1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dezamăgire la Tallin

25 octombrie 2010

Estonia este primul stat baltic, membru al UE, care va adera la zona euro, în ianuarie 2011. Chiar dacă Bruxelles-ul a răsplătit Estonia pentru deficitul bugetar foarte mic, perioada de înflorire economică a trecut.

https://p.dw.com/p/PlVV
Imagine: picture-alliance/dpa/DW

La Marina Wolkowa moneda euro a ajuns deja. În spatele unui stand cu legume şi fructe, amplasat în faţa gării centrale din Tallin, Marina aşteaptă calmă să-i vină clienţi. Un kilogram de castraveţi costă 25 de coroane, respectiv 1,60 euro. De un an încoace, comercianţii estonieni sunt obligaţi să afişeze şi preţurile în viitoarea monedă. "Dar nu ne ajută cu nimic", se plânge femeia. "Noua monedă nu face decât să crească preţurile."

La cumpăna dintre ani, estonienii îşi vor lua rămas bun de la coroana care timp de aproape două decenii a reprezentat un simbol al independenţei faţă de Uniunea Sovietică. Politica monetară a ţării a prevăzut încă din 2004 corelarea evoluţiei coroanei cu cea a monedei euro. Chiar dacă deficitul bugetar se menţine sub 3%, criza globală tot a afectat economia, cândva înfloritoare, a Estoniei.

Având în vedere că cele trei state baltice sunt privite ca un întreg, aderarea la comunitatea monetară va avea, în primul rând, un efect psihologic, este de părere preşedintele ţării, Toomas Hendrick Ilves. "Dacă Letonia se confruntă cu probleme, toată lumea spune că e criză în ţările baltice", afirmă preşedintele Ilves. Într-adevăr, fără credite în valoare de miliarde de la FMI şi UE, Letonia ar fi fost ameninţată de faliment în 2009.

Dar, între timp, şi în Estonia au apărut probleme. Nu numai oamenii de rând, ci şi mulţi experţi independenţi sunt de părere că situaţia este critică. Şi cu, şi fără criza globală, economia Estoniei tot ar fi ajuns în impas, susţine Rainer Kattel de la Universitatea Tehnică din Tallin. Acum câţiva ani băncile aprobau cererile de credit prin SMS, în cele mai multe cazuri fără să verifice bonitatea clienţilor.

"În principiu, situaţia noastră nu diferă mult de cea a Greciei sau a Spaniei. Nu avem datorii la fel de mari, însă rata şomajului a ajuns deja la 18%"

, susţine Kattel.

Experţii nu ştiu care va fi evoluţia Estoniei după aderarea la spaţiul euro. Criza persistă, iar populaţia este înglodată în datorii la bănci. "Mă tem că multe zone vor fi depopulate, pentru că oamenii vor căuta ori să se mute la oraş, ori sa plece din ţară", afirmă Rainer Kattel.

Autori: Christoph Kersting, Claudia Ştefan
Redactor: Ovidiu Suciu