Cine mai are nevoie de pălăvrăgeala despre eroi?

Curajul, eroismul şi sacrificiul de sine sunt valori apreciate în Europa încă din antichitate, mai ales în vremuri măcinate de războaie şi alte pericole. Cu timpul, aceste valori au început să fie din în ce mai instrumentalizate de către potentaţii zilei. Regi, premieri, politicieni, lideri spirituali, revoluţionari de seamă şi dictatori au pretins mereu curaj şi sacrificii din partea oamenilor care au dorit să îi urmeze - fie pentru a apăra patria sau credinţa strămoşească, fie pentru propăşirea societăţii. Sau, pur şi simplu, pentru ca ei, aleşii, să îşi consolideze puterea.

Însă, de câteva decenii, mentalitatea oamenilor a început să se schimbe, cel puţin în ţările prospere, cu democraţie dezvoltată. Conform acestor noi convingeri, de "valorile înalte" ar trebui să aibă grijă instituţiile şi structurile democratice. Ele ar fi responsabile de garantarea păcii şi siguranţei. Cu alte cuvinte, statul şi instituţiile sale trebuie să ia de pe umerii fiecărui cetăţean povara curajului şi spiritului de sacrificiu.

În paralel cu această mentalitate, tot ca valoare fundamentală a societăţilor democratice s-a impus şi respectarea drepturilor omului. Dacă, însă, dreptul la viaţă şi integritate fizică este sacrosanct şi trebuie apărat de stat, cum poate acesta să aştepte de la cetăţenii săi eroism şi disponibilitate de sacrificiu? Concluzia firească este că, în societăţile moderne, cetăţenilor nu li se mai poate cere să îşi rişte viaţa la modul general, cu excepţia situaţiilor în care aceştia aleg de bună voie o meserie care presupune asumarea unor atari riscuri - poliţist, pompier, etc.

Desigur, există situaţii în care fiecare dintre noi poate fi pus în faţa unei decizii cruciale: să ne riscăm viaţa pentru a ne salva copiii dintr-o casă cuprinsă de flăcări sau, poate, "doar" pentru a ajuta oameni străini aflaţi într-o situaţie limită. O astfel de alegere este întotdeauna deosebit de dificilă. Este, însă, şi o decizie foarte intimă, pe care, în situaţii concrete, oamenii o iau călăuziţi de propriile valori. Deseori, alegerea este spontană, lipsită de filtrul discernământului sau de presiunea vreunei obligaţii de natură socială. În definitiv, cei mai mulţi oameni nu sunt neapărat curajoşi sau gata de sacrificiu, ci, dimpotrivă, supuşi instinctului de autoconservare. Prin urmare este absolut inuman să ceri cuiva un lucru pe care acesta caută să îl evite cu orice preţ.

Eroism pe spinarea altora

În multe societăţi, de pildă în ţările din Balcani - curajul şi spiritul de sacrificiu se bucură de o largă apreciere. Deseori, în această parte a lumii, se vorbeşte despre un "trecut eroic". O fac mai ales oameni care nu şi-ar risca niciodată viaţa, dar care încearcă să impună societăţii un model arhaic de valori.

Or, în multe cazuri, "trecutul eroic", atât de generos invocat nu prea este deloc eroic. Nu de puţine ori, eroii unei naţiuni sunt călăii ţării vecine. De aceea, toată pălăvrăgeala despre curaj şi eroism ar trebui să dispară în analele istoriei, iar omului modern să îi fie recunoscut dreptul de a decide, el, singur, când şi dacă este cazul să îşi rişte viaţa. Celelalte discuţii sunt anacronice. Ba chiar deseori ipocrite.