Episodul 39 – Teroare cu laserul în Jena

Cum ajung în Jena, Paula și Philipp vor să descopere rapid care e povestea atacurilor cu laser. Dar imediat mai apare ceva. Ce se întâmplă?

Pe drum spre hotel, cei doi reporteri de la Radio D profită de ocazie și îl întreabă pe taximetrist despre aceste întâmplări ciudate. Deodată aud o avertizare la radio: cineva distruge oglinzile mașinilor cu fascicole laser. Oare au aceste atacuri legătură cu Congresul despre lasere ce se desfășoară momentan la Jena?
Situația din punct de vedere gramatical este mai puțin periculoasă. Profesorul explică prepozițiile ”mit”, ”zu” și ”in” care sunt urmate de dativ.