1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Despre frontiere, tirani şi false doctorate

24 februarie 2011

Presa germană de astăzi dedică spaţii ample situaţiei din Libia, dar şi recentului caz de plagiat constatat în lucrarea de diplomă a ministrului german al apărării.

https://p.dw.com/p/10OmD
Imagine: dapd

"Hamburger Abendblatt" constată de pildă că "analizele referitoare la Libia au un termen de valabilitate redus, de doar câteva ore". Acelaşi cotidian remarcă însă şi faptul că, indiferent când va cădea Gaddafi, situaţia din ţara pe care acesta o conduce de patru decenii prezintă şi câteva elemente constante.

"Trebuie totuşi să ţinem cont de faptul că, spre deosebire de alte ţări vecine Libiei, revolta de la Tripoli are un alt mod de desfăşurare, ţara prăbuşindu-se sub greutatea rivalităţii a două mari regiuni: Capitala Tripoli şi zona sudică, Cirenaica, a cărei capitală este metropola Benghazi", scrie "Hamburger Abendblatt".

Libia, un caz aparte

Der Arabische Gipfel in Damaskus, Moammar Gaddhafi
Longevivul colonel libian, Muammar GaddafiImagine: AP

"Poate nu întâmplător", mai scrie acelaşi ziar german, "inima revoltelor este însăşi Cirenaica, o zonă ai cărei locuitori s-au simţit ani la rând marginalizaţi". Nu-i însă mai puţin adevărat că Libia este dominată de o cultură beduină, arhaică, a triburilor, ceea ce face ca în această ţară să nu existe "un sentiment naţional foarte dezvoltat, cum e cazul în Egipt", conchide "Hamburger Abendblatt".

La rândul său, "Tageszeitung" scrie că "după căderea lui Gaddafi, toate forţele cărora acesta le-a fost timp de patru decenii potrivnic vor încerca să ajungă la conducerea ţării.

"S-ar putea ca triburile din estul Libiei să facă presiuni pentru federalizarea ţării în timp ce armata, care, spre deosebire de cea egipteană, nu a reprezentat un pilon al puterii, să vrea să devină un soi de instanţă în chestiuni privind credinţa", scrie cotidianul berlinez.

Sancţiuni ineficiente împotriva lui Gaddafi

Lampedua - illegale Einwanderer
Imigranţi ilegali din Africa de nord iau zilnic cu asalt porţile EuropeiImagine: picture-alliance/dpa

"Süddeutsche Zeitung" trage un semnal de alarmă cu privire la utilitatea şi eficienţa sancţiunilor care ameninţă Libia. "Nici măcar sancţiunile, scrie 'Süddeutsche Zeitung' sau blocarea conturilor camarilei lui Gaddafi nu dau rezultate. Fapt este, că nimeni nu ştie ce se va alege din Libia. Dar este evident că odată scăpată de sub control, situaţia de la Tripoli se va transforma într-o catastrofă pentru Europa, dacă politica externă a vechiului continent nu va fi una curajoasă", continuă "Süddeutsche Zeitung".

Acelaşi cotidian mai scrie că "cine crede că valurile de imigranţi ilegali ar putea fi oprite la porţile Europei prin ajungerea la o înţelegere cu Gaddafi, este deja depăşit de vremurile pe care le trăim". În concluzie, "numai o Africă de nord prosperă şi paşnică poate proteja Europa durabil de ambarcaţiunile ticsite cu africani".

Mediterana, o punte de legătură

În fine, "Die Welt" remarcă faptul că "Marea Mediterană nu reprezintă defel o linie de demarcaţie, ci o punte de legătură.

"Până deunăzi, politica europeană vizavi de Mediterana a reprezentat un fel de terapie pentru Uniunea Europeană. Acum a sosit momentul adevărului", scriu jurnaliştii de la "Die Welt".

"Lumea musulman-arabă este în acest moment clătinată din temelii de suflul ideii de libertate. Tocmai de aceea, europenii ar trebui să nu rateze oportunitatea de a îi ajuta pe tinerii din Africa de nord să atingă acest ideal", încheie "Die Welt".

Domnul "doctor", ministru al apărării

Schimbare de subiect. Referitor la scandalul generat de lucrarea de doctorat a ministrului german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, gazeta "Neue Osnabrücker Zeitung" critică atitudinea demnitarului german pe care îl acuză că "a devoalat cu pipeta neregulile din lucrarea sa de diplomă".

Deutschland Bundestag zu Plagiats-Affäre Karl-Theodor zu Guttenberg
Ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu GuttenbergImagine: picture alliance/dpa

"Mai întâi, ministrul a respins categoric acuzaţiile, după care a admis să renunţe 'temporar' la titlul de doctor pentru ca mai apoi să anunţe că renunţă definitiv la el", scrie cotidianul sus-amintit.

Ziarul notează că abordarea (contradictorie) a lui Guttenberg a fost identică şi în cazul atacului din Afganistan aprobat de un comandant german. "Atunci, ministrul a spus că operaţiunea a fost una bună, pentru ca mai târziu să îşi contrazică propriile declaraţii. Karl-Theodor zu Guttenberg suferă de carenţe de sinceritate", conchide "Neue Osnabrücker Zeiung".

România, Bulgaria şi Schengen-ul

În fine, pe pagina online a postului public de radio german găsim un material foarte amplu dedicat procesului de intrare în spaţiul Schengen a României şi Bulgariei. "Finele lunii martie ar fi trebuit să consemneze intrarea în Schengen a României şi Bulgariei. Termenul a fost însă amânat. Decizia este una neobişnuită. Un punct nevralgic în ecuaţia Schengen este mai ales graniţa bulgaro-turcă, care trebuie să ţină în loc afluxul de emigranţi ilegali. Numai anul trecut, vameşii bulgari au consemnat o creştere semnificativă, de 15 procente, a tentativelor de trecere frauduloasă a frontierei", se afirmă în materialul sus-citat.

Autor: Vlad Drăghicescu

Redactor. Petre M. Iancu