1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

„Direcţia de Cultură Bucureşti este un puroi de infecţie la fel de grav ca vămile“

4 aprilie 2011

Organizaţii civice, arhitecţi, politicieni au participat, săptămâna trecută, la Bruxelles, la o dezbatere organizată de europarlamentarul Monica Macovei, membru în grupul popularilor, pe tema demolărilor din Bucureşti.

https://p.dw.com/p/RF9g
Bucureşti - Piaţa UniversităţiiImagine: picture-alliance/ dpa

Fostul premier şi candidat la Preşedinţia României, Theodor Stolojan, coleg de grup parlamentar cu organizatorul evenimentului, a animat discuţia şi chiar şocat asistenţa, compusă din oameni care se luptă cu sistemul pentru a stopa demolarea patrimoniului, în momentul în care le-a spus participanţilor că două treimi din Bucureştii de astăzi urmează să dispară sub presiunea cerinţelor de dezvoltare. L-am întrebat pe politicianul provenind din partidul de guvernământ din România dacă estimarea domniei sale este o informaţie sau o observaţie.

„Este o constatare pornind de la modul în care s-a dezvoltat Bucureştiul şi de la ceea ce am văzut în aceşti 20 de ani, când foarte mult din ceea ce ştim noi că este Bucureştiul s-a schimbat. Bucureştiul este un puternic centru, care atrage talente, atrage resurse şi el se va schimba, indiferent ce dorim noi. Dezvoltarea economică şi socială a Bucureştiului pune o presiune în această direcţie. Ceea ce”, admite ex-premierul, „nu înseamnă că ceea ce are valoare istorică, de patrimoniu, nu trebuie păstrat. Din păcate, aici se pare că avem foarte multe probleme.”

Coleg de partid cu Stolojan este şi fostul ministru al Culturii, Toader Paleologu – iar actualul deputat PD-L vede altfel lucrurile: „Cred că n-are deloc dreptate. Nu cred în sensul istoriei determinat dogmatic: două treimi din Bucureştiul vechi trebuie să dispară sau au vocaţia să dispară. Nu există un progres economic ineluctabil care să spună acest lucru. Este o gravă eroare filosofică, înainte de orice. Dacă s-ar respecta legea 422, privind patrimoniul, nu s-ar întâmpla aceste lucruri. Bucureştiul vechi a ajuns la ora 12 fără 5 şi dacă nu reuşim să imprimăm în 2012 o linie total diferită de dezvoltare a capitalei, dezastrul urban va fi total, aşa că trebuie reacţionat în ultimul ceas pentru a evita acest lucru şi pentru a propune o formulă de dezvoltare urbană care să îmbine dezvoltarea economică, grija pentru mediu şi pentru patrimoniu.“

PUD-ul bate PUZ-ul, PUZ-ul bate PUG-ul

Rumänien früherer Kulturminister Toader Paleologu Europaparlament
Toader PaleologuImagine: DW

Fostul ministru a vorbit despre o culpă comună la care se fac părtaşi reprezentanţii autorităţilor locale şi cei ai instituţiilor de control ale Guvernului. Demolările de monumente istorice din Bucureşti nu au început, însă, de abia sub mandatul lui Sorin Oprescu, au o continuitate neîntreruptă, după căderea regimului comunist. „Este prima dată când primăria este inspiratorul direct al unei operaţiuni de demolare de o asemenea amploare. Pe de altă parte“, admite Paleologu, „este vorba despre un bilanţ catastrofal acumulat în timp. Sunt practici înrădăcinate, e urbanismul derogatoriu. În Bucureşti, Planul Urbanistic de Detaliu bate Planul Urbanistic Zonal iar Planul Urbanistic Zonal bate Planul Urbanistic General. E exact pe dos faţă de cum ar fi trebuit să fie. Din păcate, Ministerul Culturii are o gravă problemă legată de Direcţia de Cultură Bucureşti, care este un puroi de infecţie la fel de grav ca şi anumite vămi. Aştept cu nerăbdare să izbucnească scandalul legat de Direcţia de Cultură Bucureşti. Sunt încă mai mulţi bani în afacerile imobiliare din Bucureşti. Vorbim de şpăgi de zeci de mii de euro– numai una. Despre asta vorbim. Chiar mai spectaculos decât vămile. Direcţia de Cultură Bucureşti este practic stat în stat şi tinde să nu ţină cont de ce spune Ministerul Culturii. DNA-ul va trebui să se autosesizeze. Trebuie verificată averea anumitor persoane de la Direcţia de Cultură Bucureşti. Trebuie verificate multe lucruri. Eu am început, cu mijloacele Ministerului Culturii, o anchetă – care nu a pus în evidenţă decât o mică parte din ilegalităţile sau absurdităţile comise acolo“.

Derogări, ocultări, corupţie

Rumänien Serban Sturdza und Monica Macovei
Monica Macovei şi arh. Şerban Sturdza (Bruxelles, martie 2011)Imagine: DW

De altfel, despre ilegalitate, despre dispreţ faţă de justiţie este în principal vorba în mai toate cazurile de demolări şi, din acest punct de vedere, organizatorul şi moderatorul evenimentului, Monica Macovei, a transmis un mesaj clar: instituţiile menite să rezolve problemele de corupţie trebuie să intervină.

Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, este convins că „Bucureştiul are câteva calităţi enorme, dar cea mai importantă este vitalitatea“, ceea ce îl va ajuta să crească. Dar, mai ales, e convins că dezvoltarea economică şi conservarea patrimoniului pot funcţiona bine în tandem: „Prima condiţie este să respecţi legislaţia europeană care prevede aceste chestiuni, să respecţi convenţiile la care România a aderat deja. Este o chestiune de disciplină. În al doilea rând este o chestiune de viziune. Trebuie să ai un plan, iar acţiunile se bazează pe comunicare şi pe compromis. Chestiunea care se pune la ora aceasta este de a accepta dialogul. Nu putem să asigurăm o sustenabilitate a gesturilor dacă de fiecare dată derogăm, dacă de fiecare dată minţim câte puţin, dacă de fiecare dată satisfacem o nevoie imediată sau o plăcere imediată a cuiva, deseori prin corupţie. Primul lucru evident este că informaţia nu circulă. Se ocultează o anumită strategie orientată numai către un profit economic imediat şi din acest motiv întregul pilon de sustenabilitate începe să se clatine.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz