E prea sever sistemul de notare?

Începutul verii e anotimpul scandalurilor şcolare. După proba la limba română pentru absolvenţii clasei a VIII-a, s-au iscat deja o mulţime de comentarii critice cu privire la subiectele alese şi la sistemul de notare şi nu e surprinzător că se fac presiuni pentru schimbarea baremului. În România, scandalurile la examene au devenit banale ca ploaia de vară şi nici nu am mai scrie dacă n-am observa că ne aflăm în albia unor tendinţe puternice. Iată un indiciu: în Franţa, ministrul educaţiei naţionale, Benoît Hamon, a lansat ideea unei reforme a sistemului de notare a elevilor: ”Astăzi sistemul nostru de evaluare subliniază lacunele şi eşecul elevilor, ceea ce ar putea fi pentru unii descurajant.”

Cu alte cuvinte, ministrul socialist din Franţa susţine că ceea ce a fost esenţa sistemului de evaluare dintotdeauna, adică diferenţierea între elevi şi între performanţele lor, a devenit astăzi un defect. Ceea ce reprezentanţii Luminilor au considerat a fi scara naturală a meritocraţiei, ministrul socialist din 2014 consideră a fi un viciu şi o formă gravă de discriminare socială.

Reforma promovată de Benoît Hamon figura şi în proiectul susţinut de fostul ministru Vincent Peillon - cel cu etica laică în şcoli - şi care credea că poate îmbunătăţi rezultatele copiilor francezi la testele PISA dacă le dă note mai mari: ”Tinerii francezi sunt cei care se tem cel mai mult de eroare şi care preferă să nu răspundă decât să facă o greşeală” (Le Figaro)

Ideea guvernului francez e cel puţin ciudată, dar ea este perfect inteligibilă pentru aceia care consideră că nu performanţa e importantă, ci evitarea "excluderii" sociale. În opinia acestor cercuri de stânga, campionii sunt nerelevanţi şi nu merită să li se acorde atenţie. Important ar fi, în opinia lor ca cei cu performanţe slabe să nu fie marginalizaţi. Preocuparea lor e onorabilă, dar atâta timp cât protejarea ”marginilor” precare scade performanţa generală a societăţii, ceva nu e în regulă. Dacă tipul acesta de gândire va deveni la un moment normă în Europa, atunci continentul nostru va fi pierdut definitiv competiţia globalizării. Asia cel puţin, care cultivă şcoala de modă veche şi cultul performanţei obţinute cu efort, va depăşi Europa la toate capitolele.

Tendinţa e mai veche şi a câştigat teren în formele sale atenuate în multe ţări din Europa: de pildă profesorii nu mai corectează cu roşu ca să nu-i descurajeze pe elevi, preferând să facă notaţii discrete cu un creion verde sau de altă culoare. Este foarte ciudat că responsabilii cu educaţia nu au băgat de seama că, în ultimile decenii, elevii din ţările lor sunt sistematic întrecuţi la evaluările globale (OECD) de elevii din Asia de sud-est şi că reformele lor par să dea rezultate negative. Dacă nu corectezi cu ”roşu”, elevii ajung încetul cu încetul să creadă că erorile lor nu sunt decât alte variante de răspunsuri posibile şi că totul trăieşte într-o perfectă echivalenţă. Totul ar fi, de fapt, corect, doar că în anumite cazuri, unii preferă unele variante în locul altora. Adevărul şi falsul vor fi înlocuite cu diverse versiuni de adevăr, eligibile după caz.

În România asistăm la fenomene contradictorii. Pe de o parte, tendinţa aceasta de punere a performanţei în umbră şi de uniformizare în jos continuă, pe de altă parte, se ivesc tot felul de tresăriri pozitive care par să contrazică sensul general. Ultimii 10 ani au fost cu suişuri şi coborâşuri. Dar dacă în Europa educaţia cu scopuri preponderent sociale se va impune în dauna performanţei, atunci nici românii nu vor mai găsi niciun reper şi niciun îndemn pozitiv.