut cu forţa de regimul Pauker şi s-a văzut nevoit să reziste decenii la rând celor mai gregare forme de comunism.

Ca veritabil patriot, a devenit un slujitor eficient al culturii româneşti, căreia i-a oferit „Biblioteca pentru toţi”, prima şansă veritabilă de educare şi de cultivare a maselor româneşti. Gânditor de anvergură universală, Şora a acumulat merite suficiente să fie onorat de ţara sa, chiar dacă n-ar mai fi mişcat un deget. Dar senectutea nu i-a adumbrit nici mintea, nici instinctele morale. Aşa că a continuat să-şi facă datoria civică, luându-se în piept şi cu gerul, şi cu hoţia politicienilor.

Şi-a riscat, deci, în repetate rânduri, sănătatea, spre a ieşi în stradă să protesteze împotriva distrugerii justiţiei şi a statului de drept românesc. I s-a decernat, la Bruxelles, titul de ”Cetăţean European al anului 2018”. Pentru numeroşi români, care-i acceptă recomandarea de a vota USR-PLUS, e, poate, principalul reper moral şi politic într-o lume tot mai  grevată de fake-news, dezinformări extremiste, de manipulări totalitare, antidemocratice, antieuropene, antioccidentale. 

În replică, lumea nevertebratelor cleptocrate îl urăşte din rărunchi. Încearcă, deci, să-l demonizeze. Căci, din unghiul demolatorilor democraţiei româneşti este de neiertat să fii şi democrat, şi alfabetizat, şi curat, şi ascultat, şi europenizat. Prin urmare îl denigrează gros şi sistematic pe patriarhul conştiinţei româneşti, maculându-i biografia prin minciuni ticăloase la culme.

Cică ar fi fost chipurile ”consilierul” celei al cărei regim comunist a dispus reţinerea sa în România, când tânărul Mihai Şora a revenit spre a-şi vizita părinţii. Din fericire mai există cărţi, jurnalişti, istorici şi politologi care ştiu adevărul. Unii nu se tem să-l rostească. Vladimir Tismăneanu relevă că, ”acum, când domnul Mihai Şora îşi spune apăsat…cuvântul despre unde ne aflăm şi încotro trebuie să mergem, se lansează tiribomba că ar fi fost şeful de cabinet sau consilierul Anei Pauker…" Or (Mihai Şora) "nu a fost şeful de cabinet al Anei Pauker".

Acesta este adevărul gol-goluţ. Dar pe calomniatori adevărul nu-i interesează decât ca să-l falsifice. Pentru că nu-i interesează decât puterea în slujba căreia mint. Iar dezinformatorii de profesie ştiu că defăimarea nu rămâne fără efect, oricât de absurde şi neprobate ar fi acuzele. Ce nu pricep denigratorii? Că în finalul caftului cu adevărul, minciuna se va trezi, invariabil, bătută măr.