Divergențe europene pe tema refugiaților

Dezbaterea de miercuri din cadrul Parlamentului European a oferit o imagine relativ atenuată a divergențelor iscate pe tema migrației. Pe de o parte, natura subiectului a impus o reținere prudentă în tabăra opozanților sau a ”realiștilor”, după cum s-a exprimat britanicul Syed Kamall. Pe de altă parte, solidaritățile au fost, de astă dată, mai curând naționale decât ideologice. S-a văzut multă reținere în rândul esticilor, care, cu puține excepții, nici nu au achiesat la îndemnurile președintelui Juncker, nici nu le-au criticat fățiș. O deputată din Ungaria, Krisztina Morvai (Jobbik) a rostit un apel intitulat ”Patrioți uniți-vă”, un manifest menit să deturneze în chip aluziv un vechi slogan comunist, revalorizând atașamentul față de sol și civilizația sedentară. O singură excepție notabilă: polonezul Jan Olbrycht (din tabăra lui Donald Tusk), care a explicat limpede că polonezii înțeleg prea bine natura situației de vreme ce primesc refugiați din Ucraina vecină, dar că nu acceptă să se facă asupra lor ”presiuni”, preferând să-și organizeze ei înșiși ospitalitatea. Un alt deputat, italian după toate aparențele, defilase puțin mai înainte de-a lungul culoarului care ducea la tribună purtând o mască cu chipul cancelarului Angela Merkel, sugerând astfel că, deși absentă, șefa executivului de la Berlin ar fi o prezență dominantă.

Conservatorii germani au fost la rândul lor foarte prudenți. Liderul grupului PPE, Manfred Weber, un vorbitor abil, care simte sala și nu riscă excesiv, a rostit o frază inatacabilă, dar fără să vizeze frontal refuzul esticilor de a asuma un sistem de cote obligatorii. Referindu-se la predispoziția pe care o manifestase Slovacia de a primi numai migranți de confesiune creștină, el a explicat că ”Europa a statornicit drepturile omului și nu drepturile creștinilor”, apăsând asupra vocației universaliste a umanismului european. Este poate grăitor că nici de data aceasta liderul PPE nu l-a criticat pe premierul Ungariei,Viktor Orban, deși guvernul de la Budapesta ar fi fost, poate, cel mai expus criticilor, preferând o lovitură colaterală împotriva neinspiratului premier Robert Fico. Acum câteva luni, Manfred Weber reușise de altfel performanța extraordinară de a atenua în bună măsură atacurile care se îndreptaseră cu o duritate fără precedent împotriva premierului Ugariei cu ocazia audierii sale în plenul Parlamentului European.

Tensiunea Est –Vest a fost exprimată indirect și de Guy Verhofstadt, care a întrebat, din senin, de ce lipsește Donald Tusk, comentând apoi ironic pe seama turneului pe care președintele Consiliului îl face în Orientul Apropiat, ”pentru a forja o politică în privința migrației”. Liderul ALDE s-a manifestat, evident ca un entuziast al ospitalității, propunând chiar adoptarea unui mecanism de imigrație legală din afara Europei.

În ciuda faptului că cea mai importantă linie de ruptură s-a produs între Est și Vest (UK a fost mereu pe poziții distincte), totuși cea mai ascuțită critică adresată politicii germane a venit din partea olandezului Marcel de Graaf, care a semnalat că prea mulți europeni continuă să trăiască în sărăcie, în timp ce Angela Merkel ”promite miliarde fără număr noilor veniți”.

Tensiunea reținută a fost un indiciu că în culisele politicii europene se poartă într-adevăr o dispută de mare gravitate. La București președintele Klaus Iohannis dezvăluise că în reuniunile Consiliului European s-au purtat discuții cu privire la imigranți încă din lunile martie și aprilie și că, de fiecare dată, s-a opus unui sistem de cote obligatorii.