1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Disponibilizări masive la Siemens

Vlad Drăghicescu26 iunie 2008

Conform cotidianului Handelsblatt, care citeaza surse din cadrul sindicatelor germane, Siemens ar putea concedia 15.000 de angajaţi, măsurile de restructurare plănuite fiind mult mai dure decât se credea iniţial.

https://p.dw.com/p/ERHz
Imagine: AP

Reducerile de personal ar putea afecta atât structura administrativă, cât şi pe cea de distribuţie de la Siemens. Reprezentanţii sindicatelor germane sunt alarmaţi şi de zvonurile conform cărora compania germană ar putea disponibiliza un numar de peste 15.000 de angajaţi.

Peter Löscher, şeful consiliului director al Siemens, a declarat că, până în 2010, costurile administrative şi cele de distribuţie trebuie reduse cu aproape 1,2 miliarde de dolari. Acest lucru nu este posibil fără reducerea numărului de angajaţi ai companiei, a mai adăugat Löscher. De cealaltă parte, reprezentanţii grupului sindical IG Metall din Germania au acuzat oficialii Siemens că prin măsurile de restructurare anunţate se încearcă reducerea pierderilor cauzate de recentele scandaluri de corupţie. Liderul sindical al IG Metall München a declarat că o companie inovatoare cum este Siemens, ar trebui sa aibă alte idei de restructurare şi nu să recurgă la reduceri bruşte de personal.

Măsurile anunţate de Siemens fac parte dintr-un amplu plan de restructurare a companiei Siemens, care încearcă să reducă riscul unor pierderi financiare masive cauzate de criza financiară mondială. Siemens are în momentul acesta peste 400.000 de angajati la nivel global, mai mult de o treime dintre aceştia desfăşurandu-şi activitatea în Germania.