Efectele remarcabile ale reformei electorale

Se aşteaptă ca noul sistem electoral să provoace o înnoire semnificativă a celor două Camere ale Parlamentului.

Se vede de pe acum că partidele politice au propus multe persoane care nu au mai candidat niciodată. Nu avem la dispoziţie lista integrală a candidaturilor, dar putem estima că cel puţin 30% dintre viitorii deputaţi şi senatori vor fi persoane care se vor găsi în Parlament pentru prima dată.

E adevărat că mai sînt destui veterani care îşi încearcă şansele din nou şi e vorba mai ales de cei aflaţi în conducerea partidelor. Mulţi dintre ei, oameni fără o cotă de încredere suficient de mare, speră să fie aleşi la redistribuire.

De aceea partidele s-au străduit să aducă multe persoane cu mare notorietate, actori sportivi şamd, care să aspire voturi redistribuibile. Am remarcat totdată că partidele au căutat cu tot dinadinsul să păstreze controlul asupra candidaţilor şi de aceea fiecare candidatură a fost validată în diferite consilii şi comitete.

Chiar şi un lider cunoscut cum este Cristian Rădulescu, preşedinte al organizaţiei PDL din Sectorul 5 al Capitalei se pare că are mari dificultăţi cu propria organizaţie deoarece a dorit să candideze în alt colegiu decît cel rezervat iniţial. Faptul că li se impune mereu candidaţilor cîte ceva, exprimă voinţa partidelor de a nu pierde controlul şi de a-i ţine pe candidaţi dependenţi de grupare.

În acest moment cînd s-a schimbat sistemul de vot, cea mai mare temere a partidelor este să nu piardă controlul asupra mesajului politic. Este un simtom conservator.

Disciplina de partid este, desigur, extrem de importantă, întrucît ea asigură coeziunea şi forţa grupului, dar, adesea, este şi o cale de a sărăci dezbaterea politică, lăsînd adevărata putere la dispoziţia oligarhiilor constituite.

Dacă există o oligarhie în România, aşa cum se spune adesea, ea este în primul rînd o oligarhie de partid. Sistemul politic românesc este unul partidocratic, ceea ce înseamnă că deciziile mari, strategice, nu se iau la sediul Guvernului aşa cum ar crede lumea, nu se iau la Parlament, ci în reuniuni de partid sau în grupuri şi mai restrînse.

Principala slăbiciune a acestui sistem este lipsa de transparenţă şi de control public. Cei care iau decizii nu fac conferinţe de presă, ci caută chiar să disimuleze scopul întîlnirii lor.

Unul din efectele vizibile ale acestei stări de fapt este că dezbaterile parlamentare sînt lispite de consistenţă, că sînt “de formă” după cum au sugerat de multe ori parlamenarii înşişi. O altă consecinţă gravă este lipsa de previzibilitate a vieţii politice şi sentimentul pernicios că “orice se poate întîmpla”.

Reforma electorală, chiar dacă ea a mers doar pînă la jumătatea drumului reprezintă un progres deoarece ea va slăbi oligarhia de partid şi va spori gradele de libertate în sînul grupurilor politice.

Noii parlamentari nu vor mai fi simpli vasali de partid ca şi pînă acum sau măcar vor încerca să nu mai fie.

Cu oameni noi în parlament, oameni capabili să judece cu capul lor, viaţa politică românească ar putea lua o altă înfăţişare.