1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

DW şi RT DE - posturi pentru străinătate în război mediatic

5 februarie 2022

Programul în limba germană a RT nu are permisiunea de a-şi difuza programul în Germania. De aceea Rusia a închis biroul DW de la Moscova. Dar între cele două posturi care par asemănătoare există mari deosebiri.

https://p.dw.com/p/46ZN8
DW und RT Symbolbild
Imagine: Andre M. Chang/ZUMAPRESS.com/picture alliance

Acum au devenit mass media o ţintă: în conflictul care escaladează între Rusia şi vest, Ministerul rus de Externe i-a retras joi postului Deutsche Welle licenţa de difuzare de programe TV în limbile engleză, rusă şi germană. În plus, biroul corespondenţilor postului german pentru străinătate din Moscova a fost închis. Aceste măsuri dure sunt o replică la decizia luată cu o zi înainte de autorităţile germane, de a interzice postului rus RT DE difuzarea de programe în Germania.

Aparent este vorba de o reacţie de tipul "ochi pentru ochi". Dar la o privire mai atentă se poate vedea că s-au comparat "mere cu pere". Există diferenţe importante atât în procedurile aplicate în Rusia şi Germania, cât şi în privinţa celor două medii pentru străinătate. Aceste diferenţe devin evidente mai ales în privinţa apropierii respectiv distanţei faţă de structurile guvernamentale.

Distanţare de stat  din pricina experienţei naziste

După experienţele istorice avute cu dictatura nazistă, peisajul mass media din Germania este astfel conceput încât să împiedice potentaţii zilei să controleze ziarele, posturile de radio şi tv şi mediile online.

Atât DW cât şi RT, odinioară Russia Today, sunt posturi pentru străinătate, finanţate de către stat. Dar pentru ca DW să poată lucra păstrând distanţă faţă de stat şi respectând standardele jurnalistice, ea nu este o secţie subordonată a Oficiului Federal de Presă, ci este organizată ca instituţie de drept public. Aceasta înseamnă că deşi este finanţată de la buget, directorul său general este răspunzător exclusiv în faţa Consiliului de Administraţie al DW, care îl şi alege pe o perioadă de şase ani. Şi chiar dacă se schimbă guvernul în Germania, aşa cum s-a întâmplat nu demult, el rămâne în funcţie până la sfârşitul mandatului.

Biroul DW din Moscova a fost închis
Biroul DW din Moscova a fost închisImagine: DW

Consiliul de Administraţie al DW este compus din 17 membri onorifici, reprezentanţi ai societăţii civile, ai sindicatelor, ai bisericilor şi ai partidelor politice. Aceştia veghează ca postul german pentru străinătate să respecte legea de funcţionare a DW, mai precis "să ofere un forum punctelor de vedere germane şi altelor, referitoare la teme importante, cu precădere politice, culturale şi economice, atât în Europa cât şi pe alte continente, având drept ţel stimularea înţelegerii şi schimburilor între culturi şi popoare".

Legătură directă cu Kremlinul

Şi pe pagina online în limba engleză a RT se afirmă următoarele: "RT este o organizaţie autonomă, de interes public, finanţată din bugetul Federaţiei Ruse." Mai multe în această privinţă nu se divulgă în pagina respectivă. Nici în privinţa mărimii bugetului, nici în privinţa structurii de organizare, nici despre eventuale mecanisme de supraveghere. Dar pare clar că nu poate fi vorba de o distanţă faţă de stat de felul celei cerute în Germania. Când în 2015 corespondentul la Moscova al "Time", Simon Shuster, a vizitat-o în biroul ei pe redactoarea-şefă a RT, Margarita Zimonian, i-a sărit în ochi pe masa ei de scris un telefon galben de modă veche. Ea a recunoscut că este o legătură telefonică directă şi sigură cu Kremlinul "pentru discutarea unor chestiuni secrete". Ea este redactoare-şefă de la înfiinţarea RT, în anul  2005. Zimonian se crede într-un război al informaţiilor cu întreaga lume occidentală. Despre rolul RT ea a declarat: "Noi ne apărăm ţara, la fel ca şi armata noastră."

Jurnalista Margarita Zimonian
Margarita Zimonian, şefa RT: "Ne apărăm ţara"Imagine: Russia Today TV

Preşedintele Rusiei a recunoscut deja în 2013 că RT "nu poate evita să reproducă poziţia oficială a guvernului rus referitoare la evenimentele din ţara noastră şi din restul lumii".  Într-o discuţie avută cu postul german regional SWR, Stefan Meister, expert în cadrul Societăţii Germane pentru Politică Externă (DGAP), a caracterizat RT drept canal de propagandă. "Este un instrument al politicii externe ruse cu obiective foarte precise. Este un post ghidat de Ministerul de Externe, dar şi de alte instituţii ale statului", a afirmat el.

Nu există licenţă - dar nici cerere de licenţă

Diferenţe există şi în privinţa tratamentului rezervat celor două posturi pentru străinătate. Conform devizei "distanţă faţă de stat", interdicţia de emisie pentru RT DE în Germania a fost decisă de un organism independent de supraveghere a presei. Responsabilă a fost Comisia pentru Aprobare şi Control (ZAK) a Oficiului Media din Berlin-Brandenburg. Aceasta a motivat interdicţia prin faptul că "lipseşte aprobarea juridică necesară conform legislaţiei mass media". Dar începând din decembrie trecut, când RT DE a început să emită, aceasta nici nu a fost solicitată. Poate din pricina distanţei faţă de stat la care astfel s-ar fi obligat. Acordul de stat privind mass media din Germania interzice, cu excepţie, acordarea de licenţe de emisie unor instituţii de stat din ţară şi străinătate. În schimb, TV Novosti, care are în subordine RT DE, are pentru aceasta o licenţă de emisie în Serbia, pe care a considerat-o suficientă.

RT DE are licenţă de emisie eliberată în Serbia
RT DE are licenţă de emisie eliberată în SerbiaImagine: Sascha Steinach/imago images

Autoritatea germană de control a mass media contrazice acest punct de vedere, susţinând că este nevoie de licenţă de emisie în Germania, dat fiind că RT DE are un studio de emisie la Berlin, unde-şi are şi sediul central. Jurnaliştii RT pot lucra în continuare în Germania, fiind protejaţi de libertatea presei care este garantată. De exemplu jurnalişti ai RT iau parte regulat la conferinţele de presă ale guvernului federal. RT DE are de asemenea în continuare permisiunea să-şi folosească pagina online şi să posteze acolo inclusiv materiale video. Doar difuzarea acestora în direct este interzisă.

În Rusia corespondenţii străini trebuie să se acrediteze - şi aceasta este adesea o procedură lipsită de transparenţă. În Germania RT DE poate angaja jurnalişti şi reporteri fără acreditare.

Închiderea biroului DW din Moscova şi întreruperea emisiunilor DW în Rusia au fost în schimb anunţate chiar de către Ministerul rus de Externe, ca o acţiune pur politică. În motivaţie s-a afirmat că Rusia reacţionează astfel la "acţiunile neprietenoase ale Republicii Federale Germania" faţă de RT DE.

În clasamentul mondial privind libertatea presei, care cuprinde 180 de state, Rusia ocupă locul 150.

Matthias von Hein
Matthias von Hein Autor specializat în analize de context pe marginea crizelor, conflictelor și geostrategiei.