1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dezamăgire la Bucureşti faţă de abandonarea scutului antirachetă

21 septembrie 2009

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că România doreşte să fie consultată mai îndeapropate cît priveşte deciziile strategice ale regiunii.

https://p.dw.com/p/Jlcf
Mircea Geoană vrea mai multe eforturi în relaţia cu SUAImagine: AP

Preşedintele Senatului nu a ascuns faptul că România manifestă o anumită îngrijorare faţă de recenta decizie a administraţiei de la Washington. Nu sînt unul dintre alarmişti, a spus Mircea Geoană, dar, a mai spus el, este nevoie de „o cooperare şi o consultare mai strînsă cu partenerii din această parte a lumii“.

El a vorbit astăzi în cadrul seminarului „Ameninţări la adresa securităţii regionale" care se desfăşoară la Palatul Parlamentului din Bucureşti începînd de luni şi pînă în 24 septembrie.

Manifestarea este organizată de Ambasada SUA la Bucureşti în cooperare cu Centrul pentru relaţii civil-militare şi Asociaţia Română „George C. Marshall". Seminarul se adresează membrilor Comisiilor de politică externă, de apărare şi de afaceri europene din parlamentele statelor din regiune.

În afară de participanţii români, la seminar sînt prezenţi parlamentari din Bulgaria, Georgia, Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ucraina. Prezentările vor fi făcute de instructori ai Şcolii navale postuniversitare din Monterey, California. Delegaţiile naţionale sînt de asemenea invitate să exprime propriile puncte de vedere cu privire la securitatea regională.

În acest cadru, în care abordările sînt mai curînd tehnice, preşedintele Senatului a fost cu un semiton mai reţinut decît la sfîrşitul săptămînii trecute, cînd, aflat la Brăila, a spus că decizia administraţiei americane afectează echilibrul strategic al regiunii şi are consecinţe geo-politice. „Acest lucru, a mai spus el, trebuie analizat de structurile statului român “.

Totuşi Mircea Geoană a subliniat şi de această dată punctul de vedere românesc cu privire la problematica Mării Negre : „Unii spun că Marea Neagră nu mai este atît de importantă. Eu spun contrariul. Marea Neagră este, a fost şi va fi un punct strategic relevant“.

Radoslaw Sikorski
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, dezamăgit de decizia SUA privind scutul anti-rachetăImagine: AP

În ciuda unei dezamăgiri evidente, reacţia oficialităţilor române a fost totuşi mult mai reţinută decît a polonezilor, care, ca şi cehii, au fost vizaţi direct de decizia americană.

Ministrul de Externe al Poloniei, citat de Mediafax, a spus, într-o emisine a postului de televiziune TVN24, că „această decizie, şi modul în care a fost luată, trebuie să permită tuturor să înţeleagă că, pentru Statele Unite, Polonia nu este decît un partener regional. Sper", a continuat el, "că politicienii care au crezut altceva vor trage de aici o lecţie de realism“ şi a adăugat că Polonia va trebui să privilegieze de acum înainte integrarea europeană şi propria sa modernizare.

Dar chiar dacă nu a suferit o decepţie la fel de mare ca Polonia, România vede în schimbarea de optică de la Washington o răcire a relaţiilor româno-americane, pe care Mircea Geoană nu a ezitat, de altfel, să o exploateze în folosul său.

Vineri, la Brăila, preşedintele Senatului mai spusese că „Este obligatoriu ca România să revitalizeze relaţia cu SUA, care e un parteneriat strategic important şi în care nu s-a mai investit în ultima vreme suficient de multă energie politică şi idei proaspete.“

O aluzie vădită la preşedintele Traian Băsescu, a cărui viziune privitoare la importanţa strategică a Mării Negre Geoană pare în schimb să o împărtăşească întru totul.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre Iancu