Ecologie şi demnitate naţională

La Palatul Parlamentului s-a desfăşurat joi o audiere publică pe tema taxei antipoluare. Audierile acestea reprezintă o modalitate nouă de a-i implica pe cetăţeni în dezbaterea problemelor de interes public major, dar, la drept vorbind, la ele nu vin cetăţeni obişnuiţi. Participanţii sînt de regulă ONG-uri şi pînă la urmă partidele însele. În orice caz, a fost un bun prilej pentru principalii interlocutori să-şi desfăşoare întreaga argumentaţie.

Ministrul de Finanţe, Varujan Vosganian, a arătat că bilanţul acestei taxe este din perspectiva Guvernului unul entuziasmant. Introducerea taxei, a spus el, a făcut ca, începînd cu 1 ianuarie 2007, din 450.000 de maşini înmatriculate pînă în prezent în România, peste 330.000 de unităţi să fie noi, în timp ce în Bulgaria şi în Polonia, care nu au o astfel de taxă, parcul auto a crescut cu 500.000 de maşini mai vechi de 10 ani.

Tergiversarea ca obiectiv guvernamental

Guvernul şi-a atins aşadar obiectivele, ceea ce explică perfect întreaga strategie de tergiversare. Nici avertismentele Comisiei Europene, nici protestele cetăţenilor, nici moţiunea votată în Camera Deputaţilor nu au convins Guvernul să anuleze taxa.

Mai întîi Guvernul a tras de timp în relaţia cu CE, recurgînd la tertipuri prcedurale ca avocaţii în cursul unui proces. Apoi a tras de timp în dezbaterea internă, arătîndu-se subit foarte generos cu termenele şi cu dezbaterile publice, aşa cum nu a făcut, de fapt, niciodată pînă acum. Iar în răstimp Fiscul continuă să încaseze bani. Nu poate fi ignorată nici mîna întinsă companiei Renault, principalul producător de automobile din România, care are şi aşa mari probleme cu sindicatele şi nu şi-ar fi dorit o scădere bruscă a vînzărilor.

Nici acţiunile în Justiţie, tot mai numeroase, ale celor care vor banii înapoi nu pot îndupleca Guvernul să grăbească lucrurile. Chiar dacă Guvernul pierde procesele, ele durează, se ajunge greu la sentinţe şi în orice caz, ele nu se vor produce simultan. Aşa se face că Finanţele nu plătesc nimic deocamdată şi chiar dacă vor plăti nu o vor face dintr-o dată, ci “în rate”. Iată de ce, în pofida scandalului public, Guvernul continuă să stea liniştit pe sacul cu bani.

Noua taxă, care a fost redefinită ca una ecologică, cu obiective stricte, nu este nici ea scutită de obiecţii.

De exemplu PLD a prezentat joi la audierea publică mai multe argumente împotriva modului cum se va calcula taxa. Liberal-democraţii au arătat că în România un automobilist plăteşte de mai multe o taxă de poluare. O plăteşte atunci cînd achită impozitul anual pe maşină, de vreme ce impozitul ia în calcul capacitatea cilindrică a maşinii, şi o plăteşte a doua oară prin accizele incluse în preţul carburanţilor. În sfîrşit o va plăti a treia oară prin noua taxă ecologică.

PLD a mai atras atenţia că nivelul de reducere cu CO2 pe care Guvernul l-a luat în calcul este unul stabilit în comun cu UE abia pentru 2011.

În replică Guvernul a prezentat, aşa cum am văzut, statistici interpretabile în mai multe feluri şi în plus a reluat un slogan: acela că România nu trebuie să devină un cimitir de maşini şi că, la urma urmelor, e o chestiune de demnitate naţională.