Eliberarea omului-scaun

Rătăcit printre atâtea faceri şi desfaceri dâmboviţene, unul dintre cei mai mari balerini şi coregrafi români a vizitat săptămâna trecută Bucureştiul. În anii ’70, Gigi Căciuleanu era solistul Operei Naţionale din Bucureşti, însă a fugit din ţară pentru a se stabili la Paris. A fost partenerul, iar ulterior coregraful, legendarei balerine Maia Pliseţkaia şi a dansat în compania Pinei Bausch. Este unul dintre fondatorii “Centrului Internaţional al Dansului” UNESCO şi, în prezent, directorul Baletului Naţional din Chile. A primit nenumărate premii şi a fost decorat de statul francez cu ordinul de “Cavaler al Artelor şi Literelor”.

Atmosfera dansatorului

Pentru ascultătorii Deutsche Welle, Gigi Căciuleanu vorbeşte astăzi despre arta pe care şi-a clădit viaţa: “Dansul, pe lângă celelalte arte, este şi o meserie şi un artizanat. Meseria noastră este atât de corporală, cu toate straturile corpului, cu tot ce are corpul pe dinăuntru organic, cu tot ce are corpul ca emanaţie... Eu, când dansez, simt toate spaţiile dintre braţe şi corp, ele dansează cu mine, este exact ce face atmosfera cu pământul. Eu îmi duc aceste spaţii cu mine şi aceste spaţii dansează, omul nu le vede, dar ele sunt cele care îmi dau plenitudine. În dans, golurile dintre plinuri au viaţa lor proprie”.

Omul-scaun

Libertatea şi exprimarea ei au fost întotdeauna importante pentru Căciuleanu. Dansatorul identifică unul dintre acele locuri în care omul modern se poate elibera prin dans: “Discoteca este o formă de a te exprima în viaţa noastră sedentară. Stăm pe scaun în metrou, stăm pe scaun în faţa computerului, trecem de pe un scaun pe altul. Dacă te uiţi bine, corpurile noastre, ale tuturor, au devenit scaune. În această lume, în care unghiurile drepte ne-au intrat chiar şi în corp, deodată, într-o discotecă, omul e liber şi dansează cum vrea el. Se dezinhibează foarte repede şi dansează realmente pentru plăcerea lui. Mai ales dansurile de astăzi, criticate de toata lumea. Eu nu le critic, eu găsesc că sunt cele mai frumoase, pentru că omul dansează aşa cum dansez şi eu. Adică se pune şi scoate din el tot ce poate, fizic se defulează, dar e mult mai mult decât o defulare. Este şi o compensaţie filozofică a statului pe scaun de zi cu zi şi de oră cu oră. Discoteca este realmente un acvarium democratic, in sensul larg al cuvântului. Este o oază de sinceritate şi o oază de senzualitate. Este o ecuaţie: senzualitate + adevăr interior = omul dezinhibat din discotecă”.

Sosit la Bucureşti, Gigi Căciuleanu şi-a lansat cartea “Vânt, volume, vectori”, o carte care “nu este niciun manual de dans, niciun tratat de anatomie, ci mai curând o culegere de descântece personale”. Descântecele unui artist din păcate prea puţin cunoscut în România, dar care este apreciat pe mai multe continente ca unul dintre cei mai iscusiţi magicieni ai dansului.