1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dincolo de "diplomaţia panda"

Matthias von Hein, Claudia Stefan29 august 2012

Cea de-a doua rundă de consultări guvernamentale germano-chineze nu se va încheia cu rezultate remarcabile, cred experţii. Partidul Comunist, aflat în fruntea Chinei, este mult prea preocupat să-şi aleagă noua conducere.

https://p.dw.com/p/15zOX
Imagine: dapd

Moartea lui Bao Bao nu va fi de rău augur pentru relaţiile bilaterale germano-chineze. În fond, săptămâna trecută, când a încetat din viaţă la grădina zoologică din Berlin, ursuleţul panda avea 34 de ani. Era ultimul exemplar din această specie din Germania. În tinereţea sa, Bao Bao a avut un rol simbolic în lumea diplomaţiei: în 1980, preşedintele Hua Guofeng i l-a oferit în dar cancelarului de la acea vreme, Helmut Schmidt, cu ocazia vizitei de stat pe care politicianul german a efectuat-o în China. Între timp, cele două state au trecut de stadiul aşa-numitei "diplomaţii panda". Cooperarea s-a consolidat de-a lungul celor 40 de ani de relaţii diplomatice, iar cea mai bună dovadă sunt consultările guvernamentale germano-chineze. Republica Federală mai întreţine relaţii atât de strânse doar cu şase state, toate membre ale UE.

Bildergalerie Pandadiplomatie
Bao BaoImagine: AP

Joi (30.08) cancelarul Angela Merkel este aşteptat la Beijing pentru a lua parte la cea de-a doua rundă de consultări bilaterale. Din delegaţie vor face parte şapte miniştri ai cabinetului de la Berlin. La prima rundă, desfăşurată în iunie 2011, premierul Chinei a fost însoţit de 13 miniştri - mai mulţi ca la oricare altă deplasare în străinătate. La sfârşitul reuniunii au fost semnate 14 acorduri, printre care contracte economice a căror valoare atinge 20 de miliarde de euro.

Diplomaţie şi interese economice

Germania este cel mai important partener economic pe care China îl are în Europa. Iar Europa este cel mai important partener al Chinei în lume. Invers văzut, Republica Populară Chineză este cel de-al cincilea mare partener comercial al Germaniei şi cel de-al doilea din afara Europei, după SUA.

"Relaţiile economice au o mare însemnătate. În ciuda câtorva neplăceri, acestea decurg fără probleme", afirmă Sebastian Heilmann, expert în cultura Orientului la Trier. Heilmann se referă mai ales la problemele legate de protejarea proprietăţii intelectuale şi a limitării exporturilor de materie primă naturală, necesară în industria hi-tech.

În opinia specialistului german, în privinţa industriei, China şi Republica Federală par a fi ajuns să-şi împartă activitatea: "Germania s-a specializat pe tehnologie înaltă şi produse industriale scumpe. China oferă produse industriale la preţuri acceptabile, mai ales în ţările cu economii emergente şi în ţările în dezvoltare".

Baza cooperării germano-chineze

Schimburile comerciale cu China au prioritate şi pentru cancelarul Angela Merkel. La fiecare vizită în Republica Populară, şeful executivului german încurajează investiţiile în Germania. În apariţiile publice, cancelarul federal ţine să sublinieze spectrul larg al relaţiilor bilaterale germano-chineze.

Symbolbild China Handel Containerschiff
Nava comerciala chinezaImagine: dapd

La fel s-a petrecut şi la sfârşitul lunii ianuarie, înaintea vizitei pe care politicianul german a făcut-o la Beijing: înainte de a vorbi despre colaborarea la nivel economic dintre cele două state, Angela Merkel a declarat: "Cooperarea s-a consolidat în toate domeniile: de la ştiinţă şi cercetare la relaţii economice, de la dialogul privind statul de drept la probleme legate de agricultură. Desigur, un subiect important este şi mediul - în speţă, protejarea climei şi energiile regenerabile".

Siria şi Iran - opinii diferite

Dar între Germania şi China, în privinţa anumitor aspecte politice, nu există consens. Politica externă a celor două ţări este diferită, de exemplu când vine vorba de Siria sau de programul nuclear iranian. De asemenea, la consultările guvernamentale de anul trecut, Angela Merkel a amintit problema libertăţii presei în China şi a tratamentului la care sunt supuşi criticii regimului.

Însă tocmai aceste poziţii diferite dau valoare reuniunilor germano-chineze - crede politologul Eberhard Sandschneider: "Fireşte, existenţa unui astfel de forum nu înseamnă şi că acesta este în măsură să îndepărteze toate problemele. Dar sunt discuţii la nivel înalt, care oferă posibilitatea abordării tuturor problemelor şi, poate, mai devreme sau mai târziu, se ajunge şi la o soluţie".

Beijingul are acum alte probleme

La următoarea rundă de consultări guvernamentale nu sunt de aşteptat prea multe rezultate concrete. Partidul Comunist, aflat la conducerea Chinei, va suferi modificări de structură. În toamnă este programat cel de-al 18-lea Congres al partidului, în cadrul căruia formaţiunea îşi va alege o nouă conducere.

Deutschland Merkel Peking China
Angela Merkel la BeijingImagine: picture-alliance/dpa

Nici Eberhard Sandschneider nu crede într-o a doua rundă de consultări bilaterale germano-chineze cu rezultate spectaculoase: "În prezent, Beijingul este preocupat de reglementarea succesiunii. După ce se va întâmpla lucrul acesta, putem spera la elemente de noutate, inclusiv la iniţiative din partea Chinei".