Dosarele securităţii ceauşiste
27 noiembrie 2003Publicitate
Moştenirea securităţii comuniste continuă să facă mari probleme României. La 14 de ani la prăbuşirea regimului ceauşist, accesul la dosarele securităţii e departe de a fi aşa cum trebuie, liber şi neîngrădit. România a fost ultima ţară esteuropeană care, în primăvara anului 2000, s-a conformat unei cerinţe a integrării occidentale, adoptînd în fine o lege permiţînd accesul cetăţenilor la dosarele poliţiei politice comuniste. Dar una este legea, cu totul alta aplicarea ei.
Colegul nostru berlinez, Keno Verseck, s-a deplasat la Bucureşti pentru a studia dificultăţile de care se lovesc încercările de a obţine accesul la dosarele securităţii, administrate în continuare de serviciile secrete, în speţă de SRI. Rezultatele investigaţiei sale sunt edificatoare.
Cît de lungă este umbra hidoasă a fostei poliţii politice a regimului ceauşist se poate lesne aprecia din greutăţile multiple întîmpinate de cei, care doresc să-şi studieze dosarul întocmit în deceniile ai statului poliţienesc comunist de agenţii secreţi ai sistemului totalitar.
La Bucureşti, arhivele securităţii se află, în parte, întro cazarmă de la marginea capitalei, sub custodia directorului Florin Pintilie. Teoretic, din primăvara anului 2000, orice român îşi poate cerceta dosarul în conformitate cu modificata lege CNSAS, iniţiată de Ticu Dumitrescu. In fapt legea a suferit din capul locului din pricina intorducerii unor stipulări, refuzate categoric de iniţiatorul ei, precum de pildă interdicţia accesului la dosare personale putînd aduce "atingere securităţii naţionale" - o prevedere care poate fi interpretată în fel şi chip.
Mai grav decît atît e faptul că arhivele securităţii continuă să fie administrate de serviciile secrete succesoare ale poliţiei politice comuniste, şi în special de SRI. HR Patapievici, membru al conducerii CNSAS a descris cum arată, în practică, accesul la dosare. "Noi făceam o cerere, o adresam SRI, ei ne aduceau dosarul, ni-l puneau pe masă iar noi îl studiam sub supravegherea unui membru al serviciului român de informaţii. Observam că din dosar lipsesc părţi. Intrebam ce este cu aceste goluri. Ei raspundeau: habar n-avem".
La rîndul lui, Florin Pintilie a respins vehement implicarea SRI în dispariţia unor dosare sau părţi ale acestora, directorul arhivelor afirmînd că, "după ştiinţa lui", n-ar fi fost manipulat nici un dosar şi nici nu ar fi fost furat ceva. Pintilie şi-a exprimat convingerea că "asemenea zvonuri" vor dispărea "pe măsură ce Colegiul naţional de studiere a arhivelor securităţii le va verifica".
Probleme au ridicat însă nu numai divergenţele dintre CNSAS şi serviciile secrete care i-au succedat securităţii, ci şi gîlcevile interne din Colegiul Naţional de Studiere a Arhivelor, din pricina cărora activitatea oficiului, boicotată luni de zile de reprezentanţii numiţi de PSD în Colegiu a rămas paralizată din ianuarie şi pînă în septembrie.
Neabordată a rămas, prin urmare, multă vreme, chestiunea decisivă a publicării listei numelor foştilor securişti, o decizie cît se poate de dezagreabilă nu doar pentru PRM, care ar fi dorit să vadă Colegiul desfiinţat cu totul, ci şi pentru partidul guvernamental, între ai cărui membri sunt de asemenea mulţi foşti colaboratori ai poliţiei politice comuniste. Bunăoară faimosul Ristea Priboi.
Deloc de mirare că publicarea în octombrie a unei prime liste de ofiţeri de securitate n-a adus prea multă lumină, întrucît multe nume aparţineau unor persoane de mult decedate.
Istoricul Marius Oprea, cercetătorul român care a publicat pînă acum cele mai multe materiale vizînd istoria securităţii a criticat lipsa de interes manifestată de partidul guvernamental faţă de abordarea moştenirii sinistrei securităţi. Impreună cu alţi istorici şi intelectuali, Oprea a iniţiat un proiect propriu de publicare a numelor colaboratorilor securităţii, subliniind că, atîta vreme cît clasa politică "pune voluntar piedici în calea activităţii unei instituţii publice de felul CNSAS este obligaţia noastră, a societăţii civile, de a interveni, indiferent de riscuri".
Colegul nostru berlinez, Keno Verseck, s-a deplasat la Bucureşti pentru a studia dificultăţile de care se lovesc încercările de a obţine accesul la dosarele securităţii, administrate în continuare de serviciile secrete, în speţă de SRI. Rezultatele investigaţiei sale sunt edificatoare.
Cît de lungă este umbra hidoasă a fostei poliţii politice a regimului ceauşist se poate lesne aprecia din greutăţile multiple întîmpinate de cei, care doresc să-şi studieze dosarul întocmit în deceniile ai statului poliţienesc comunist de agenţii secreţi ai sistemului totalitar.
La Bucureşti, arhivele securităţii se află, în parte, întro cazarmă de la marginea capitalei, sub custodia directorului Florin Pintilie. Teoretic, din primăvara anului 2000, orice român îşi poate cerceta dosarul în conformitate cu modificata lege CNSAS, iniţiată de Ticu Dumitrescu. In fapt legea a suferit din capul locului din pricina intorducerii unor stipulări, refuzate categoric de iniţiatorul ei, precum de pildă interdicţia accesului la dosare personale putînd aduce "atingere securităţii naţionale" - o prevedere care poate fi interpretată în fel şi chip.
Mai grav decît atît e faptul că arhivele securităţii continuă să fie administrate de serviciile secrete succesoare ale poliţiei politice comuniste, şi în special de SRI. HR Patapievici, membru al conducerii CNSAS a descris cum arată, în practică, accesul la dosare. "Noi făceam o cerere, o adresam SRI, ei ne aduceau dosarul, ni-l puneau pe masă iar noi îl studiam sub supravegherea unui membru al serviciului român de informaţii. Observam că din dosar lipsesc părţi. Intrebam ce este cu aceste goluri. Ei raspundeau: habar n-avem".
La rîndul lui, Florin Pintilie a respins vehement implicarea SRI în dispariţia unor dosare sau părţi ale acestora, directorul arhivelor afirmînd că, "după ştiinţa lui", n-ar fi fost manipulat nici un dosar şi nici nu ar fi fost furat ceva. Pintilie şi-a exprimat convingerea că "asemenea zvonuri" vor dispărea "pe măsură ce Colegiul naţional de studiere a arhivelor securităţii le va verifica".
Probleme au ridicat însă nu numai divergenţele dintre CNSAS şi serviciile secrete care i-au succedat securităţii, ci şi gîlcevile interne din Colegiul Naţional de Studiere a Arhivelor, din pricina cărora activitatea oficiului, boicotată luni de zile de reprezentanţii numiţi de PSD în Colegiu a rămas paralizată din ianuarie şi pînă în septembrie.
Neabordată a rămas, prin urmare, multă vreme, chestiunea decisivă a publicării listei numelor foştilor securişti, o decizie cît se poate de dezagreabilă nu doar pentru PRM, care ar fi dorit să vadă Colegiul desfiinţat cu totul, ci şi pentru partidul guvernamental, între ai cărui membri sunt de asemenea mulţi foşti colaboratori ai poliţiei politice comuniste. Bunăoară faimosul Ristea Priboi.
Deloc de mirare că publicarea în octombrie a unei prime liste de ofiţeri de securitate n-a adus prea multă lumină, întrucît multe nume aparţineau unor persoane de mult decedate.
Istoricul Marius Oprea, cercetătorul român care a publicat pînă acum cele mai multe materiale vizînd istoria securităţii a criticat lipsa de interes manifestată de partidul guvernamental faţă de abordarea moştenirii sinistrei securităţi. Impreună cu alţi istorici şi intelectuali, Oprea a iniţiat un proiect propriu de publicare a numelor colaboratorilor securităţii, subliniind că, atîta vreme cît clasa politică "pune voluntar piedici în calea activităţii unei instituţii publice de felul CNSAS este obligaţia noastră, a societăţii civile, de a interveni, indiferent de riscuri".
Publicitate