1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dezamăgire în relaţiile dintre partenerii strategici

Mathias von Hein/Catrinel Preda29 noiembrie 2007

Uniunea Europeană şi China au intrat într-o fază a sincerităţilor incomode

https://p.dw.com/p/CUar
Ultimul summit China-UE: liderii europeni şi cei chinezi, despărţiţi nu doar de măsuţa de cafeaImagine: AP

De zece ani reprezentanţii Uniunii Europene şi ai Chinei se întâlnesc în mod regulat în cadrul unei reuniuni la nivel înalt. Ieri însă la reuniunea jubiliară atmosfera nu a fost prea sărbătorească, cu toate că în 2003 relaţiile au fost apreciate ca fiind cele ale unui „parteneriat strategic“.

La Reuniunea din China s-a repetat o scenă bine cunoscută. Reprezentanţii Chinei s-au arătat ca deobicei neânţeleşi, considerând că eforturile lor nu sunt apreciate la justa lor valoare. Uniunea Europeană s-a simţit la rândul ei obligată să dea câteva indicaţii. De ambele părţi s-a observat o mare dezamăgire.

În ultimul an Comisia Uniunii Europene a elaborat trei documente, unul având titlul: “Concurenţă şi parteneriat” în care s-a exprimat extrem de critic faţă de parteneriatul strategic cu China.

Motivele sunt lesne de enumerat: creşterea rapidă a deficitului comercial al Uniunii Europene în relaţia cu China, ce va atinge anul acesta 170 de miliarde de euro. Nu este pentru nimeni vreun secret faptul că firmele chineze fură masiv tehnologie şi că spionajul industrial este în creştere. Iar în al treilea rând în China continuă să fie încălcate flagrant drepturile omului.

Într-un ton din ce în ce mai clar Uniunea Europană a acuzat China că profită de pe urma deschiderii pieţelor europene, fără a avea grijă de raporturi corecte pe piaţa chineză. Prestigiul Chinei în ţările europene a avut mult de suferit. În mod tradiţional Uniunea Europeană s-a bazat în relaţiile cu China pe argumente şi pe diplomaţie, altfel decât SUA, care au exercitat presiuni pentru a-şi impune interesele în această ţară.

Schimbarea tonului Uniunii Europene faţă de China

Frustraţi de lipsa rezultatelor “căii de catifea” în relaţiile cu Imperiul de Mijloc, europenii ridică şi ei acum tonul. La Beijing, ei au atras atenţia asupra faptului că tendineţele protecţioniste ale Europei se vor accentua serios.

China EU China-EU-Gipfel in Peking
Parteneriatul UE-China, analizat în comun la BeijingImagine: AP

Decizia de a institui noi grupuri de lucru, mai ales pe teme sensibile ca cea a deficitului comercial şi a monezii naţionale chineze prea slabe este apreciată ca un semn potrivit în relaţiile de cooperare.

Oferta unui credit din partea Uniunii Europene de o jumătate de miliard de euro pentru protejarea climei poate fi apreciată însă, în condiţiile dimensiunii poluării masive din China, doar ca un gest de bună voinţă. Dar poate că dezamăgirea reciprocă va ajuta la ceva, pentru că doar o analiză la rece face posibilă o politică adecvată faţă de partener.